05/12/2011
Intact Media Group anunta modificarea datei licitatiei de spatiu publicitar anuntata pentru 14 decembrie 2011. Astfel, datorita solicitarilor din partea celor care doresc sa participe la Intact Media Auction, termenul de inscriere s-a extins pina pe 13 decembrie, urmind ca licitatia sa se desfasoare pe 19 decembrie, in conditiile anuntate pina acum. Prelungirea termenului de inscriere a fost generata, in egala masura, de intrunirea factorilor necesari pentru confirmarea numarului mare de garantii bancare emise de institutiile de credit externe.
Sesiunile demo organizate de Bursa Romana de Marfuri, pe a carei platforma electronica se va desfasura licitatia vor continua pina pe data de 16 decembrie 2011. Depunerea de catre participanti a documentatiei de calificare se poate face pina pe 13 decembrie, urmind ca analiza documentatiei de catre Comisia formata din reprezentanti ai BRM si Intact Media Group, precum si transmiterea rezultatului calificarii sa aiba loc pe 14 decembrie. Eventualele contestatii si raspunsuri pot fi trimise in perioada 15-16 decembrie, iar inregistrarea celor calificati in sistemul electronic de licitatie se va face intre 14 si 16 decembrie. Licitatia se va desfasura pe 19 decembrie, urmind ca rezultatele sa fie confirmate in urmatoarea zi lucratoare.
Intact Media Auction este o initiativa Intact Media Group, constind in licitarea a 10% din spatiul publicitar al statiilor TV din portofoliul grupului, pe un target consolidat de 15-54, intr-un mod transparent si la un pret unic de adjudecare. Oferta consta in 3 tipuri de pachete a cite 300.000, 500.000, respectiv 700.000 euro.