04/03/2013
Primăvara a ajuns şi la angajații Intact Media Group cu un mărtișor special şi valoros- protagonistul din „Poziţia copilului” – Bogdan Dumitrache, care a fost prezent in lobby-ul Intact, într-o întâlnire fără machiaj , fără refectoare şi fără scenariu.
Filmul „Poziţia copilului” al regizorului Călin Peter Netzer a reuşit să impresioneze o lume întreagă, fiind un portret feminin în care se dezvoltă relația dintre o mamă supraprotectivă şi băiatul ei matur, dar imatur dezvoltat emoţional. Bogdan Dumitrache a vorbit cu mândrie şi emoţie despre premiul care i-a adus recunoaşterea internaţională – “am crezut în Pozitia copilului de la bun început pentru că scenariul a fost foarte bine scris”, dar și despre condiția actorului de film și teatru din România. “Viața de actor în România nu este ușoară. Nu se poate trăi doar din această meserie. E foarte greu să fii selectiv pentru că proiectele sunt foarte puține. Din acest motiv tinzi să accepți orice proiect care ți se oferă ceea ce nu e neapărat un lucru rău pentru că orice experiență este benefică” a mărturisit sincer invitatul de la Întâlniri Creative.
Bogdan își apară mereu personajele, chiar daca sunt negative. “Îmi place să cunosc rolul pe care urmează să îl interpretez și din acest motiv studiez istoria personajului ca să îl construiesc la nivel biografic. Vreau să mă surprindă”. Întrebat de Florentina Fântânaru, gazda acestei ediții a Întâlnirilor Creative ce rol și-ar dori să joace, Bogdan a răspuns: “Îmi plac personajele de tip erou care salvează lumea, de tip Hollywood, dar nu dintr-un eroism neverosimil, ci din frică. Frica este energia care îți dă putere.”
“Cred că poți fi bun la tot ce faci atâta timp cât îți direcționezi energia unde trebuie. De exemplu, eu sunt destul de talentat în gastronomie. Parcă îmi vorbesc condimentele.”. Din acest motiv și pentru că și-a dorit de mic să aibă un bar propriu, Bogdan Dumitrache a avut mai multe proiecte în această zonă. Un club, dar și o cafenea la parterul casei sale sunt două din inițiativele antreprenoriale ale actorului. “Fac un mojito senzațional, pentru că mi-a plăcut să petrec timp cu barmanii în spatele barului și să le fur secretele.”. “Dacă stau bine și mă gândesc, am furat meserie de la toți oamenii pe care i-am vazut sau cu care am lucrat.”, a mai declarat invitatul ediției din martie a Întâlnirilor Creative, care printre altele are și o agenție de casting.
Dupa rolul din “Poziția copilului” și cel din următorul film a lui Cornel Porumboiu, proiectele sale în viitorul apropiat sunt legate de fetița sa, cu care “aş vrea să petrec ceva timp… este într-o perioadă absolut adorabilă în care a început să vorbească , să se urce , să descopere”. În plus, Bogdan s-a apucat și de box pentru că “e un sport care te disciplinează. Și disciplina e bună pentru că te ajută să rămâi rațional. Mai ales în meseria mea.”
La finalul întâlnirii, Bogdan le-a oferit tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente flori și a declarat că se simte ‘flatat să fie în compania unor femei atât de frumoase.” Citiți mai multe pe blogul Intact Media Group.