Conferințe

IMPAS PE PIAȚA CONSTRUCȚIILOR. PROVOCĂRI ȘI SOLUȚII DE CRIZĂ

11/04/2022

IMPAS PE PIAȚA CONSTRUCȚIILOR. PROVOCĂRI ȘI SOLUȚII DE CRIZĂ

Intact Media Group organizează vineri, 15 aprilie 2022, la Palatul Parlamentului,  forumul „Impas pe piața construcțiilor. Provocări și soluții de criză”. Evenimentul va avea loc în deschiderea „Salonului Imobiliar București”.

Anul 2022 a început cu optimism pentru piața imobiliară, unul bazat pe evoluția bună a pieței din 2021, în special pe zona rezidențială. În ciuda incertitudinilor economice provocate de pandemie, numărul românilor care și-au achiziționat o locuință nouă în 2021 a continuat să crească, numărul tranzacțiilor imobiliare crescând  cu peste 50%  față de 2020. Ceea ce părea să fie un an excepțional pentru piața imobiliară s-ar putea transforma însă într-unul plin de semne de întrebare din cauza scumpirii materialelor de construcții și energiei, migrației specialiștilor în construcții în Vestul Europei și efectelor războiului.

În acest context, forumul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group,  va reuni reprezentanţi ai autorităţilor și ai mediului de afaceri din domeniu și va aduce în prim planul discuțiilor principalele probleme cu care se confruntă piața imobiliară și piața construcțiilor din România .

Printre temele dezbaterii se numără: evoluția pieței imobiliare din România în contextul pandemiei și perspectivele pentru 2022; criza generată de scumpirea costurilor materialelor de construcții și a energiei; criza forței de muncă în domeniul construcțiilor; criza generată de noua situație geopolitică – războiul din Ucraina; măsuri legislative și fiscale necesare pentru a susține dezvoltarea pieței imobiliare.

Dintre speakerii confirmați:

  • Marcel CIOLACU, Președinte, Camera Deputaților
  • Adrian CÂCIU, Ministrul Finanțelor Publice
  • Marin ȚOLE, Secretar de Stat, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • Alin CARAMAN, Organizator, Salonul Imobiliar București
  • Cristian ERBAȘU, Președinte Federația Patronatelor Societăților din Construcții
  • Emil IVĂNESCU, Președinte, Ordinul Arhitecților din București
  • Bogdan Cosmin IVAN, Secretar General, Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS

 

Forumul Capitalului Românesc

20/12/2021

După testul pe care l-a dat întreaga economie odată cu venirea crizei sanitare, marile companii românești au continuat să performeze chiar și într-un context tulbure, incert și lipsit de siguranța unui viitor predictibil.   Antreprenorii care susțin economia de mai bine de trei decenii au regândit noi strategii pentru afacerile pe care le conduc, au găsit în haos o logică și noi oportunități, mizând pe creștere. Redaptarea firmelor la noua realitate a însemnat în același timp adâncirea unor probleme aparent fără soluții, dar și confruntarea cu noua criză adusă de creșterea tarifelor la energie și gaze, la care s-au adăugat noi dificultăți fiscale și financiare.

Acesta este contextul care i-a adus la aceeași masă pe reprezentanții mediului de afaceri alături de decidenții politici, la dezbaterea Forumul Capitalului Românesc, ajuns la a cincea ediție, eveniment moderat de Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group, cel mai mare business autohton de media. La eveniment au participat Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, Cosmin Marinescu, consilier prezidential, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Anca Vlad, preşedinte Fildas Group, Ştefan Vuza, preşedinte Chimcomplex, Gruia Stoica, preşedinte Grampet, Luchi Georgescu, preşedinte Beciul Domnesc Compania & Meda Prod, Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, Fady Chreih, CEO Reţeaua de sănătate Regina Maria, Alexandru Mihai, managing partner Nordis Group, Cristian Preotu, fondator Le Manoir, Andreea Mihai, director executiv Niro Investment Group, Ion Sterian, director general Transgaz, Corneliu Pascu, preşedinte Iridex Group, dar și mulți alții.

Forumul Capitalului Românesc

premierul Nicolae CiucăAvem nevoie de investiții pentru a susține creșterea economiei, este unul dintre cele mai importante mesaje transmise de premierul Nicolae Ciucă, în deschiderea evenimentului găzduit de Intact Media Group. „Investiţiile sunt motorul creşterii pe care ne-o dorim în anii următori, România fiind unul dintre principalii beneficiari ai fondurilor europene prin Programul Next Generation şi prin Cadrul Financiar Multianual, zeci de miliarde de euro investiţi în România ca stat membru al Uniunii Europene. Prin continuarea construcţiilor de autostrăzi, căi ferate şi mijloace de transport intermodal până în anul 2024, vom tinde către echilibrarea geografică a infrastructurii şi, desigur, dezvoltarea echilibrată a întregii ţări”, a declarat prim-ministrul. Oficialul s-a adresat antreprenorilor cu capital de investit să vină în întâmpinarea direcţiilor europene de dezvoltare în ceea ce priveşte economia verde. Este adevărat, economia nu a recuperat încă pierderile după greaua încercare adusă de criza sanitară. „Sectorul industrial nu a revenit încă la nivelul de dinainte de pandemie, iar perspectivele continuă să fie incerte, se preconizează că întreruperile lanțului de aprovizionare vor continua, afectând astfel producția. Și aici reamintesc criza semiconductoarelor, care se pare că nu se va încheia curând. Inflația generată de creșterea prețurilor la materialele prime și energie ne preocupă și au fost deja adoptate măsuri pentru a sprijini pe termen scurt companiile, a mai spus șeful Guvernului.

consilierul prezidențial Cosmin MarinescuChiar și în acest context, pot să apară oportunități, prin valorificarea mai bună a potenţialului local, este de părere consilierul prezidențial Cosmin Marinescu. „Consider că trebuie să ne uităm cât se poate de atent la oportunităţile de export, în condiţiile în care, de exemplu, între primii 500 de exportatori se regăsesc doar 68 de companii cu capital românesc. În acest sens, e mai necesară ca oricând o strategie pragmatică de promovare şi de creştere a exporturilor”, a declarat Cosmin Marinescu. Dezvoltarea nu este îsă posibilă fără capitalul uman, o problemă devenită cronică în economie. Consilierul prezidențial a amintit de exodul românesc al forței de muncă din ultimii 30 de ani. „Trebuia să ne gândim cum putem readuce, înapoi în ţară, acest capital uman românesc, care este în opinia mea cea mai valoroasă componentă a capitalului românesc. Trebuie să fim însă convinşi că şi în România se poate. Avem numeroase exemple de întreprinzători români care conduc afaceri de succes, care dezvoltă capitalul românesc prin informaţii, prin progres tehnologic”, a explicat reprezentantul Administrației Prezidențiale.

Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii SocialeO soluție pentru întoarcerea românilor plecați la muncă peste hotare ar fi salariile mai mari, spune Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale. „Toată lumea îşi doreşte să avem scutiri de taxe şi de impozite, dar trebuie să ne gândim şi la cum majorăm veniturile angajaţilor noştri să îi atragem să vină acasă. Concurenţa pe piaţa muncii este extrem de crâncenă”, a declarat oficialul. Pentru început, se anunță a fi abordate problemele cu care se confruntă industria ospitalității, care și-a trimis reprezentanții în grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Muncii.

ministrul Finanţelor, Adrian CâciuCriza acută de talente este doar o problemă, însă economia trebuie privită în ansamblu pentru a găsi rezolvări. Realitatea este că România se află într-o situaţie de dezechilibru major pe marii indicatori macroeconomici, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. „Avem de multe ori tendinţa să nu ne uităm şi pe indicatorii microeconomici sau sectoriali să vedem decalajele de echilibru dintre factori de producţie componenţi ai oricărui business. Eu cred că unde trebuie să lucrăm este la instrumentele de echilibrare sectorială sau integrată sau parteneriatul acesta dintre noi trebuie să ducă la o legiferare mai favorizantă dezvoltării capitalului românesc, mediului de afaceri românesc”, a spus Adrian Câciu. În aceste condiții, construirea bugetului pentru anul viitor s-a dovedit un demers cu atât mai dificil. „Un ochi râde, unul plânge atunci când faci bugetul, pentru că  (…) se reclamă faptul că nu sunt reglaje foarte puternice pe zona socială. Nu sunt pentru că, deocamdată, producătorul de valoare adăugată care poate ţine în spate toată ţara nu este într-o zonă de stabilitate”, a explicat oficialul.

Forumul Capitalului Românesc

Ministrul Energiei, Virgil PopescuIar stabilitatea este și mai greu de atins pe fondul creșterii explozive a facturilor la energie și gaze, situația cu care se confruntă atât consumatorii individuali, cât și mediul de afaceri. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, promite să ajute economia prin posibilitatea încheierii de contracte bilaterale pe termene mai lungi. „Dacă nu ai un contract pe termen lung, trebuie să se gândească să facă acele contracte pe termen mai mare. Avem în circuitul de avizare o Ordonanţă de transpunere a unei Directive, ce va fi aprobată până la sfârşitul anului, prin care se va permite încheierea de contracte bilaterale pe termene lungi pentru predictibilitate”, a declarat oficialul.

Ion Sterian, directorul TransgazÎn noul context dificil al scumpirii gazelor, România poate să își joace cartea prin luarea deciziilor în domeniul asigurării resurselor energetice. „Ca să devii jucător regional, trebuie să ai infrastructură, iar la ora actuală avem această infrastructură, una dintre cele mai moderne, între primele patru din Uniunea Europeană. Am mărit interconectările cu celelalte state, gazul trebuie să circule dintr-o țară în alta, dintr-o zonă în alta”, a declarat Ion Sterian, directorul Transgaz. Din păcate, interconectorul de 82 de kilometri dintre Bulgaria și Grecia, o investiție de 220 de milioane de euro, așteaptă de 14 ani să fie realizat, ceea ce ar permite diversificarea surselor de gaze și pentru țara noastră.

președinte Beciul Domnesc Compania & Meda ProdSunt măsuri și planuri care deocamdată nu vor produce efecte pentru cei care fac să se miște motorul economiei. Luchi Georgescu, președinte Beciul Domnesc Compania & Meda Prod, a exemplificat cum se traduc facturile la utilități în economia unei mari afaceri. „Firmele mele din grup au o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro pe an. Nu este posibil să am mai mult de 8% din cifra de afaceri afectată pe anul viitor pentru că energia la contractul pe care am reușit să îl închei doar pentru șase luni are o creștere de 108%, iar gazele au o creștere de  99%”, a declarat antreprenoarea. Toate aceste creșteri aduc automat scumpiri pe tot lanțul de producție, după cum indică nivelul inflației, o altă problemă menționată de Luchi Georgescu. Aceasta a solicitat măsuri concrete din partea Guvernului, mai ales în ceea ce privește găsirea de forță de muncă. „Sunt niște probleme pe care un guvern proaspăt nu le poate rezolva nici acum, nici pe termen mediu, dar ele trebuie luate în seamă și rezolvate în niște timpi, adică trebuie să te ocupi de ele, nu doar declarativ”, a adăugat Luchi Georgescu.

Gruia Stoica, preşedintele GrampetLa lipsa forței de muncă se adaugă și infrastructura feroviară deficitară, ceea ce afectează competitivitatea afacerilor, spune Gruia Stoica, preşedintele Grampet, cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi Europa Centrală şi de Sud-Est. „Astăzi, trenurile noastre circulă cu 17 km pe oră, traversând România de la portul Constanţa până la graniţa cu Ungaria, în 5 zile, poate şi mai mult. În comparaţie cu ţările din Vest, aceeaşi distanţă o parcurgem în 12 ore”, a explicat Gruia Stoica. O situație care afectează și volumul mărfurilor transportate pe calea ferată. „În 1990, pe căile ferate din România circulau 250 de milioane de tone de marfă, astăză ne chinuim efectiv să depășim 50 de milioane de tone”, a menționat președintele Grampet.

Anca Vlad, cea care conduce grupul Fildas – CatenaRăspunsul ar putea veni de la noile generații, este de părere Anca Vlad, cea care conduce grupul Fildas – Catena, cel mai mare holding din domeniul farmaceutic. „Lucrurile bune pentru viitor le-am găsit în tânăra generație. Sunt uimită de modul lor de a gândi, diferit de al nostru, și care este extrem de creativ și care găsește soluții. Deci acolo văd eu potențialul”, a declarat antreprenoarea. Aceasta a vorbit și despre o mai mare nevoie de implicare a tinerilor. „Mi-aș dori mult ca și tinerii de astăzi să simtă efervescența și nebunia acestei lumi noi care se recreează, pentru că va exista o lume post-pandemică pentru care trebuie să ne pregătim”, a mai spus Anca Vlad.

Fady Chreih, CEO Reţeaua de Sănătate Regina MariaDeficitul de forţă de muncă ar putea fi tratat prin realizarea unui plan naţional privind strategia forţei de muncă, a propus Fady Chreih, CEO Reţeaua de Sănătate Regina Maria. Acesta a menționat rolul sistemului privat de sănătate în crearea de locuri de muncă și păstrarea angajaților valoroși în țara în care au fost educați. „Realizarea de infrastructură medicală, păstrarea forței de muncă și speranța către o sănătate mai bună pentru români credem că se datorează și sistemului medical privat”, a declarat Fady Chreih. În prezent, 1,62 de milioane de români sunt abonați la clinici private din țară, ceea ce generează peste 800 de milioane de euro valoare adaugată pe lanțul valoric în economie.

Corneliu Pascu, președintele Iridex GroupNu numai sănătatea populației este importantă, ci și sănătatea mediului în care trăim. Iar România are mare nevoie să își revizuiască planul național de gestiune a deșeurilor, este de părere Corneliu Pascu, președintele Iridex Group. „Deșeurile reprezintă încă o problemă nerezolvată în România. Este ca vaccinarea, este necesară, dar nu o putem face. De 10 ani, România încearcă să pună în practică programe naționale de gestiune a deșeurilor, de master planuri regionale sau județene și nu reușim să le punem în funcțiune, deși un număr de 35 de proiecte mari au fost finanțate din fonduri europene”, a declarat Corneliu Pascu. Omul de afaceri a subliniat situația gravă cu care se confruntă comunitățile din cauza milioanelor de tone de deșeuri de plastic care nu sunt duse nicăieri în vederea eliminării sau a reciclării.

Omer Tetik, CEO Banca TransilvaniaDar economia are nevoie și de finanțare pentru a se dezvolta, iar sectorul bancar joacă un rol important în susținerea companiilor, dar și a statului. „Sistemul bancar românesc a dovedit că este parte a soluției de care este nevoie, vrem să fim parte din soluție, tot sistemul bancar a crescut finanțările, ceea se s-a vazut în creșterea Produsului Intern Brut”, a declarat Omer Tetik, CEO Banca Transilvania. Însă și băncile au aceleași nevoi ca întregul mediu de afaceri. „Cel mai mult avem nevoie de predictibilitate și consecvență, schimbările cu câteva săptămâni înainte de închiderea anului sunt foarte importante”, a adăugat bancherul.

Ştefan Vuza, preşedintele ChimcomplexSunt probleme pe care mediul de business speră să le rezolve printr-o mai bună comunicare cu Guvernul. Ştefan Vuza, preşedintele Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, i-a propus premierului alegerea unor consilieri onorifici din rândul antreprenorilor cu scopul unei informări mai bune. „Vrem să comunicăm mai mult, mai des, mai curat, fără interpretări, cât mai transparent și eficient, iar toate acestea se pot face printr-o instituție a consilierului onorific. Nu vrem titluri, ci doar un instrument adecvat prin care să comunicăm mai des”, a declarat omul de afaceri. O solicitare la care prim-ministrul a promis că se va gândi în perioada următoare.

Alexandru Mihai, managing partner Nordis GroupComunicarea este și dorința investitorilor din domeniul imobiliar, care astăzi se confruntă cu o modificare importantă privind pragul de 5% la TVA, extins la 140.000 de euro. Alexandru Mihai, managing partner Nordis Group, a solicitat reanalizarea acestei măsuri de către autorități. „Măsura poate duce la îmbunătățirea sectorului imobiliar, care este unul dintre cei mai mari contributori la Produsul Intern Brut”, a declarat acesta. În prezent, compania dezvoltă cel mai mare proiect de pe litoralul românesc, cu peste 700 de camere de hotel.

Andreea Mihai, director executiv  Niro Investment GroupO altă companie din domeniul investițiilor imobiliare, Niro Investment Group, s-a îndreptat spre Maldive, acolo unde va construi două resorturi, unul de familie și unul exclusivist. „Este o surpriză, nu mulți investitori români se încumetă sa meargă atât de departe și într-o destinație atât de exotică”, a declarat Andreea Mihai, director executiv  Niro Investment Group.

Cristian Preotu, fondator Le ManoirDe altfel, România poate câștiga mult tocmai prin intermediul industriei ospitalității, prin așa-numita diplomație gastronomică, este de părere Cristian Preotu, fondator Le Manoir. Pentru aceasta, este nevoie de implicarea statului, pentru o clarificare din partea instituțiilor internaționale pentru a putea intra în legătură cu ghidurile internaționale de profil. „În România putem să mâncăm bine, există restaurante foarte bune, sunt clienți pentru aceste restaurante”, a adăugat Cristian Preotu.

Forumul Capitalului Românesc

De la marile probleme macroeconomice până la dificultățile cotidiene din viața oricărei companii, toate pot fi rezolvate prin comunicare, implicare și colaborarea părților, a mediului de afaceri și a statului, cei doi actori din economie. Este mesajul pe care Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group, l-a transmis premierului cu ocazia acestui eveniment important care a adus la aceeași masă companii care cumulează cifre de afaceri de aproximativ 50 de miliarde de lei și 100.000 de angajați.

Alessandra Stoicescu, director executiv, Intact Media GroupCât de mult reușește statul nu încurce, dacă nu ajute, cred acesta ar fi mesajul. Dacă puteți ajuta, rugăm o faceți, în sensul legislației care este importantă pentru evoluție și dezvoltare sau măcar nu ne încurcați, nu stricați ceea ce există deja.”

Alessandra Stoicescu, director executiv, Intact Media Group

Dezbaterea „Forumul Capitalului Românesc” – ediția a cincea a fost organizată de Intact Media Group și a fost susținută de Niro Investment Group, Grampet Group, Nordis Group, Rețeaua de Sănătate Regina Maria, Ford, Banca Transilvania, MedLife, Scandia Food, CEC Bank, Transgaz, GreenPoint Management și Green Ambalaje, Beciul Domnesc Compania, Hidroelectrica, Soceram, Jidvei, Chimcomplex, Le Manoir, Nuclearelectrica, Construcții Erbașu, EximBank.

Dezbaterea „Forumul Capitalului Românesc” - ediția a cincea a fost organizată de Intact Media Group

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC

09/12/2021

RDR 2021

INTACT MEDIA GROUP organizează joi, 16 decembrie 2021, la Palatul Parlamentului, „Forumul Capitalului Românesc”, ajuns la cea de-a cincea ediție.

2020 a fost un an fatidic pentru toate economiile lumii care au trecut printr-un test de anduranță, fără drept de apel. România nu a făcut nici ea excepție. Ce părea sigur până mai ieri, azi a dispărut sau s-a transformat ireversibil. Antreprenorii au avut de luat cele mai grele decizii dintr-o viață dedicată propriilor companii. S-au resetat, s-au reinventat. Cei care au rezistat și au mers mai departe sunt vizionarii cu anticorpii adaptării și cei care au crescut în timp business-uri sănătoase și care nu s-au temut să investească acum.

În acest context, forumul moderat de Alessandra Stoicescu, director executiv, Intact Media Group, îi va aduce față în față pe reprezentanţii autorităților cu învingătorii pandemiei, cei care conduc afaceri cu ADN românesc și care au reușit să încheie cel mai greu an pe plus.

Printre temele dezbaterii se numără: readaptarea întregii economii la noua realitate, problemele cu care se confruntă investitorii români, programe de redresare economică  și suport pentru business-urile românești, soluții pentru criza forței de muncă.

În cadrul forumului va fi lansat catalogul Români care dezvoltă România”, un demers editorial care scoate în evidență afaceri românești cu tradiție, solide și mai ales antreprenori cu povești uimitoare în spate. Sunt oameni creativi, hotărâți, care nu au vizat îmbogățirea peste noapte, ci și-au clădit business-ul cărămidă cu cărămidă.  Descoperim împreună acei antreprenori români care au știut să se adapteze la noua realitate, să transforme criza într-o oportunitate. Nu doar supraviețuitorii pandemiei, ci câștigătorii ei.

Forumul face parte din campania „Români care dezvoltă România” prin care INTACT Media Group susţine şi promovează succesul românesc în afaceri.

 

HEALTH FORUM – IMPACTUL ABONAMENTELOR MEDICALE ÎN SĂNĂTATE SI ECONOMIE

15/06/2021

Health-Forum-1

Mai bine să previi decât să repari, iar apoi să ajungi să cheltui sume enorme, și nu de puține ori cu efecte minime. Un principiu simplu, pe care România nu îl aplică în niciun sector al economiei, iar sănătatea nu face nici ea excepție. Fără o lege a prevenției, românii ajung la medic când deja e prea târziu, punând presiune pe un sistem medical subfinanțat și împovărat de numărul mare de pacienți care ajung în stare gravă în spitalele de stat.

Prevenţia trebuie făcută prin politici publice, în care toată populaţia să aibă acces la programe de screening, esenţiale în depistarea timpurie a bolilor. O soluție care și-a dovedit eficiența pentru tot mai mulți români în ultimii 25 de ani este reprezentată de abonamentele medicale, un produs la care în prezent au acces 1,62 milioane de persoane. Mai mult, este un model care a funcţionat cu succes în timpul crizei sanitare din ultimul an, oferindu-le angajaţilor acces rapid la serviciile sanitare private şi crescând în acelaşi timp productivitatea în companii. Din păcate, IMM-urile nu au acces  în aceeaşi măsură la abonamentele medicale. Mingea este la autorităţile centrale, care sunt în măsură să implementeze un parteneriat dual, între sistemul public de sănătate şi cel privat. Sunt principalele concluzii ale evenimentului „Health Forum: Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie”, moderat de Alessandra Stoicescu, Director Executiv Intact Media Group, primul eveniment organizat de cea mai mare platformă multimedia din România de când a început pandemia.

Health Forum

O dezbatere crucială pe tema sănătăţii, care a adus la aceeaşi masă reprezentanţi ai Guvernului şi ai Parlamentului, alături de personalităţi din sistemul medical privat şi ai marilor angajatori din România, printre care: Dan Barna, vicepremier, Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, Lucian Heiuş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, prof. dr. Alexandru Rafila, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Florin Buicu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Daniel Zamfir, vicepreşedinte al Comisiei Economice, Industrii şi Servicii din Senat, Sebastian Burduja, vicepreședinte  Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaților, Attila László, secretar Comisia pentru sănătate, Senatul României, Iulius Firczack, secretar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaților, Graţiela Gavrilescu, membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, Cristian Hotoboc, preşedinte al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, Fady Chreih, CEO al reţelei private de sănătate Regina Maria, Ileana Guţu, partener asociat la EY România şi Adina Vidroiu, HR director România, Grecia, Malta şi Cipru Microsoft  România.

Health Forum

Este nevoie de schimbarea paradigmei în domeniul Sănătăţii, a spus vicepremierul Dan Barna, care a subliniat rolul abonamentelor medicale în diminuarea presiunii asupra sistemului sanitar. „Sistemul medical privat este o piață de aproape 3 miliarde de euro, foarte importantă pentru economia României. Potențialul real este mult mai mare. Din motive birocratice sau politice, statul nu a susținut, dacă nu chiar a frânat de-a dreptul, acest domeniu.”, a declarat Dan Barna în cadrul evenimentului „Health Forum: Impactul abonamentelor medicale în sănătate și economie”, organizat de Intact Media Group. Acesta a vorbit despre calitatea actului medical în sectorul public de sănătate, în condiţiile în care întregul sector public are mult de recuperat. „Acest proces este un maraton, nu un sprint. Aici intervine sectorul privat, cu resursele sale, pentru a crea alternative și pentru a prelua povara sistemului public, dar și pentru a pune la dispoziție politici de bune practici”, a explicat vicepremierul. Vestea bună este că există consens politic în privinţa dezvoltării  sistemului privat de sănătate și se poate construi în această direcție, a asigurat Dan Barna. Cu aceste premise, sectorul medical privat poate avea o pondere importantă în sistemul de sănătate, însă mai trebuie făcuţi paşi pentru clarificarea cadrului legislativ.

Health-Forum-3

 

Health-Forum-4Vicepremierul a adăugat că susţine crearea unui sistem dual public-privat în domeniul Sănătăţii, idee împărtăşită şi de Andrei Baciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. „Abonamentele medicale joacă un rol esenţial pe partea de prevenţie, ajută mult prin intermediul analizelor de rutină şi al investigaţiilor de specialitate”, a spus Andrei Baciu. Totuşi, nu se poate discuta de performanţă fără finanţare, iar România este codaşă din acest punct de vedere la nivel european, cu doar 584 de euro pe cap de locuitor cheltuiţi anual pe sănătate.

Health-Forum-5După un an în care pandemia a pus presiune pe buget, sunt şanse bune că economia îşi va reveni, chiar peste prognoza anunţată la începutul anului de autorităţi, este de părere Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor. „Dacă ne uităm pe trimestrul I, investiţiile au crescut cu 30%, ceea ce este încurajator pentru tot anul. (…) La începutul anului a fost pusă la îndoială ţinta de creştere economică de 4,3% anunţată de Guvern, însă vedem acum ajustările pozitive ale instituţiilor financiare internaţionale”, a declarat şeful Finanţelor. Iar aceste semnale venite din partea FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene „arată că direcţia în care se îndreaptă economia României este una bună”, este de părere ministrul Alexandru Nazare.

Health Forum-6

Fonduri există, e drept, în mediul privat şi se investesc în fiecare an. Numai în anul 2019, investiţiile realizate de sistemul medical privat au reprezentat aproximativ 2% din totalul investiţiilor din economie, potrivit unei analize dedicate abonamentelor medicale, realizată de EY România.  Vorbim despre o piaţă care generează un impact de 776 milioane de euro la nivelul veniturilor pe lanţul valoric. Iar banii plătiţi pe acest produs sunt foarte valoroşi prin efectul de multiplicare în economie. Pentru fiecare 1 euro investit în abonamente medicale, acest domeniu generează suplimentar 3 euro, ca valoare adăugată brută în economia ţării, contribuind astfel la crearea de noi locuri de muncă.

Reţeaua privată de sănătate Regina Maria este primul furnizor care a lansat acest instrument de prevenţie pe piaţa autohtonă, în urmă cu 25 de ani, contribuind la dezvoltarea infrastructurii medicale. Numai în ultimii 5 ani, numărul abonaţilor la nivelul întregii pieţe a crescut cu 13,5%, ajungând la 1,62 de milioane de persoane. „Abonamentele medicale au un rol crucial în dezvoltarea sistemului medical românesc. Ele reprezintă circa 20-30% din cifra noastră de afaceri şi sunt o sursă constantă de finanţare pentru sistemul medical”, a spus Fady Chreih, CEO Regina Maria. Practic, prin profitul reinvestit de furnizorii medicali privaţi, sumele investite într-un abonament medical se reîntorc către pacient, care are astfel acces la unităţi medicale moderne şi beneficiază de servicii de calitate.

Health-Forum-7

Health-Forum-8Toate aceste cifre sunt importante nu numai pentru că descriu potenţialul acestei pieţe. „Datele colectate sunt o sursă extrem de valoroasă pentru fundamentarea politicilor publice de sănătate, pentru că aceste abonamente conduc la degrevarea sistemului public de sănătate, în condițiile în care sistemul de sănătate din România este subfinanțat prin comparație cu Uniunea Europeană”, a declarat, la rândul său, Ileana Guțu, Partener Asociat EY România.

Abonamentele medicale şi-au dovedit cu atât mai mult utilitatea în timpul pandemiei, când sistemul sanitar s-a confruntat cu una dintre cele mai mari provocări. O confirmă directorul de HR al uneia dintre cele mai mari companii din România, care spune că în ultimul an, accesarea serviciilor medicale prin intermediul abonamentelor medicale a crescut cu 30%.

Health-Forum-9„Abonamentul medical este unul dintre cele mai importante beneficii pe care le oferim angajaţilor noştri şi acoperă o plajă largă de servicii medicale. Am observat că angajaţii noştri sunt mai atenţi la tot ceea ce înseamnă partea de prevenţie, mai ales în ultimul an”, a declarat Adina Vidroiu, HR director România, Grecia, Malta şi Cipru Microsoft România.

Health-Forum-10Iar câştigurile sunt pe termen lung. „Este mult mai uşor şi mai ieftin să previi decât să tratezi”, a spus Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED. Acesta a pledat pentru creşterea deductibilităţii acordate abonamentelor medicale, de la 400 de euro pe an, cât este nivelul în prezent.

Chiar dacă abonamentele medicale au rolul lor de prevenţie, totuşi, accentul trebuie pus pe creşterea capacităţii sistemului public, pentru ca tot mai mulţi cetăţeni să aibă acces la servicii de sănătate, este de părere Daniel Zamfir, vicepreşedinte al Comisiei Economice, Industrii şi Servicii din Senatul României. De aceeaşi părere este şi prof. dr. Alexandru Rafila, viceprşedinte al Camerei Deputaţilor „Faptul că cineva are acces mai uşor la sistemul de sănătate nu înseamnă că avem politici publice de prevenţie”, a declarat acesta. Alexandru Rafila este de părere că serviciile de medicină preventivă trebuie oferite pacienţilor la nivelul medicilor de familie. O idee pe care o dezvoltă şi Florin Buicu, vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor. „Dacă vorbim de prevenţie şi screening, prevenţia trebuie să fie apanajul statului”, a declarat acesta. Rămâne însă marea problemă a banilor. „Nu am văzut niciodată până acum în bugetul României alocări pentru prevenţie”, a continuat Florin Buicu. Până la urmă, statul este responsabil de tot ceea ce se întâmplă, mai ales de sănătatea populaţiei, a conchis Graţiela Gavrilescu, membru al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor.

Health Forum-11

Health-Forum-12Totuşi, aceste abonamente medicale se adresează unei categorii relativ restrânse a populaţiei, a spus Lucian Heiuş, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor. „Extinderea acestor abonamente este esenţială şi este foarte importantă creşterea constantă, an de an, a numărului de abonaţi, la 2 sau chiar la 3 milioane. Iar atunci vom avea certitudinea că 3 milioane de români beneficiază de servicii de prevenţie, ceea ce va contribui la creşterea speranţei de viaţă, în timp ce angajatorii vor avea salariaţi mai sănătoşi”, a declarat oficialul din Ministerul de Finanţe. Dacă în marile companii, acordarea de abonamente medicale în pachetul salarial este cel mai frecvent beneficiu, companiile mici şi mijlocii resimt lipsa acestor facilităţi.

Health Forum-13

Health-Forum-14

 

 

HEALTH FORUM – IMPACTUL ABONAMENTELOR MEDICALE ÎN SĂNĂTATE SI ECONOMIE

04/06/2021

HEALTH FORUM - IMPACTUL ABONAMENTELOR MEDICALE ÎN SĂNĂTATE SI ECONOMIE

INTACT Media Group organizează joi, 10 iunie 2021, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului,  dezbaterea Health Forum – Impactul abonamentelor medicale în sănătate si economie.

Sistemul de sănătate din România este subfinanțat, cheltuielile pentru acest domeniu fiind cele mai scăzute din Uniunea Europeană atât pe cap de locuitor, cât și ca procent din PIB, conform State of Health in the EU 2019. Sistemul este orientat cu precădere spre tratare, în timp ce prevenția ocupă un rol secundar.

Cu toate acestea, pe fondul creșterii veniturilor populației, a accesului la educație și a informării corecte, serviciile de prevenție s-au dezvoltat în ultimii ani într-un ritm susținut. Un rol semnificativ în promovarea și conștientizarea de către populație a importanței prevenției l-a avut sectorul medical privat, prin crearea și oferirea abonamentelor medicale ca un serviciu integrat. Cei care dețin un abonament medical merg la medic de două ori mai des decât persoanele care nu au un astfel de abonament, iar astfel se reduce presiunea financiară și la nivel de resursă umană pe sistemul public de sănătate. Piața abonamentelor medicale a generat venituri de aproximativ 120 milioane EUR în 2020. Abonamentele medicale asigură un flux constant de venituri, ceea ce conferă predictibilitate cifrei de afaceri generată de operatorii privați și contribuie astfel la finanțarea planurilor de investiții și implicit la dezvoltarea infrastructurii medicale.

În acest context, dezbaterea moderată de Alessandra Stoicescu, director executiv Intact Media Group va aduce față în față reprezentanţii autorităților cu cei ai sistemului medical privat pentru a discuta despre: importanța abonamentelor medicale asupra stării de sănătate a românilor și rolul lor în prevenție; rolul abonamentelor de sănătate în degrevarea presiunii asupra sistemului public de sănătate; impactul abonamentelor medicale asupra economiei naționale; nevoia stabilirii unor reglementări clare privind serviciile medicale cuprinse în abonamentele medicale pentru a conferi predictibilitate investițională furnizorilor de servicii medicale private.

 

Forumul Capitalului Românesc

19/12/2019

La 30 de ani de la căderea regimului comunist, România oamenilor de afaceri numără aproape 2 milioane de antreprenori și numeroase businessuri considerate modele de succes, unele dintre ele performând chiar și în afara țării. Comparativ însă cu media europeană, inițiativa antreprenorială este totuși redusă în țara noastră. În România nu e ușor nici să devii antreprenor, nici să îți dezvolți afacerea, dar nu din lipsă de curaj, viziune, creativitate sau putere de muncă a celor care împing motoarele economiei. De prea multe ori, însuși statul român se pune de-a curmezișul dezvoltării capitalului românesc. Reușita oamenilor de afaceri români apare adesea nu datorită, ci în ciuda tuturor angoaselor determinate fie de o legislație nepotrivită, fie de birocrația excesivă care continuă să existe de zeci de ani, deși politicienii promit la fel de ciclic precum alegerile electorale că vor face tot ce le stă în putere pentru a simplifica viața antreprenorială.

În cadrul campaniei “Români care dezvoltă România”, proiect care susține și promovează succesul românesc în afaceri, dezbaterea Forumul Capitalului Românesc, eveniment moderat de Alessandra STOICESCU, Director executiv INTACT Media Group, cel mai mare business autohton de media, a adus din nou față în față marii decidenți politici și mediul de afaceri.

forumul-capitalului-romanesc-2

“Nu există capitalism fără capitalişti. Dezvoltarea în societate se realizează prin acțiunea oamenilor cu inițiativă, care au curaj să-și pună visurile în aplicare, care se desprind de o viață comodă și își asumă (…) Societatea românească are nevoie de o schimbare de mentalitate, care sper să se producă. Trebuie apreciați toți cei care reușesc în business și trebuie să-i respectăm. Trebuie să le insuflăm copiilor noştri, tinerilor noştri, curajul de a merge pe cărări nebătute, curajul de a pune pe picioare afaceri, curajul de a reuşi în domeniul economic. În procesul de dezvoltare economică sigur că nu trebuie să existe nicio discriminare între capitalul străin şi capitalul românesc, dar atunci când condiţiile sunt vitrege, de multe ori capitalul străin caută alte pieţe, pleacă mult mai uşor, abandonează mult mai uşor o piaţă în timp ce capitalul autohton rămâne, este cel care într-un fel asigură o coloană vertebrală economică. Și orice român care pune pe picioare o afacere trebuie să găsească în Guvern un partener. Foarte multe trebuie făcute, de la viteza de înregistrare a unei firme, acordarea certificatului de plătitor de TVA, viteza de obținere de autorizații, avize. Accesul la capital e fundamental pentru companiile românești. (…) Va trebui să găsim un mod în care să fructificăm şi mai mult resursele europene la care avem acces pentru a susţine proiecte de dezvoltare ale companiilor româneşti (…) Dacă ne uităm la numărul de companii la mia de locuitori care sunt înfiinţate, România este mult sub media europeană. Dacă ne uităm la ponderile capitalului autohton în diferite domenii de activitate, putem constata că există un loc mare de creştere, un loc mare de dezvoltare”, a spus în deschiderea evenimentului Intact Media Group Ludovic ORBAN, Prim-ministrul României.

forumul-capitalului-romanesc-3“Suntem mândri că avem capital autohton care s-a ridicat și concurează cu capitalul străin. Dorim o prezență cât mai activă a companiilor românești. (…) Vă asigurăm sprijin în Guvernul nostru pentru dezvoltare, stabilitatea e foarte importantă. Nu vrem să mai auzim în vremea guvernării noastre de ordonanțe precum OUG 114. Oricând veți avea nevoie, ușa ministrului e deschisă”, a transmis mediului de afaceri Virgil POPESCU, Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri.

La dezbatere au participat importanți reprezentanți ai sectorului public, printre care Ludovic ORBAN, Prim-ministrul României, Virgil POPESCU, Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri, dar și ai mediului de business, precum: Radu TIMIȘ, Președinte, Cris-Tim, Gruia STOICA, Președinte, Grampet Group, Corneliu PASCU, Președinte, Iridex Group, Cristian ERBAȘU, Director General, Construcții Erbașu, Alexandru STĂNEAN, Director General, TeraPlast, Vlad ARDELEANU, CEO, Superbet, Bogdan BADEA, Președinte Directorat, Hidroelectrica, Yildiz CRĂCEA, Owner, Mihai BĂLĂNESCU, Director Comercial Retail, Jidvei, Elisabeta GHIDIU, Director Departament Strategie si Management Corporativ, Transgaz, Bogdan CONSTANTINESCU, Director Clienti Mari Corporate, Banca Transilvania, Ramona IVAN, Director,  Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale, CEC Bank.

forumul-capitalului-romanesc-4Lista de probleme cu care se confruntă oamenii de afaceri români este lungă. Reprezentanții mediului de business prezenți la dezbatere nu au ezitat să puncteze clar și ferm în fața premierului României cu ce dificultăți se confruntă din partea statului român.

“După 30 de ani, suntem lideri în industria de procesare pe zona alimentară. Anul acesta avem cel mai bun rezultat din istorie, 20% profitabilitate mai mare. Într-o competiție tot mai globală, să rămâi lider și să faci față provocărilor continue nu e un lucru ușor. Dacă aș enumera din probleme: criza mondială va bate la ușa noastră anul viitor în a doua parte, avem probleme pe partea de competiție neloaială pe care o face inclusiv zona politică. E foarte greu să reușim să luăm aprobări de a construi, de a dezvolta businessul. Durează un an să luăm o autorizație de construcție, să dezvoltăm din banii noștri. Nimeni din zona administrativă nu-și asumă nimic. (…) Faptul că nu mai există bătălia continuă între cele două Palate, ne dă o speranță că lucrurile vor merge în direcția cea bună. Așteptăm de la Guvern să rezolve rapid problemele. Trebuie luate decizii rapid, avem nevoie de un leadership puternic, pentru a fi pregătiți în fața provocărilor”, a explicat Radu TIMIȘ, Președinte, Cris-Tim.

forumul-capitalului-romanesc-5“Toți ne dorim dezvoltarea economică a României. Vorbesc azi din două perspective: de președinte al celui mai mare grup de transport feroviar român, dar și din perspectiva antreprenorului care se împiedică de stângăciile funcționarilor de stat ce ne gestionează taxele și impozitele ca și când sunt moștenite de vreun bunic al domniilor sale. Aș vrea să plecați de aici cu convingerea că transportul feroviar și infrastructura sunt critice pentru dezvoltarea României. (…) România are una dintre cele mai mari rețele de transport feroviar din Uniunea Europeană, dar avem mult de recuperat la investiții, modernizare și întreținere.(…) Domnule premier, avem nevoie de susținerea dumneavoastră pentru a investi în infrastructură și susținerea unor facilități acolo unde e vorba de pionierat”, a transmis Gruia STOICA, Președinte, Grampet Group.

Corneliu PASCU, Președinte, Iridex Group a atras atenția asupra problemelor legate de protecția mediului și colectarea selectivă a deșeurilor. Acesta a cerut o analiză consistentă la nivel central, indicând ca direct responsabile autoritățile locale pentru proasta gestionare a licitațiilor. “Iridex Group e un holding. Legea holdingului nu a fost promovată nici până azi, desi se lucrează la ea de 10 ani. În ceea ce privește gestiunea integrată a deșeurilor, indiferent de câte proiecte am făcut, acestea nu pot fi puse în funcțiune, nu se realizează abecedarul colectării separate a deșeurilor. Zac instalații în vânt, ploaie, soare, se degradează și va fi nevoie de cheltuieli suplimentare pentru a fi puse în funcțiune. În București, de exemplu, de 20 de ani nu s-a organizat nicio licitație pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Bucureștiul riscă să devină un mare depozit al deșeurilor. Guvernul ar trebui să analizeze fiecare județ și să vadă de ce nu pun în funcțiune acest sistem de management al deșeurilor pentru care s-au cheltuit milioane de euro. (…) Am putea să punem la punct un sistem de protecție a mediului și de prevenire în fața schimbărilor climatice”, a spus Corneliu PASCU.

forumul-capitalului-romanesc-7Despre problemele din sectorul de construcții a vorbit Alexandru STĂNEAN, Director general, TeraPlast. “Suntem una dintre multinaționalele românești. Facem cam tot ce putem face în domeniul materialelor de construcții. La un an de la ordonanța 114, clienții se plâng. O altă problemă este lipsa de investiții în infrastructura de dealuri și canal. Una din problemele majore este și deficitul comercial al României. În România se produc țevi pentru infrastructura de apă, de canal, însă cu toate acestea în proiecte se cer soluții tehnice care nu sunt aplicate în România și trebuie importate. Ne-ar interesa o schemă de ajutor de stat pentru firmele care investesc mult. Am investit peste 100 de milioane de euro, iar suport de la stat am avut 10 milioane de euro. Ne-am bucura să auzim că statul e interesat să dezvolte firmele românești”, a precizat directorul general TeraPlast.

Pentru companiile care au planuri de extindere a business-ului și pe alte piețe, dar nu numai, extrem de importantă este stabilitatea financiară. Este și cazul Superbet. „Suntem o firmă românească, de familie. Avem 4.000 de angajați, am început acum 10 ani, plătim peste 60 de milioane de euro taxe la bugetul de stat. (…) Avem ambiții de regionalizare. Suntem o companie românească care vrea să pătrundă în Europa Centrală și de Est cu acest management românesc. Credem că o firmă românească e capabilă să exporte în țările din jur un model de business validat în România. Problema către Premier e stabilitatea financiară”, a explicat Vlad ARDELEANU, CEO, Superbet.

forumul-capitalului-romanesc-8Tot asupra instabilității fiscale a atras atenția și Ileana DUMITRU, Director Juridic și Relații Publice, British American Tobacco, aria Europa Centrală și de Sud. “British American Tobacco este al doilea contribuabil la bugetul de stat. Suntem prezenți în România de peste 20 de ani. Am ajuns la acest nivel prin colaborarea cu peste 50.000 de entități majoritatea cu capital românesc. Ne dorim să creștem sustenabil. Important e să avem un mediu legislativ predictibil, mai ales predictibilitate fiscală”, a spus reprezentanta BAT.

“Întâmpinăm multe probleme când vrem să dezvoltăm mediul de business în România. Anul trecut discutam despre birocrația excesivă și așteptam răspunsuri de la autorități și obiectivul zero pe care Guvernul ar trebui să-l aibă pentru debirocratizare. Trebuie să dăm dovadă de mai mult pragmatism. Din ce în ce mai multe autorități se poartă ca și când ar fi stat în stat și întârzie proiectele. Durează câte 1 an la diverse autorități, de la primăriile de comune până la celebrul Minister al apelor și pădurilor, unde orice hârtie stă între 1 an și 2 ani de zile. (…) Ne aflăm la 30 de ani de capitalism. România a evoluat enorm în această perioadă. Dacă e să ne uităm la companiile de stat, aveam paradigma că orice companie de stat trebuia vândută pentru că nu e profitabilă. Acest lucru s-a schimbat la 30 de ani. O dată cu listarea au devenit profitabile, intervenționismul a fost puternic diminuat. În multe zone avem companii ale statului din ce în ce mai valoroase, mai profitabile, mai atractive pentru investitorii străini.(…) Suntem o companie care ne dorim să ne dezvoltăm în sensul european, să creștem, să devenim pol regional de dezvoltare”, a precizat și Bogdan BADEA, Președinte Directorat, Hidroelectrica.

Premierul Ludovic ORBAN a răspuns pe rând criticilor sau sugestiilor făcute de reprezentanții mediului de afaceri. “Politica bugetară ne-a adus unde suntem azi. Populismul, încercarea de a crea avantaje care nu sunt normale și firești doar din dorința de a obține voturi ne-a adus în situația în care deficitul bugetar e foarte mare. Când am ajuns la guvernare, era de 2,8%, un fals deficit, nu reflecta realitatea. Mascarea deficitului s-a făcut pe spinarea oamenilor de afaceri”, le-a spus premierul Orban reprezentanților mediului privat. “Ideea de bază e că trebuie să gândești rațional, cum gândește un om rațional în familia lui. (…) Trebuie schimbată filosofia bugetară. Banii trebuie folosiți pentru interesul public. Utilizarea banilor publici pentru a crea privilegii, a institui discriminări între cetățeni a fost practică destul de largă. (…) E necesară schimbarea. Dar dacă voi, oamenii de afaceri, nu vă impuneți punctul de vedere… e vorba de adevăruri economice, principii care nu pot fi depășite”, a mai adăugat șeful Guvernului.

forumul-capitalului-romanesc-9Oamenii de afaceri au nevoi imediate pentru care suportul Guvernului e esențial.  Mihai BĂLĂNESCU, Director Comercial Retail, Jidvei a explicat că Jidvei e un business de familie, că exportă 10% din producție, dar că au nevoie de mână de lucru. “Vrem susținere pentru readucerea forței de muncă și programe ca românii plecați să se întoarcă în țară”, a spus clar Mihai BĂLĂNESCU.

Tot despre deficitul de pe piața de muncă a vorbit și Ramona IVAN, Director,  Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale, CEC Bank. “De 20 de ani ne implicăm în proiecte europene. Avem un grad de absorbție de 32%. Nu ne place. Suntem pregătiți pentru ce nu e implementat să acordăm tot sprijinul, adică să acordăm finanțare oricărui producător. Ne uităm la ce urmează până în 2027. (…) Cam unde sunt banii europeni se duc și economia și mediul de afaceri. Ne plac proiectele care aduc plus valoare, cu alte cuvinte considerăm că banii europeni trebuie să aibă o cât mai mare circulație și în special ca sectorul public să fie susținut. Clienții noștri se confruntă cu lipsa forței de muncă”, a spus Ramona IVAN, reprezentanta CEC Bank.

forumul-capitalului-romanesc-10Ca să se întoarcă, oamenii au nevoie de anumite condiții, a replicat șeful Guvernului. “Trebuie să aibă încredere că România se duce într-o direcție corectă, să aibă condiții de job, calitate a serviciilor publice. De asemenea, atitudinea funcționarilor din administrație, calitatea sistemului de educație, sănătate sunt alte criterii pentru ca oamenii să revină, să poată să-și desfășoare activitatea în România sau să-și găsească un job în România bine plătit. Ne gândim la liberalizarea pieței de muncă pentru cetățenii non-UE, cum a procedat Polonia, de exemplu”, a anunțat Prim-ministrul Ludovic ORBAN.

Președintele Grampet Group Gruia STOICA a sugerat membrilor Guvernului să dialogheze mai des cu mediul de afaceri. “Noi suntem de 30 de ani pe piață, avem 7.000 de angajați, avem activitate în 10 țări europene. Nu am fost niciodată invitați de nimeni pentru o discuție. Știu că suntem o țară săracă, de la marginea Europei. Probabil, dacă ne-ați invita semestrial pe primii 5 din fiecare sector, ați afla mult mai multe probleme cu care ne confruntăm”, i-a spus acesta premierului  ORBAN.

“Suntem un Guvern normal, care înțelege clar că afacerile trebuie să se dezvolte, să meargă bine, că Guvernul trebuie să fie partenerul cetățeanului și al mediului de afaceri, să rămână partener de dialog. Într-o lună, peste trei sferturi din întâlnirile pe care le-am avut au fost cu reprezentanți ai mediului de afaceri”, a explicat premierul României, dând de înțeles că intenționează să aibă dialog constant cu sectorul privat.

forumul-capitalului-romanesc-11forumul-capitalului-romanesc-12forumul-capitalului-romanesc-13

Dezbaterea “Forumul Capitalului Românesc” – ediția a patra a fost organizată de Intact Media Group și a fost susținută de Cris-Tim, Grampet Group, Neptun, Transgaz, Blue Air, Banca Transilvania, Hidroelectrica, MedLife, Jidvei, Superbet, Construcții Erbașu, Electrica Furnizare, Iridex Group, British American Tobacco, Wetterbest, Scandia Food, EximBank Romania, Nuclearelectrica, CEC Bank.

Intact Professional Debates mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!forumul-capitalului-romanesc-14forumul-capitalului-romanesc-15

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC. EDIȚIA A PATRA

09/12/2019

forumul-capitalului-romanesc

INTACT MEDIA GROUP organizează ediția a patra a „Forumului Capitalului Românesc” luni, 16 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului.

Forumul Capitalului Românesc a devenit deja o tradiție și reprezintă o punte de comunicare între antreprenorii români și importanți reprezentanți ai autorităților publice. Deși au trecut 30 de ani de când România a trecut la economia de piață, problemele cu care se confruntă antreprenorii și investitorii români nu s-au schimbat semnificativ în ultimii ani. Progrese s-au făcut, dar insuficiente. Capitaliștii autohtoni își cresc încet și sigur business-urile, unii chiar și peste granițe.

În acest context, forumul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, îi va aduce față în față pe reprezentanţii autorităților cu cei ai mediului de afaceri românesc, ai rețelei camerelor de comerț şi industrie, ai asociațiilor profesionale, pentru a pune pe masa dezbaterii principalele probleme cu care se confruntă investitorii români.

Printre temele dezbaterii se numără: capitalul autohton după trei decenii de capitalism – care a fost cea mai mare provocare acum 30 de ani și care este acum?; programe de investiții și suport pentru business-urile românești; soluții pentru criza  forței de muncă; problemele cu care se confruntă un antreprenor român în competiţia cu investitorii străini.

În cadrul forumului va fi lansat catalogul Români care dezvoltă România”, un demers editorial care scoate în evidență afaceri românești cu tradiție, solide și mai ales antreprenori cu povești uimitoare în spate. Sunt oameni creativi, hotărâți, care și-au clădit business-ul cărămidă cu cărămidă. Nu este un clasament al milionarilor, ci un catalog al afacerilor devenite cărți de vizită ale României.

Forumul face parte din campania „Români care dezvoltă România”, prin care INTACT Media Group susţine şi promovează succesul românesc în afaceri.

Contact

Contact: evenimente@intactmediagroup.ro

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

SALONUL IMOBILIAR PERSPECTIVE ȘI TENDINȚE PENTRU 2020

25/11/2019

salonul-imobiliar-bucuresti-1
Piața imobiliară din România a ajuns la maturitate în acest an. Zvonurile și previziunile sumbre care alarmau la începutul anului și atrăgeau atenția că acest domeniu va înregistra o scădere drastică nu s-au adeverit. O contrazice chiar realitatea. Dezvoltatorii construiesc în ritm dinamic și vin cu proiecte din ce în ce mai inovative și adaptate din punct de vedere tehnic la cerințele pieței. Cumpărătorii pun accent pe locuințe spațioase, aerisite, confortabile, cu un design de ultimă generație, digitalizate și care să fie amplasate într-o zonă verde, eco-friendly, care să le asigure standardele unei vieți sănătoase. Astfel, doar în nordul Capitalei se află în construcție noi ansambluri rezidențiale, în care până la finalul anului următor ar tebui să fie finalizate peste 4.000 de apartamente. Un alt boom îl reprezintă piața imobilelor de tip office și a spațiilor industriale, care în anul acesta a atins un un record, cele două domenii traversând cea mai bună perioadă din istorie.

salonul-imobiliar-bucuresti-2

În primul rând, constructorii vin cu proiecte noi, deoarece pe piață există cerere. An de an, la Salonul Imobiliar București organizat la Palatul Parlamentului vin mii de doritori să achiziționeze o locuință. “Suntem la a șaptea ediție. Este evenimentul cu cea mai mare suprafață de expoziție, cu cel mai mare număr de dezvoltatori și agenții imobiliare care participă, iar anual avem între opt și zece mii de vizitatori. Peste o mie de apartamente se cumpără în cadrul Salonului Imobiliar”, a declarat Alin CARAMAN, organizatorul evenimentului. Iar oferta este extrem de variată : “70 la sută din cei care vor să cumpere casa se orientează spre piața apartamentelor din blocurile vechi. Vizitatorii pot să le compare cu ceea ce dezvoltatorii se întrec să vină în noua eră, noul trend”, a adăugat Alin CARAMAN, în cadrul forumului “Salonul Imobiliar – Perspective și tendințe pentru 2020”, organizat de Intact Media Group  și moderat de Alessandra Stoicescu.

salonul-imobiliar-bucuresti-3

salonul-imobiliar-bucuresti-4Autoritățile vin în sprijinul dezvoltatorilor, care cer predictibiltate, reducerea birocrației și forță de muncă specializată. Soluții se găsesc și sunt deja în implementare, a anunțat Gabriela FIREA, Primarul General al Capitalei, prezentă la forum. “Trebuie să știi de unde porneșți cu orașul și unde vrei să ajungi”, a declarant Gabriela Firea în deschiderea discuțiilor. Cele mai multe construcții se ridică în zona metropolitană a Bucureștiului și în zonele limitrofe, pentru simplul motiv că în centru nu este spațiu disponibil.

salonul-imobiliar-bucuresti-5Iar Primăria Generală anunță că în primăvara anului viitor va fi finalizat mult așteptatul Plan Urbanistic General, care va reglementa din toate punctele de vedere dezvoltarea coerentă și integrată a Capitalei. “Sectoarele au terminat Planurile Urbanistice Zonale, în proporție de 80 la sută. Sectorul 3 are deja PUZ aprobat, iar în Sectorul 6 se află în stadiu avansat și va intra spre aprobare în Consiliul General, după sărbători. Celelalte Planuri Urbanistice Zonale se află în procodură transparentă de dezbatere publică. În primăvară vom avea gata toate cele șase PUZ-uri, dar și Planul Urbanistic General, ceea ce va ajuta sectorul de investiții imobiliar și industriile conexe”, a precizat Gabriela Firea.

salonul-imobiliar-bucuresti-6Totodată, Primăria Generală va aduce îmbunătățiri și serviciului public de transport în comun, prin introducerea de noi linii de autobuze, dar și rețele de școli și grădinițe, care să deservească locuitorii din ansamblurile rezidențiale aflate în zonele limitrofe, a mai dat asigurări Primarul Capitalei. “Se tot vehiculează sintagma «zonă bună». Scopul nostru e ca tot Bucureștiul să fie o zonă bună, să nu se mai facă diferențe. Asta poate fi făcut doar prin reglementări foarte accesibile, clare și ferme. Adiministrația publică să acționeze ca o mână de fier în mănușă de catifea, dar complet deschisă colaborărilor cu investitorii”, a declarat Ștefan DUMITRAȘCU, Arhitectul șef al Primăriei Generale,  în cadrul forumului Intact Media Group.

În ceea ce privește interesul cumpărătorilor pentru apartamentele vechi, acesta este unul oarecum surprinzător, având în vedere că s-au introdus facilități pentru achiziția de locuințe noi, ceea ce încurajat investițiile.

salonul-imobiliar-bucuresti-7“S-a reușit, după ani de de eforturi, ca TVA să scadă la 5 la sută pentru locuințele noi, iar nivelul să fie aplicabil și achizițiilor ulterioare. Sunt anunțate foarte multe proiecte imobiliare. Putem nota un record din datele pe care le avem. Putem vorbi anul acesta de un record pentru ansamblele noi aflate în lucrare sau autorizare. Piața imobiliară a ajuns la maturitate și efectele vor fi pozitive. A fost adoptată legea nouă privind autorizațiile de construire. Scade numărul de avize, se introduce noțiunea de certificat de urbanism electronic. Va exista o singură autorizație pentru demolare și construcție de imobile noi. Acestea vor ajuta procesul de emitere a documentației“, a punctat Bogdan Cosmin IVAN, Secretar General, Asociația Dezvoltatorilor Imobiliari din România – URBANIS.

salonul-imobiliar-bucuresti-8salonul-imobiliar-bucuresti-9

salonul-imobiliar-bucuresti-10Trendul ascendent pe care se află piața imobiliară a fost confirmat de un alt specialist în domeniu prezent la forumul Intact Media Group: ”Vedem o creștere a interesului. Am văzut și în numărul de tranzacții al ANCPI în luna iulie. În ultimele patru luni, am ajuns foarte aproape de maximul înregistrat în 2018. Cererea și-a revenit, prețurile au variat, dar nu mult, ceea ce a dus la stabilitate. Sunt și factori care au venit la pachet. În piața imobiliară, în nouă din marile orașe vedem o creștere a calității proiectelor. Proiecte mai bune în zone centrale ale orașelor presupun un preț mai ridicat”, a precizat Dorel NIȚĂ, Head of Data&Research, Imobiliare.ro.

Creșterea calității proiectelor vine la pachet și cu majorarea prețurilor, astfel încât apartamentele din ansamblurile rezidențiale au crescut cu zece la sută în ultimele luni, dublu față de prețul locuințelor din blocurile vechi. În sprijinul celor care vor să achiziționeze o locuință vine în continuare Programul Prima Casă, dar care anul acesta a fost modificat, devenind unul cu precădere social. “În România se manifestă un fenomen de urbanizare și Prima Casă are rol social la acest moment. Creează posibilitatea ca familiile de tineri să se mute din zone rurale în cele urbane. Este un fenomen ce are loc în întreaga Uniune Europeană”, a adăugat Bogdan IVAN.

salonul-imobiliar-bucuresti-12salonul-imobiliar-bucuresti-13

O altă cerință la care autoritățile sunt aproape de rezolvare este digitalizarea procedurii de obținere de avize de construcție, care va elimina documentația stufoasă și timpul în fața ghișeelor.

salonul-imobiliar-bucuresti-14salonul-imobiliar-bucuresti-15

Dezbaterea “Salonul Imobiliar – Perspective și tendințe pentru 2020” a fost organizată de Intact Media Group
și a fost susținută de Salonul Imobiliar București.

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

salonul-imobiliar-bucuresti-16salonul-imobiliar-bucuresti-17

SALONUL IMOBILIAR PERSPECTIVE ȘI TENDINȚE PENTRU 2020

15/11/2019

Vizual forum 22 nov 2019

INTACT MEDIA GROUP organizează forumul „SALONUL IMOBILIAR – Perspective și tendințe pentru 2020” în cadrul „Salonului Imobiliar București”. Forumul va avea loc vineri, 22 noiembrie 2019, ora 12:00, la Palatul Parlamentului.

Anul 2019 a debutat cu o înăsprire a condițiilor pentru cei care doresc să ia un credit pentru locuinţă, Banca Naţională a României aducând modificări prin care nivelul maxim al gradului de îndatorare este de 40% din venitul net pentru un român care ia credite în lei, respectiv de 20% pentru creditele în valută. După o creştere a preţurilor de 1,2% în luna august, atât apartamentele noi, cât și cele vechi aflate la vânzare s-au apreciat în luna septembrie cu doar 0,6%. La nivel naţional, valoarea medie cu care putea fi achiziționat un apartament a crescut la 1.272 de euro pe metrul pătrat util, faţă de 1.264 de euro mpu la sfârșitul lunii august. Conform datelor Institutului Național de Statistică, în trimestrul al doilea al anului 2019, au fost date în folosinţă 14.490 de locuinţe, cu 12,06% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.

În Capitală, prețul locuințelor s-a majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metrul pătrat util. Totodată, aici sunt așteptate până la finalul anului 2020 aproximativ 4.000 de noi apartamente numai în zona de nord, de patru ori mai mult decât erau livrate anual în mod obișnuit.

Potrivit dezvoltatorilor imobiliari din România, problemele cadru din această piață continuă să fie impredictibilitatea, birocrația excesivă și lipsa forței de muncă calificate din domeniu.

În acest context, forumul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group,  va reuni reprezentanţi ai autorităţilor și ai mediului de afaceri din domeniu și va aduce în prim planul discuțiilor dezvoltarea pieței imobiliare din România.

Printre temele dezbaterii se numără: evoluția pieței imobiliare din România în anul 2019 și perspectivele pentru 2020; prudența fondurilor de investiții străine în piața rezidențială versus preponderența capitalului autohton în acest domeniu; programele și proiectele autoritățolor centrale și locale care vizează zona imobiliară; măsuri legislative și fiscale necesare pentru a susține dezvoltarea pieței imobiliare; modificarea condițiilor de creditare stabilite de Banca Națională a României la începutul lui 2019 și impactul în domeniul imobiliar; evoluția programului „Prima casă” – avantaje și restricții impuse celor care accesează creditul garantat și efecte asupra sectorului de construcții; îmbunătăţirea standardelor de sustenabilitate – tendință în dezvoltarea proiectelor imobiliare.

Contact

Contact: Oana DUMITRU, PR & Events Manager
Email: oana.dumitru@intactmediagroup.ro
Telefon: 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL FRONTIERELOR în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene

20/06/2019

O țară fără granițe securizate va fi întotdeauna o țară vulnerabilă, lipsită de protecție în fața celor care vor dori să-i încalce pragul cu forța, să obțină profit fără să-i dea nimic la schimb sau pur și simplu să-i folosească pământul ca spațiu de tranzit ca și cum i s-ar cuveni. Problema frontierelor românești a fost abordată cel mai adesea din perspectiva aderării la spațiul Schengen, pierderilor bugetare cauzate de contrabandă sau migrația ilegală. Din rea-credință, incompetență sau lipsă de acord politic, dezbaterile despre nevoia unui management integrat al frontierelor României au fost mai degrabă trecute la „și altele”, în ciuda faptului că realitatea dovedește că granițele țării sunt prost administrate, cu sarcini împărțite confuz între polițiștii de frontieră și vameși, pe de o parte, și miliarde de euro evaporate prin alte conturi, mai puțin prin cele ale statului, pe de altă parte. Eforturile autorităților s-au îndreptat mai degrabă către rezolvarea situațiilor din teren și mai puțin către găsirea unor soluții de creare și consolidare a unui sistem vamal modern, pentru ca munca tuturor să fie nu doar mai eficientă, ci și mai puțin păguboasă per ansamblu pentru economia și, în definitiv, populația României.

managementul-integrat-al-frontierelor-1

„Controlul riguros și eficient al frontierelor înseamnă siguranța cetățenilor și a bunurilor acestora, protejarea resurselor și a banilor publici, înseamnă investiții mai sigure și mai solide. România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, este preocupată să asigure libertatea de circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor care tranzitează frontierele în mod legal, dar și un control eficient al granițelor. În mandatul la Președinția Consiliului Uniunii Europene, „Europa siguranței” este unul dintre cei patru piloni aflați printre prioritățile României. Președinția română a Consiliului a reușit să încheie negocierile în privința a două dosare de importanță majoră pentru consolidarea securității interne a UE: primul se referă la interoperabilitatea sistemelor informatice în domeniul frontierelor, vizelor, activității polițienești și cooperării judiciare; iar cel de-al doilea se referă la extinderea mandatului Agenției Frontex (Agenția Europeană pentru Paza Frontierelor și Garda de Coastă)”, a declarat Viorica DĂNCILĂ, Prim-ministrul României, în deschiderea dezbaterii „Managementul integrat al frontierelor în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, organizată de Intact Media Group și moderată de Alessandra Stoicescu.

managementul-integrat-al-frontierelor-2

Premierul a reamintit în acest context și faptul că România a îndeplinit condițiile pentru aderare la spațiul Schengen încă din 2011, lucru confirmat și de Comisia Europeană. „Dar, așa cum știti, decizia este una politică. Acționăm ca un membru de facto al Spațiului Schengen și ar fi normal și legitim ca românii să beneficieze de drepturile ce derivă din această apartenență”, a mai precizat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Forumul „Managementul integrat al frontierelor în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene” a reunit reprezentanți ai autorităților și ai factorilor de decizie cu cei ai mediului de afaceri, ai patronatelor și asociațiilor.

Alături de premierul Viorica DĂNCILĂ, la eveniment au fost prezenți Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice, Mirela CĂLUGĂREANU, Președinte ANAF, Dorel-Gheorghe CĂPRAR, Președinte, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, Camera Deputaților, Sorin LAZĂR, Președinte, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților, Adrian POPESCU, Împuternicit Inspector General, Poliția de Frontieră Română, Mihaela PORIME, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Ram ADDANKI, Director Aria Europa Centrală și de Est, British American Tobacco, Aurel TĂNASE, Președinte, Prodcom – Organizația Interprofesională pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA), Cristian PÂRVAN, Președinte, PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni, Cora MUNTEAN, Președinte, Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România, Vasile MARICA, Președinte, Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”.

managementul-integrat-al-frontierelor-3Consensul politic și asumarea ca subiect de importanță națională sunt imperios necesare pentru a demara construcția și consolidarea unui sistem de management integrat al frontierelor României, a precizat în repetate rânduri Ministrul Finanțelor Publice Eugen TEODOROVICI. „Poate un pact pe vamă nu ar strica. O dată stabilite punctele de parcurs pentru a ajunge la un sistem vamal modern, european, e important ca acestea să fie urmate, indiferent de cine guvernează”, a insistat ministrul Teodorovici. Acesta a anunțat că se lucrează în prezent la un pachet de acte normative pentru restructurarea sistemului vamal, iar responsabilitatea îi aparține conducerii ANAF. Printre modificări se numără și trecerea vămilor din coordonarea ANAF în coordonarea directă a Ministerului de Finanțe, cu intenția de a asigura o independență totală sistemului vamal, care ar trebui să funcționeze în mod real în baza unor principii și reguli așa cum au fost stabilite la nivel european.

“Se va prezenta până la sfârșitul lunii iunie pentru ca, mai apoi, în luna iulie să fie adoptat. Sunt voci în interior și în exterior care nu vor ruperea vămilor de ANAF, dar acest lucru se va face indiferent de existența sau nu a unui pact”, a anunțat ferm ministrul de Finanțe.

managementul-integrat-al-frontierelor-4Eugen Teodorovici a explicat pe larg că, pentru modernizarea frontierelor românești, e nevoie de un statut al personalului din vămi, de o stabilizare a resurselor umane implicate, e necesară desființarea filtrului 2 de verificare, reglementarea colaborării cu Ministerul de Interne, precum și reabilitarea punctelor vamale, dotarea lor cu echipamentele necesare, dar și investiții în pregătirea și îngrijirea resursei canine. „Nu aveți oricând șansa să vedeți un ministru de Finanțe nebun care să-și asume rolul de Corrado Cattani. E o doză de nebunie să deconectezi anumite structuri de la sistemul vamal. Poate și în CSAT ar trebui discutat mai des, mai profund. În rest, banii sunt prinși, pentru dotări, reabilitări, tot. Finanțarea nu va fi o problemă. (…) Problemele din vămi se știu, partea care a lipsit a fost aceea a deciziei și determinării la nivel politic. Azi nu mai e niciun astfel de motiv, azi nu ne mai oprește nimeni”, a dat asigurări ministrul Teodorovici.

managementul-integrat-al-frontierelor-5Președintele ANAF Mirela CĂLUGAREANU a vorbit de asemenea despre nevoia de reorganizare a tot ceea ce înseamnă proceduri integrate în vămile României. “Instituția vamală trebuie să devină mai eficientă. Înseamnă investiții în echipament, în resursa umană, implică modificări legislative, procedurale și de natură organizatorică. Avem un obiectiv important de a diminua controlul fizic al mărfurilor și înlocuirea cu un control electronic, dezvoltarea controlului cu ajutorul aparaturii și instrumentelor moderne. Instituția vamală din România are nevoie să reducă birocrația internă. Așteptăm orice idei valoroase dedicate acestui scop”, a spus șefa ANAF.

Mirela Călugăreanu nu a fost singura care și-a exprimat deschiderea către toți cei vor să ajute cu o idee, o inițiativă pentru a îmbunătăți situația din vămile României. “E clar că avem prejudicii la bugetul de stat, dar sunt afectate și industriile, concurenții loiali de pe piață, este perturbată piața din România și se deformează în mod absolut înfiorător tot ceea ce înseamnă consum curat de legume, fructe, țigări. Vă asigur că în comisie veți găsi un partener loial, corect și pro activ pentru oricine are idei în domeniul acesta.

managementul-integrat-al-frontierelor-6Ușa comisiei este deschisă pentru oricine vrea să aibă acces”, a spus Sorin LAZĂR, Președinte, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Camera Deputaților.

Cele mai bune idei pot veni din partea celor se confruntă zi de zi cu problemele de la frontierele țării. “Suntem instituția care gestionează a doua cea mai lungă frontieră externă a Uniunii Europene – 2020 km. Provocările sunt multiple. (…) La frontiera cu Ucraina, de departe cele mai mari provocări sunt pe supraveghere și control. Ne confruntăm mai ales cu contrabandă de țigări și migrație ilegală, dar și cu violență, cu agresarea colegilor de serviciu sau cu acțiuni împotriva populației din zona de frontieră (…) La frontiera cu Republica Moldova există o provocare majoră generată de creșterea traficului de persoane. (…) La frontiera maritimă, provocarea supremă pentru poliția de frontieră este contrabanda cu produse contrafăcute, migrația ilegală și braconajul piscicol”, a explicat Adrian POPESCU, Împuternicit Inspector General, Poliția de Frontieră Română.

managementul-integrat-al-frontierelor-7O situație aparte, foarte complicată pentru România, e la frontiera cu Ungaria. “Controlul pe care îl exercităm în comun cu colegii maghiari de multe ori nu și-a atins scopul pentru care a fost conceput. De la un control cu o oprire și o verificare în 30 de secunde a documentelor de călătorie, s-a ajuns la cozi interminabile la controlul de camioane, cu un impact mare și vizibil pe import-export intracomunitar. (…) E incorect, am semnalat acest lucru de-a lungul timpului, sperăm să găsim o soluție de compromis, legislația e clară pe libera circulație a mărfurilor”, a mai spus Adrian Popescu.

Dorel-Gheorghe CĂPRAR, președintele Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, știe că discuțiile cu Ungaria trebuie să se poarte la fiecare nivel instituțional și la nivel politic. Obstacolele sunt însă de partea cealaltă a graniței. “Eu încerc de când sunt președintele comisiei de apărare să găsesc deschidere în Ungaria. Sper că vom găsi oportunitatea să ne întâlnim să discutăm. România a demonstrat un angajament solid pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene.

managementul-integrat-al-frontierelor-8În privința Schengen, constat cu nemulțumire că, deși România acționează constant ca stat membru Schengen și are un sistem integrat pentru securitatea frontierei, suntem blocați de un vot politic”, a spus Dorel-Gheorghe Căprar.

Cristian PÂRVAN, președintele PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni – este convins că, în problema Schengen, cifrele ar putea să impulsioneze decizia politică la nivel european. “Avem două cerințe către Ministerul de Finanțe și ANAF. Legat de Schengen, de 8 ani camioanele stau la graniță. În acești 8 ani, câte camioane au stat la vamă, cât au stat, cât a pierdut România? Să punem cifrele pe masă pentru a cere și pe baza cifrelor să terminăm o dată și cu povestea Schengen, care e în defavoarea mediului de afaceri.

managementul-integrat-al-frontierelor-9A doua chestiune, o cerere a mediului de afaceri, avem nevoie de datele de la vamă. Se pare că sunt extrem de secrete. Vrem să știm ce importă România, pe cod de produse. Ca să putem să creionăm în funcție de aceste date și politici publice. Acestea sunt cele 2 cerințe care cred că pot să ajute. Noi nu știm de unde să luăm aceste date, iar politicile publice pe care le propunem trebuie să aibă la bază lucruri concrete”, a solicitat președintele PIAROM .

Cristian Pârvan a reproșat autorităților lipsa de transparență în comunicarea de date clare din statisticile vămilor. În esență, dialogul și cooperarea permanentă între statul român și mediul privat este, de fapt, nevoia principală a sectorului de business, afectat și el de infracțiunile de la granițele țării.

managementul-integrat-al-frontierelor-10“Compania pe care o reprezint contribuie la bugetul de stat cu 50% mai mult decât a contribuit anul trecut datorită accizelor, dar și poliția de frontieră a confiscat de 2 ori mai mult decât anul trecut și aceasta arată un efort important. (…) E important să luptăm împreună împotriva acestui inamic și cel mai bun mijloc este dialogul.(…) Lucrăm cu echipele de polițiști de la frontieră și încercăm să-i ajutăm în activitatea lor. Sunt foarte mulți bani, contrabandiștii nu plătesc taxe, sunt o amenințare la securitatea națională. A lupta cu ei nu e ușor. România are o graniță lungă cu țări non-membre UE, de aceea trebuie să gestionăm împreună acest proces. 15% din piață e acoperit de tutunul ilicit, adică 2,5 miliarde, acesta este prețul plătit”, a spus Ram ADDANKI, Director Aria Europa Centrală și de Est, British American Tobacco.

Contrabanda poate să falimenteze în scurt timp micii întreprinzători vulnerabili. Una dintre marile probleme este rețeaua de contrabandă la nivel local.

managementul-integrat-al-frontierelor-11

“Ne propunem, ne felicităm, ne spunem că suntem foarte buni, dar în zonele de frontieră, îmi spunea o comerciantă, primarul, polițistul, toată lumea face contrabandă. Pe cine vă bazați să păzească dacă acolo autoritățile fac contrabandă? Trebuie să vedem până unde merge această contrabandă. Nu e doar acolo, e o rețea întreagă”, a spus Cora MUNTEAN, Președintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România.

Nici în materie judiciară lucrurile nu sunt însă foarte clare. O spune chiar procurorul Mihaela PORIME de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. „DIICOT este singura structură de parchet specializată în destructurarea grupurilor infracționale transfrontaliere. (…) Avem nevoie de o clarificare a competențelor. Faptul că vama nu are competență judiciară aduce o vulnerabilitate de care grupurile infracționale organizate profită”, a spus aceasta.

Fie că nu există reglementări legislative sau nu sunt suficient de clare, fie că ele există, dar nu se aplică, cert e că în lipsa unui efort coordonat al tuturor instituțiilor implicate, lupta cu contrabanda pentru orice tip de produs va fi din ce în ce mai dificilă. Iar efectele se văd cel mai bine în economie. “Avem legi bune, dar care nu se aplică. Piețele orășenești, după actul normativ, ar trebui să fie împărțite în două: producători români și revânzători care, regrupați, ar trebui să lucreze cu casa de marcat. Această dezorganizare contribuie mult la haosul din piețe și are legătură și cu produsele care vin din contrabandă. Ne-am confruntat cu probleme legate de micul trafic din Bulgaria. Perturbă prețul producătorilor români și îi și descurajează”, a completat și Aurel TĂNASE, Președinte, Prodcom – Organizația Interprofesională pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA).

managementul-integrat-al-frontierelor-12Haosul funcțional din vămile românești a fost descris de către Vasile MARICA, Președintele Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”.  “Ne luptăm de mult timp să aducem la cunoștința oficialităților că avem un sistem vamal cu două sisteme de funcționare, unul integrat și unul dezintegrat. E o luptă pe care o ducem de dimineața până seara să convingem că nu merge să avem un sistem în poliția de frontieră și un sistem la vamă. Cele două nu pot colabora (…) În frontieră, șeful echipei de control e polițistul de frontieră. Vameșul e la dispoziția șefului echipei de control. Dar toate eforturile trebuie făcute împreună. (…) Vama nu e într-un sistem integrat, nu poate să comunice cu societatea civilă, cu ministrul de Finanțe, cu președintele ANAF. Președintele ANAF trebuie să discute cu 8 directori de regionale, nu există un om care să aibă centralizat totul, care să știe ce se întâmplă, care să răspundă. Milităm pentru un sistem vamal independent cu toată forța”, a explicat președintele „SED LEX”.

În teren, birocrația constituie un alt mare obstacol în eficientizarea sistemului vamal. O spune chiar Adrian POPESCU, Împuternicit Inspector General, Poliția de Frontieră Română: “Controlul din punct de vedere al regulamentului vamal revine vameșului. Legea stabilește că totul se face în echipă, al cărei șef e polițistul de frontieră. Dar când eu vreau să fac supracontrol și am suspiciuni că se transportă ceva, știți care este răspunsul colegilor? Răspunsul e: faceți o hărtie scrisă, o analizăm și apoi mai vedem. Asta se întâmplă în realitate.”

Cum a ajuns sistemul vamal românesc în această situație? Au explicat Vasile Marica și Eugen Teodorovici. “Șubrezirea vămilor cred că s-a făcut cu intenție o perioadă lungă de timp, de oameni care au știut unde să acționeze. Nu fac atac la persoană, dar dacă te uiți în urmă, cineva este vinovat”, a  mai președintele „SED LEX”. Iar ministrul Eugen Teodorovici i-a dat dreptate. “Am avut discuții cu un fost șef ANAF, avea bani în buget, doar că nu s-a dorit. Cineva a dorit să avem acest sistem. De obiceii șefii ANAF. 2 șefi ANAF au fost cei care au dus la distrugerea sistemului și pe finanțe, și pe vamă”, a precizat ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici.

Prioritar în acest moment rămâne însă consensul politic pentru un sistem de management integrat al frontierelor României. Viziunea, procedurile, planurile pe hârtie trebuie dublate de angajamentul ferm al decidenților politici, indiferent de partid, de respectare a direcțiilor strategice și de execuție. Orice modificare majoră pe termen scurt va îngreuna deopotrivă munca Poliției de Frontieră, a vameșilor, a procurorilor DIICOT și va încetini și eforturile depuse de mediul privat pentru sprijinirea luptei cu infracționalitatea la granițele României.

managementul-integrat-al-frontierelor-13managementul-integrat-al-frontierelor-14managementul-integrat-al-frontierelor-15

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

managementul-integrat-al-frontierelor-16managementul-integrat-al-frontierelor-17

HEALTH FORUM – FOCUS ON PREVENTION: From preventive policies to preventive practice

20/06/2019

health-forum-1

În urmă cu 7 ani, laureatul premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pentru descoperirea virusului HIV, profesorul Luc Montagnier spunea la București că prevenția este medicina viitorului. „Să scoatem sănătatea din spitale şi să o dezvoltăm mai mult în şcoli, în întreprinderi, oriunde în cotidianul indivizilor”, ne recomanda una dintre somitățile medicinei mondiale. E posibil însă ca profesorul Montagnier să nu fi fost nici în satele românești, nici în școli, nici prin vreun spital de provincie. În România, până la medicina viitorului mai importantă a fost în toți acești ani medicina prezentului. De la dezvoltarea de programe naționale sustenabile în sistemul medical până la găsirea de soluții pentru stoparea exodului medicilor, de la reglementarea pieței medicamentelor până la consolidarea infrastructurii spitalicești, toate au fost considerate mai importante decât prevenția. Iar fragmentarea continuă a strategiilor din domeniul medical o dată cu schimbarea diferitelor echipe de miniștri a întârziat și mai mult atât de necesara dezbatere națională pe tema prevenției, singura care poate să îmbunătățească pe termen lung, în mod real, starea de sănătate a populației unei țări.

Consecințele acestei întârzieri se văd însă în experiențele de zi cu zi ale medicilor, ale pacienților și în cifre, acele cifre dureroase care încheagă portretul unui sistem medical care încă șchiopătează. Conform Indexului Euro Health Consumer din 2018, România are al doilea cel mai slab sistem de sănătate din Europa, în ceea ce privește rezultatele tratamentelor și prevenția obținând cel mai mic punctaj. Românii ajung la medic prea târziu, când puține medicamente îi mai ajută. Cifrele arată negru pe alb câtă nevoie are România de educație medicală și de programe de prevenție. Semn că a venit și la noi timpul pentru medicina viitorului.

health-forum-2

Despre legea prevenției, care e aproape gata, despre politicile eficiente de prevenție și provocările pe care le au acum în față autoritățile, despre costurile programelor de prevenție și sursele de finanțare, despre controversele privind vaccinurile, despre programele naționale de screening dar și despre efortul comun de care e nevoie în toată lumea medicală românească pentru a implementa o strategie națională de prevenție cu care să fie de acord toți factorii implicați s-a discutat pe larg în cadrul dezbaterii “Health Forum – Focus on prevention. From preventive policies to preventive practice”, moderată de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group.

Forumul a reunit reprezentanți personalităţi marcante din domeniul medical, dar şi reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, producătorilor de medicamente, ai lanțurilor farmaceutice, ai mediului academic și universitare printre care: Sorina PINTEA, Ministrul Sănătăţii, Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice, Răzvan VULCĂNESCU, Preşedinte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Florin BUICU, Preşedinte, Comisia pentru Sănătate şi Familie, Camera Deputaţilor, Prof. Univ. Dr. Doina AZOICĂI, Preşedinte, Societatea Română de Epidemiologie, Prof. Univ. Dr. Adrian STREINU-CERCEL, Manager, Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, Attila FEJER, Preşedinte, Local American Working Group – LAWG, Christian RODSETH, Managing Director, Janssen România, Mihaela MOȘNEGUȚU, Director Medical, Antibiotice, Paul RADU, Market Access & Government Affairs Director, Roche Romania, Clive BATES, Consultant Sănătate Publică și Radu GĂNESCU, Preşedinte, COPAC – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România, Vicepreședinte, European Patient Forum.

health-forum-3

 E nevoie de un Pact pentru Sănătate, au spus și ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici în cadrul dezbaterii “Health Forum – Focus on prevention. From preventive policies to preventive practice”, organizată de Intact Media Group. „Sănătatea nu e doar a PSD, PNL, USR. Sănătatea e a noastră, a tuturor. Despre prevenție discutăm de ceva timp, dar nu ne putem focusa exclusiv asupra prevenției. Investițiile trebuie să meargă în paralel pe zona de prevenție și pe zona de spitale și programe. Trebuie să împărțim lucrurile”, a explicat ministrul Sănătății. Totuși, eforturi se fac. Draftul pentru legea prevenției este aproape de finalizare, a precizat Sorina Pintea. Aceasta a explicat că probleme privind prevenția primară există în mai multe țări din Uniunea Europeană, nu doar în România. În materie de vaccinare, ministrul Sănătății a declarat că este pro vaccinare și chiar pro introducerii obligativității de vaccinare, dar este o controversă care are nevoie de reglementare și chiar armonizare legislativă la nivel european. Cu prevenția terțiară, adică zona de recuperare, există probleme la noi, a mai spus ministrul Sănătății, însă nici nu s-a vorbit, nici nu s-a investit și nici nu e definit foarte clar conceptul, a mai precizat Sorina Pintea.

health-forum-4“E păcatul societății noastre că nu ne-am gândit la toate în paralel și am ajuns la 30 de ani de la Revoluție să cârpim. Am majorat salariile, acum ne ocupăm de spitale. Încercăm să facem lucrurile cum trebuie. (…) S-au făcut mulți pași, poate nu suficienți, nu am timp să caut vinovați pentru ce nu s-a făcut înainte. (…) Nu putem să facem investiții și să creștem salariile și să ne așteptăm să fie roz de mâine. Dar facem pași înainte. (…) Însă fiecare dintre noi trebuie să recunoască: sistemul suntem noi”, a mai spus ministrul Sănătății Sorina PINTEA.

“Pe lângă o Românie educată, e bine să avem și o Românie sănătoasă. Un Pact pe Sănătate ar fi foarte util. Sănătatea e un domeniu foarte sensibil, apar mereu speculații, ipocriți și populiști. (…) Eu încerc să rezolv problemele cât pot eu ca ministru de Finanțe.

health-forum-5Bugetul de la sănătate are 7 miliarde de lei în plus față de anul trecut. Partea de finanțare nu e o problemă. (…) Dacă statul român stabilește prioritățile, obligația ministrului de Finanțe e să găsească bani – la buget, bani europeni, din fel de fel de alte surse”, a spus și ministrul Finanțelor Publice, Eugen TEODOROVICI. Acesta și-a arătat disponibilitatea de a căuta noi scheme de ajutor fiscal care să ajute sistemul medical și, în definitiv, pacienții. Ministrul Teodorovici a invitat la discuții deopotrivă companiile producătoare de medicamente și asociațiile de profil. “La mine veți avea mereu ușa deschisă”, le-a spus ministrul Teodorovici celor prezenți la forumul organizat de Intact Media Group.

Florin BUICU, preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor a vorbit despre nevoia de a avea o viziune medicală unitară la nivel naţional, care să nu depindă de fluctuaţiile politice. “Sistemul de sănătate are multe probleme. Lipsa de continuitate în politică şi oameni a determinat starea actuală a sistemului. Această continuitate existentă în ultima perioadă la Sănătate şi Finanţe ne-a dat posibilitatea să vorbim în ultimii ani de o politică coerentă care a început să dea şi rezultate“, a spus Florin Buicu.

health-forum-6Acesta a mai precizat că, în ceea ce priveşte prevenţia, trebuie acordată o atenţie deosebită indicatorului de speranţă de viaţă sănătoasă, deoarece între media din România şi media la nivel european există o diferenţă foarte mare. “Trebuie să ne propunem să eliminăm acest decalaj. Prin scăderea lui avem posibilitatea ca mai mulţi români să aibă o viaţă sănătoasă pentru mai mult timp şi, indirect, costurile pentru sistemul de sănătate ar fi mai mici”, a mai spus preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor.

“Prevenirea îmbolnăvirii pleacă de la apă şi săpun, la care trebuie să adăugăm periuţa şi pasta de dinţi. Plecăm de la localităţi care nu au apă şi canal. Dacă aş fi ministru, aş da ordin primarilor să pună apă şi canal peste tot. Primarii n-au decât să măsoare cu ruleta şi am terminat problema”, a explicat clar Prof. Univ. Dr. Adrian STREINU-CERCEL, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”. Acesta a mai atras atenţia asupra unei probleme cu care se confruntă sistemul medical românesc şi anume lipsa policlinicilor. “România şi-a distrus sectorul de mijloc, sectorul de policlinici. E o presiune pe sistemul terţiar. Trebuie să reinventăm ce am distrus, adică zona de mijloc şi aşa facem prevenirea mai multor boli”, a precizat Prof. Univ. Dr. Adrian STREINU-CERCEL.

health-forum-7

Prof. Univ. Dr. Doina AZOICĂI, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a evidenţiat nevoia masivă de educaţie medicală pentru ca eforturile medicilor să şi aibă rezultate. “Dacă nu vom face ceva ca să conştientizeze fiecare individ necesitatea prevenţiei, ne vom lupta şi ne vom zbate pe un teren care nu va fi propice. (…) Avem nevoie să încetăţenim ideea că trebuie să ştim lucruri despre sănătate încă de când suntem copii. (…) Dacă nu se va introduce în curricula şcolară obligatorie, nu opţională, o curricula întocmită de cadre didactice cu medici, conceptul nu va fi adoptat chiar dacă vom face multe forumuri sau vom investi mult în prevenţie”, a explicat Prof. Univ. Dr. Doina AZOICĂI.

health-forum-8Tot despre importanţa educaţiei medicale timpurie a vorbit şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Răzvan VULCĂNESCU. “Prevenţia pleacă de la educaţie, educaţia pleacă de la informare, informarea pleacă de la date. Avem un munte de date la Casă şi nu există niciun precedent prin care să se fi luat o decizie de anvergură plecând de la datele din sistem. (…) Indiferent de cât de mare e bugetul, nu va fi suficient dacă nu intervenim pe partea de prevenţie şi eficientizare”, a punctat Răzvan VULCĂNESCU.  Educaţia în sănătate pleacă de la cel mai mic nivel, de la cel mai mic copil, de pe băncile şcolii, a mai spus preşedintele CNAS.

Şi în facultăţile de medicină ar trebui să se studieze mai mult prevenţia în sănătate, este de părere Radu GĂNESCU, Preşedinte COPAC – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România şi Vicepreședinte al European Patient Forum.

health-forum-9

“Nu doar în România e o problemă de informare, dar nu e doar la nivelul nostru, a asociaţiilor de pacienţi, ci şi din partea societăţilor profesionale, a medicilor. Sunt medici care încă nu ştiu foarte multe despre vaccinare. Cred că e nevoie de o modificare a curriculei în facultate ca să se ştie mai multe despre vaccinare”, a spus Radu GĂNESCU.

La dezbaterea moderată de Alessandra Stoicescu, Director Executiv Intact Media Group, reprezentanţii companiilor din sectorul medical şi-au exprimat la unison deschiderea pentru colaborarea cu autorităţile româneşti în materie de prevenţie în sănătate şi găsirea împreună de soluţii viabile.

health-forum-10

health-forum-11Attila FEJER, preşedintele Local American Working Group (LAWG), un grup de 14 companii farmaceutice cu bază de cercetare în SUA care deţin împreună 40% din piaţa de medicamente din România, a explicat că LAWG a lansat anul trecut o platformă de dialog împreună cu comisiile de sănătate din Parlament. Mai mult decât atât, LAWG a comandat un studiu despre opţiunile de finanţare din domeniul medical.  “Concluziile studiului includ diferite variante alternative de finanţare, de la crearea unui fond de inovaţie până la creşterea bazei de contribuţie, oricât de nepopulară ar fi această măsură. Se numeşte <<Cartea albă a finanţării sănătăţii şi inovaţiei>> şi sperăm să devină un punct de pornire pentru orice iniţiativă legislativă”, a spus Attila FEJER.

Mihaela MOȘNEGUȚU, Director Medical, Antibiotice a propus programe educaţionale pentru folosirea în mod corect a antibioticelor. “Ne confruntăm din nou cu problema rezistenţei bacteriene. Bacteriile se vor dezvolta mereu foarte rapid. Specialiştii trebuie să promoveze utilizarea corectă a antibioticelor. Noi toţi putem interveni ca să utilizăm corect antibioticele, putem să creăm programe cu activităţi sociale, mai ales în şcoli. Dacă educaţia începe din copilărie, reuşim să o transpunem mai departe din acte medicale corecte şi concrete”, a explicat Mihaela MOȘNEGUȚU.

Christian RODSETH, Managing Director, Janssen România a vorbit despre perspectiva necesităţii folosirii volumului uriaş de date pentru a pune pe picioare un sistem viabil de prevenţie.  “Trebuie să înţelegem cum să devenim mai eficienţi, trebuie să devenim conştienţi de moştenirea pe care o lăsăm în urmă. (…) Datele reprezintă sursa sănătăţii pe termen lung. Vă încurajez să lucrăm împreună pentru a înţelege cum putem preveni”, a spus Christian RODSETH.

health-forum-12

health-forum-13Idee împărtășită și de Paul RADU, Market Access & Government Affairs Director, Roche Romania, aceasta fiind prima dimensiune menţionată de reprezentantul Roche România ca necesar de luat în calcul când vine vorba de sistemul naţional de prevenţie în sănătate. Pentru prevenţie e bine să gândim că avem nevoie de informaţii. Avem nevoie de date corecte pentru a pune în practică un sistem operational”. A doua dimensiune la care acesta a făcut referire a fost educaţia, investiţia în campanii de educare şi formare pentru ca pacienţii să înţeleagă rolul prevenţiei, iar a treia dimensiune, nevoia de eficienţă în utilizarea resurselor,  prevenirea risipei şi curajul de a inova.

health-forum-14Consultantul în sănătate publică Clive BATES, prezent de asemenea la “Health Forum – Focus on prevention. From preventive policies to preventive practice”, a subliniat şi el importanţa noilor tehnologiii, importanţa inovaţiei în materie de sănătate şi prevenţie. Acesta a dat exemplul politicilor cu privire la tutun, care s-au îmbunătăţit considerabil în ultimii ani, nu doar în România, ci în mai multe state europene. “Există alternative pentru fumat. Ţigaretele electronice sunt mai puţin periculoase pentru sănătate. Sunt campanii care încurajează persoanele care fumează să treaca la metode mai puţin dăunătoare”, a mai spus acesta.

health-forum-15health-forum-16health-forum-17

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

health-forum-18health-forum-19health-forum-20

HEALTH FORUM – FOCUS ON PREVENTION: From preventive policies to preventive practice

10/06/2019

VIZUAL-Health-Forum INTACT MEDIA GROUP organizează marți, 18 iunie 2019, începând cu ora 12:00, la Palatul Parlamentului, HEALTH FORUM – FOCUS ON PREVENTION: From preventive policies to preventive practice.

În sezonul de gripă 2018-2019, în România au decedat 199 de persoane. Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 10.05.2019 este 16 717, din care 64 de decese. 1 din 4 copii cu vârsta de 8 ani are probleme cu greutatea, iar unul din 10 copii cu vârsta de 8 ani este obez. Conform Indexului Euro Health Consumer 2018 (EHCI), România are al doilea cel mai slab sistem de sănătate din Europa, în ceea ce privește  rezultatele tratamentelor și prevenția obținând cel mai mic punctaj. Românii  ajung la medic prea târziu, atunci când puține medicamente îi mai pot ajuta. Statisticile sunt îngrijorătoare pentru țara noastră, iar ele ne arată lipsa educației medicale și a programelor de prevenție.

Ministerul Sănătății a anunțat că draftul legii prevenției este aproape finalizat. Aceasta are ca scop asigurarea accesului universal și echitabil la servicii de sănătate sigure, eficace și eficiente, conforme cu niveul progresului înregistrat de tehnică și științele medicale.

În acest context, evenimentul, care va fi moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, va aduce pe masa discuției principalele probleme privind prevenția în sănătate în România. Forumul va reuni reprezentanţi ai autorităților din domeniu,  ai sistemului medical, ai producătorilor de medicamente, ai lanţurilor farmaceutice, ai mediului academic și universitar, ai presei. Printre temele pe care le vom dezbate în cadrul acesteti ediții a Health Forum se numără: îndreptarea atenției de la tratament la prevenție în sistemul de sănătate, provocări pentru autorități în introducerea politicilor eficiente de prevenție, controverse privind vaccinurile: de ce încă mor oameni de pe urma bolilor cum ar fi rujeola sau gripa – pentru care există vaccinuri sigure, eficiente și accesibile?, programele naționale de screening – cum să salvezi vieți prin prevenirea, mai degrabă decât tratarea bolilor în stadii avansate?, nutriția în prevenirea și tratarea bolilor – importanța unui stil de viață sănătos.

Dintre speakerii confirmați:

  • Sorina PINTEA, Ministrul Sănătății
  • Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice
  • Răzvan VULCĂNESCU, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate
  • Florin BUICU, Președinte, Comisia pentru sănătate și familie, Camera Deputaților
  • Univ. Dr. Doina AZOICĂI, Președinte, Societatea Română de Epidemiologie
  • Univ. Dr. Adrian STREINU-CERCEL, Manager, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
  • Attila FEJER, Președinte, Local American Working Group – LAWG
  • Christian RODSETH, Managing Director, Janssen Romania
  • Radu GĂNESCU, Președinte, COPAC – Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, Vicepreședinte, European Patient Forum

Contact

Contact: Alexandra TOADER BĂLAN, Events Manager
E-mail:  alexandra.toader@intactmediagroup.ro
Telefon: 0726 139 714

 
 

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL FRONTIERELOR ÎN CONTEXTUL PREȘEDINȚIEI ROMÂNIEI LA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

10/06/2019

Vizual_Managementul-integrat-al-frontierelor-2019

INTACT MEDIA GROUP organizează miercuri, 19 iunie 2019, forumul „Managementul integrat al frontierelor în contextul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, care va avea loc începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului.

Asigurarea securității frontierelor externe reprezintă una dintre cele mai importante garanții pentru funcționarea eficientă a spațiului fără controale la frontierele interne, fiind obligația fiecărui stat membru UE să pună în aplicare la cel mai înalt nivel regulile prevăzute de legislația europeană. Una dintre prioritățile asumate ale Președinției Românei la Consiliul Uniunii Europene urmărește consolidarea unei Europe mai sigure printr-un plus de coeziune între statele membre pentru a face față noilor provocări de securitate ce amenință siguranța cetățenilor și prin sprijinirea inițiativelor de cooperare în domeniu.

România pierde în fiecare an miliarde de euro din cauza contrabandei, în special a celei cu ţigări, legume și fructe, combustibili, băuturi alcoolice. În același timp, țara noastră joacă un rol importat pentru securitatea frontierei de est a Uniunii Europene, iar în acest sens sunt necesare eforturi considerabile din partea personalului Poliției de Frontieră, dar și investiții consistente în aparatură și echipamente.

În acest context, dezbaterea moderată de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, va aduce în discuție principalele aspecte referitoare la managementul frontierelor. Evenimentul va reuni reprezentanţii autorităților și ai factorilor de decizie cu cei ai mediului de afaceri, ai patronatelor și ai asociațiilor din domeniu, precum și ai presei.

Printre temele care vor fi abordate în cadrul forumului se numără: principalele proiecte din cadrul pilonului Europa Siguranței ale mandatului României la Președinția Consiliul Uniunii Europene; securitatea frontierelor – care sunt problemele cu care se confruntă România?; contrabanda cu țigarete, principalul fenomen infracțional care se manifestă la frontierele României – efectele negative asupra producătorilor și asupra statului român; contrabanda cu legume și fructe – concurență neloială pentru producătorii români; schimbări legislative necesare pentru reducerea traficului ilicit; necesitatea intensificării operațiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria şi Ungaria și stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie legate de produsele contrafăcute; investițiile în aparatură și echipamente – condiție esențială pentru lupta împotriva contrabandei.

Contact

Contact: Oana DUMITRU, PR & Events Manager
Email: oana.dumitru@intactmediagroup.ro
Telefon: 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

Forumul Capitalului Românesc

17/12/2018

forumul-capitalului-romanesc-1

Deși pare greu de crezut, obișnuiți fiind să vedem mai degrabă unde greșim și abia când ne confirmă alții unde ne descurcăm chiar bine, mediul de afaceri a schimbat setul de reproșuri și cerințe de la statul român. Nu se mai discută despre șomaj, ci despre lipsa forței de muncă, se discută mai puțin despre impredictibilitate fiscală și mai mult despre nevoia de a pregăti și reține resursa umană, nu se mai abordează lipsa de viziune, ci se discută despre programe punctuale de investiții și suport pentru business-urile românești. Peste 680.000 de societăți comerciale au înregistrat cumulat o cifră de afaceri de 270 miliarde euro, potrivit cifrelor Camerei de Comerț și Industrie a României. Nu duduie, dar nici nu șchioapătă economia românească. Viziunea, strategia, acțiunea, ritmul de schimbare, de adaptare, flexibilitatea, creativitatea se regăsesc toate în mediul de afaceri local. Capitaliștii autohtoni își cresc încet și sigur business-urile, unii chiar și peste granițe. Doar că totul pare accelerat în comparație cu administrația de stat, de la care oamenii de afaceri par să-și dorească în primul rând să nu-i încurce și abia apoi să-i ajute. Iar statul nu-i contrazice. Aceasta este doar una dintre concluziile desprinse din cea de-a treia ediție a dezbaterii Forumul Capitalului Românesc, eveniment organizat de INTACT Media Group și moderat de Alessandra STOICESCU, în cadrul campaniei “Români care dezvoltă România”, proiect care susține și promovează succesul românesc în afaceri.

“Guvernul și mediul de afaceri sunt interconectate. Succesul guvernării se așază pe succesul mediului de afaceri. La fel și în cazul unui eșec. Viața ne obligă să conviețuim.(…) Direcția de acțiune a Guvernului în relația cu mediul de afaceri este de sprijinire și promovare a antreprenoriatului, de încurajare a inovării, facilitare a accesului întreprinderilor autohtone la piețele externe. (…) Dacă Guvernul acesta sau cele ce vor urma nu vă încurcă, e bine. Economia are drumul ei. Prima sarcină a Guvernelor e să nu vă încurce. Dacă mai putem să și facem ceva, Doamne ajută!””, a spus Viorel ȘTEFAN, Viceprim-ministru al României.  Pentru o mai bună comunicare cu autoritățile publice, vicepremierul i-a sfătuit pe cei din business să-și consolideze asociațiile patronale, să aibă curaj și chiar să bată cu „pumnul în masă”, dacă e nevoie pentru ca autoritățile să le asculte doleanțele.

La dezbatere au participat personalități marcante ale mediului de business, dar și importanți reprezentanți ai sectorului public, printre care: Călin Popescu TĂRICEANU, Președintele Senatului României, Viorel ȘTEFAN, Viceprim-ministru al României, Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice, Marius BUDĂI, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Mihai DARABAN, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Daniel ZAMFIR, Președinte, Comisia economică, industrii şi servicii, Senatul României, Varujan VOSGANIAN, Deputat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaților.

forumul-capitalului-romanesc-2

Lista de cereri a capitaliștilor români, a celor care asigură mii și mii de locuri de muncă, a fost deschisă de Radu TIMIȘ, Președintele Cris-Tim. “Noi existăm într-o lume globalizată, care se schimbă foarte rapid, extrem de competitivă. Ce funcționa anul trecut, acum nu mai funcționează. Piețele sunt în continuă schimbare. Singura noastră șansă e să fim la fel sau mai competitivi decât ei. Cris-Tim este încă lider. Am devenit mai productivi, mai eficienți, am digitalizat, am crescut producția. (…) Avem probleme cu forța de muncă. Am 65 de poziții de middle-management, nu am reușit să găsesc oameni anul acesta. La muncitori e mai simplu la noi, îi specializăm, dar nici pe aceștia nu-i mai găsim. E o mare problemă cu forța de muncă”, a spus președintele Cris-Tim, companie cu 155 de milioane de euro cifră de afaceri și peste 2600 de angajați. O a doua mare problemă despre care a vorbit Radu Timiș este viteza de reacție a autorităților. “Durează extraordinar de mult să luăm o aprobare de construcție, de exemplu. Ai banii și simți cum te apucă disperarea. E prea multă birocrație. Dacă nu avem viteză de reacție, nu avem cum să ne batem cu cei mari.” În final, o a treia mare problemă punctată de Timiș a fost faptul că guvernanții nu sunt la fel de reactivi în cazul companiilor românești precum sunt în cazul multinaționalelor.

forumul-capitalului-romanesc-3

Daniel FARMACHE, CEO E-INFRA, companie cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane euro, a vorbit de asemenea despre 3 provocări cu care se confruntă mediul de afaceri românesc: investițiile în infrastructură, forța de muncă și predictibilitatea investițională. “Găsim greu middle-management și persoane de execuție, iar cu recenta creștere a salariilor în sistemul public vedem personal de execuție care a plecat la stat. Pentru infrastructură, statul trebuie să aibă o aplecare mai puternică, e unul dintre principalii 3 driveri în lumea economică. Și există capital’”, a precizat Farmache.

forumul-capitalului-romanesc-4“Nu știu dacă economia actuală mai poate să țină acest aparat administrativ de stat așa cum e acum. Nu mai sunt primării reședință de județ fără 1.000 de salariați. Se impune urgent o reorganizare administrativă a României. Nu putem să așteptăm foarte mult din partea mediului de afaceri, e oricum foarte încorsetat”’, spune și Mihai DARABAN, Președinte, Camera de Comerț și Industrie a României. “Dacă am face o analiză pragmatică a momentului de după depunerea bilanțurilor contabile, probabil Guvernul ar ști să facă politici publice mult mai apropiate de realitatea din teren. Dacă știm cine sunt jucătorii din teren, știm să facem și caiete de sarcini, astfel încât să nu descalificăm capitalul românesc din primul paragraf. Această biblie a licitației, caietul de sarcini, poate fi analizată și lucrată altfel”, a explicat Daraban.

Despre discriminarea capitalului autohton a vorbit şi Corneliu PASCU, Preşedintele Iridex Group, care împărtăşeşte, de altfel, opinia preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României. „Noi, când câştigăm o licitaţie în infrastructură, suntem etichetaţi imediat că suntem abonaţi la bugetul statului. Sigur că, în infrastructură, nu poţi fi abonat decât la bugetul statului. Dacă câştigă o firmă străină, e un titlu de glorie, se pune o medalie mare în faţă. Aşa suntem trataţi”, a spus Corneliu Pascu.

Trebuie să ţinem cu capitalul românesc, susţine şi Daniel ZAMFIR, Președinte, Comisia economică, industrii şi servicii, Senatul României. „Este o concurenţă profund neloială şi privind finanţarea. Categoric, firmele româneşti sunt discriminate în raport cu firmele străine. Vorbim aici despre accesul la finanţare. Nu poate niciodată o firmă românească să participe la o competiţie în UE având în vedere că, costul de finanţare în România este dublu, triplu faţă de media europeană”, a evidenţiat  Zamfir.

„Statul poate să ne ajute, pe restul le facem noi”, a punctat și Dorel GOIA, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast, în timp ce povestea despre deschiderea unei fabrici în Serbia pentru care nu a simțit sprijin din partea statului român. “Nu producem și nu vindem în străinătate cum fac toți vecinii noștri. Sunt modele care trebuie urmate. Avem modelul polonez sau alte modele care au trecut prin comunism și acum se poartă ca niște adevărați capitaliști”, a mai spus reprezentantul TeraPlast.

forumul-capitalului-romanesc-5

Gruia STOICA, Președintele Grupului GRAMPET, le-a reproșat guvernanților lipsa de comunicare dintre instituții și mediul de afaceri. “Nu mi-a fost deloc ușor în ultimii 20 de ani ca să devenim una dintre multinaționalele românești. Avem 7.100 de angajați și derulăm afaceri în Germania, Austria, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria și, de curând, am obținut licența în Grecia. M-aș bucura dacă președintele, dacă miniștrii de resort ne-ar invita 30 de minute pe an ca să discutăm despre problemele cu care ne confruntăm”, a precizat Gruia STOICA.

forumul-capitalului-romanesc-6

“Domnul Stoica are dreptate. Când mediul de afaceri discută cu mediul politic nu pot ieși decât niște lucruri bune. Dar mai avem niște pași, legea lobby-ului, de exemplu, ca să discutăm într-un cadru organizat și corect”, i-a răspuns Ministrul Muncii și Justiției Sociale Marius BUDĂI președintelui Grampet. În ceea ce privește lipsa forței de muncă, ministrul Budăi a anunțat că una dintre soluții va fi mărirea contingentului pentru muncitorii din afara Uniunii Europene, însă și proaspătul Program pentru Ucenici s-ar putea să ajute. Tot pe aceeași temă, Ministrul Românilor de Pretutindeni Natalia INTOTERO a anunțat că lucrează la un proiect pentru întoarcerea românilor acasă: “Vrem să organizăm bursa locurilor de muncă în România, după jumătatea lunii ianuarie. Italia, Spania și Maria Britanie sunt țările vizate. Românii care vor să revină în țară au nevoie de deschidere”.forumul-capitalului-romanesc-7

Mediul de afaceri are însă alte recomandări. “Încă suntem una din țările prea ieftine din Uniunea Europeană. Polonia a adus 1,2 milioane muncitori din Ucraina. Ei ar trebui să fie primul target, apoi să privim spre Asia sau alte părți. Avem potențial uman din Cernăuți, Serbia, vorbim de români, ortodocși care ne înțeleg limba și care au piedici în venirea în România. Dura luni de zile să îi angajăm”, spune Werner-Wilhelm WOLFF, Director General Tarom. Despre importanța informării oamenilor și implicarea tuturor în acest proces de informare a vorbit Corneliu PASCU, Președintele Iridex Group, în timp ce Cristian ERBAȘU, Director General, Construcții Erbașu a precizat că importul de forță de muncă din Asia e cea mai rea variantă. “E condiția de disperare. Cea mai bună variantă e să oprim exodul, să pregătim tinerii și apoi să-i aducem acasă pe cei plecați”’, a spus Erbașu.forumul-capitalului-romanesc-8

Însă lucrurile sunt puse deja în mișcare. Chiar Președintele Senatului, Călin Popescu TĂRICEANU a anunțat demersurile făcute în această direcție. “Am vorbit cu colegi despre cotele de muncitori străini. Am modificat legislația referitoare la obligația plății muncitorilor străini cu salariul mediu pe economie și să li se aplice sistemul de salarizare plecând de la obligația asigurării salariului minin, nu mediu. 7.000 de permise a dat Ministerul Muncii anul trecut, propunerea pentru anul acesta era de 13.000. Asta în timp ce, în urmă cu o săptămână, la un eveniment cu firme din sectorul HORECA, se vorbea de un deficit de 80.000. Pe ce lume sunteți voi? Lor li se pare mult pentru că au dublat. Am cerut Ministerului Muncii să facă imediat o consultare cu patronatele”, a explicat președintele Senatului. Dacă cota de 100-150.000 nu va fi suficientă, ea se va putea modifica în cursul anului, a mai spus Tăriceanu.forumul-capitalului-romanesc-9

În fața unora dintre cei mai importanți oameni de afaceri din România, Ministrul Finanțelor Publice Eugen TEODOROVICI a anunțat că Guvernul își va schimba strategia în 2019. “Totul este despre bani, până la urmă”, spune răspicat șeful de la Finanțe, avertizând marile companii că, de la 1 ianuarie, va fi demarată o serie de controale fiscale mult mai amănunțite. “Ori ei, ori eu”, a mai spus Teodorovici, pentru care anul 2019 se anunță unul al luptei. „Vom analiza cum se fac investiţiile în Transporturi, în Sănătate. Vom fi acolo zi de zi să urmărim cum se cheltuie banii. (…) Sunt adeptul unor reguli puţine dar stricte,” a punctat ministrul Finanțelor.forumul-capitalului-romanesc-10

În cadrul forumului a fost lansat catalogul „Români care dezvoltă România”, un demers editorial care scoate în evidență afaceri românești cu tradiție, solide și mai ales antreprenori cu povești uimitoare în spate. Forumul Capitalului Românesc și catalogul „Români care dezvoltă România” fac parte din campania Români care Dezvoltă România, prin care INTACT Media Group susține succesul românesc în afaceri. Ajunsă la ediția a treia, campania aduce în atenția publicului povești de succes ale antreprenorilor români, antreprenori care, de-a lungul anilor, au avut o contribuţie esenţială în dezvoltarea mediului de afaceri şi în promovarea adevăratului capital românesc.forumul-capitalului-romanesc-11forumul-capitalului-romanesc-12forumul-capitalului-romanesc-13

Forumul Capitalului Românesc’’ ediția a treia, organizată de INTACT Media Group, a fost susținută de Remarul 16 FEBRUARIE, Iridex Group, Construcții Erbașu, E-INFRA, Grupul Grampet, MedLife, Cris-Tim, Jidvei, TeraPlast, IRUM, Tarom, Electrica Furnizare, Scandia Food, Vincon România, Meda Prod ’98 și EximBank.

Intact Professional Debates mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!forumul-capitalului-romanesc-14forumul-capitalului-romanesc-15forumul-capitalului-romanesc-16forumul-capitalului-romanesc-17forumul-capitalului-romanesc-18

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC – EDIȚIA A TREIA

04/12/2018

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC EDIȚIA A TREIA

INTACT MEDIA GROUP organizează ediția a treia a „Forumului Capitalului Românesc” miercuri, 12 decembrie 2018, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului.

În luna sărbătorii naționale a României, forumul va marca importanța Anului Centenarului pentru capitalul autohton: un moment istoric, dar și un prilej de bilanț economic, menit să contribuie la identificarea pârghiilor dezvoltării economice viitoare.

Devenit deja o tradiție, Forumul Capitalului Românesc este o punte de comunicare între antreprenorii români și importanți reprezentanți ai autorităților publice. Deși au trecut aproape trei decenii de când România a trecut la economia de piață, problemele cu care se confruntă antreprenorii și investitorii români nu s-au schimbat semnificativ în ultimii ani față de acum 10, 15 sau chiar 20 de ani. Progrese s-au făcut, dar insuficiente. Capitaliștii solicită în continuare, la unison, sprijin din partea statului român. Cei care turează motoarele economiei românești au câștigat bătălii în fața competitorilor străini, și-au consolidat afacerile din mers, învățând din propriile greșeli, au crezut în business-urile lor și au luptat pentru ele până în pânzele albe.

În acest context, evenimentul, care va fi moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, îi va aduce față în față pe reprezentanţii autorităților cu cei ai mediului de afaceri românesc, ai rețelei camerelor de comerț şi industrie, ai asociațiilor profesionale, pentru a pune pe masa dezbaterii principalele probleme cu care se confruntă investitorii români.

În cadrul forumului va fi lansat catalogul Români care dezvoltă România”, un demers editorial care scoate în evidență afaceri românești cu tradiție, solide și mai ales antreprenori cu povești uimitoare în spate.

Printre temele dezbaterii se numără: capitalul autohton în Anul Centenarului, moment istoric pentru România și prilej de bilanț economic; care sunt pârghiile pentru dezvoltarea economică viitoare a Romîniei?; cum sprijină autoritățile investitorii autohtoni?; care sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă un antreprenor român în competiţia cu investitorii străini?

Contact

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, oana.dumitru@intactmediagroup.ro, 0749 029 671

Alexandra TOADER, Events Manager, alexandra.toader@intactmediagroup.ro, 0726 139 714

 Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

CRIZA FORȚEI DE MUNCĂ Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața muncii

29/11/2018

România se confruntă cu cea mai gravă criză a forței de muncă din istoria recentă. 4 milioane de români au părăsit țara pentru a lucra dincolo de granițe, cifra de școlarizare a scăzut dramatic în ultimii 10 ani, abandonul școlar a crescut, iar evoluția demografică a țării ne arată că baza de resursă umană se reduce de la an la an. Prin corelare, numeroși indicatori reflectă un tablou în cel mai bun caz nefericit. În fapt, mediul academic, mediul de afaceri și statul român, per ansamblu, au o o problemă majoră, a cărei dimensiuni crește pe zi ce trece, cu efecte vizibile în economie și în ceea ce înseamnă bunul mers și performanța unui stat.

Una dintre soluțiile identificate de mediul de business și cel academic este învățământul universitar de tip dual, un model
educațional-profesional, aplicat cu succes în mai multe țări din Uniunea Europeană, un model care îmbină pregătirea teoretică cu cea practică și care nu este încă reglementat legislativ în România.

criza-fortei-de-munca-1

Despre învățământul de tip dual, despre actuala criză prin care trece piața muncii, despre legătura încă firavă dintre sistemul tradițional educațional și nevoile reale ale angajatorilor din economia României s-a discutat in extenso în cadrul dezbaterii ’’Criza forței de muncă. Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața muncii”, organizată de INTACT Media Group și compania Kaufland România, alături de Academia de Studii Economice, cu susținerea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). La evenimentul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, au fost prezentate și concluziile raportului “Cercetări asupra studiului dual la nivel universitar în România” realizat de Academia de Studii Economice București.

criza-fortei-de-munca-2

criza-fortei-de-munca-3Evenimentul a reunit membri ai Guvernului, reprezentanți ai mediului academic, mediului de afaceri, asociațiilor din domeniu, dar şi personalităţi cu expertiză recunoscută în domeniu. La dezbatere au participat: Valer HANCAȘ – Corporate Affairs & Communications Manager, Kaufland România, prof.univ.dr. Dorel PARASCHIV, Prorector, Academia de Studii Economice, conf.univ.dr. Tănase STAMULE, Prodecan FABIZ, Academia de Studii Economice, conf.univ.dr. Vasile STRAT, Academia de Studii Economice București, lect.univ.dr. Simona CHIRICĂ, Academia de Studii Economice București, dar și ministrul Educației Naționale, Ecaterina ANDRONESCU, ministrul Fondurilor Europene, Rovana PLUMB, ministrul Finanțelor Publice, Eugen TEODOROVICI, președintele Clubului Economic German Brașov Werner BRAUN, șef lucr.dr.ing.ec. Cristina FENIȘER, director extensie universitară Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Liviu POP, președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tinere și sport, Senatul României și vicepreședintele Comisiei echivalente din Camera Deputaților, Ödön SZABÓ, Daniel ZAMFIR, președintele Comisiei economică, industrii și servicii, Senatul României, dar și Dragoș ANASTASIU, președintele Camerei de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK România) și Stelian FEDORCA, președinte cu rang de secretar de stat, Autoritatea Națională pentru Formarea Profesională în Sistem Dual din România.

criza-fortei-de-munca-4“Ne-am lovit de multe ori de situații în care am avut nevoie de oameni pregătiți. Realist vorbind, acești oameni nu mai vin de pe băncile facultății. E o situație care are un impact asupra noastră, dar și asupra altor companii. (…) Am demarat realizarea unui studiu alături de profesorii de la Academia de Studii Economice pentru oportunitatea introducerii în România a învățământului dual. Rezultatele sunt îmbucurătoare. Învățământul dual poate reprezenta ieșirea din situația de pe piața muncii. E vorba de încurajarea potențialului tinerilor din România, dar și despre șansa țării de a se transforma în hub educațional. (…)  Noi de la Kaufland vedem în realitatea mediului de business oportunitatea de a avea o contribuție la nivel social. Fiind unul dintre cei mai mari angajatori de pe piața privată, dorim sa ne asumăm această responsabilitate. Noi credem că inițiativa este esențială’’, a spus Valer HANCAȘ – Corporate Affairs & Communications Manager, Kaufland România, enumerând doar câteva dintre motivele care au stat la baza colaborării dintre Kaufland România și Academia de Studii Economice pentru introducerea învățământului de tip dual în România. “În cazul studiului universitar dual, formarea profesională se face în funcție de nevoile reale ale firmei. Studenții pot înțelege în profunzime specificațiile companiei. Noi susținem colaborarea între universități și companii deoarece poate conduce la orientarea în carieră a viitorilor candidați. Statul poate deveni un actor important, alăturându-se companiilor și universităților. (…)

Credem cu putere în acest demers deoarece programele sunt orientate realist spre nevoile pieței și ne bazăm pe sprijinul statului pentru construirea unui cadru legal care să înlesnească cooperarea între mediul academic și mediul privat”, a mai precizat Hancaș.

’’Programul își propune să combine educația academică tradițonală cu mediul de afaceri. Ne propunem să devenim un hub regional de formare pentru studenți în acest sistem dual de învățământ, complementar business și academic. Astfel de programe îi ajută pe studenți să dobândească acele competențe pentru o prestație cât mai bună în mediul de business”, a explicat și prof.univ.dr. Dorel PARASCHIV, Prorector, Academia de Studii Economice.

criza-fortei-de-munca-5Despre concluziile studiului desfășurat de ASE și Kaufland a vorbit în detaliu conf.univ.dr. Tănase STAMULE, prodecan FABIZ, Academia de Studii Economice.

’’Tipul acesta de învățământ a început în Germania în anii 1970. S-a extins apoi în Austria, Elveția, Olanda, Franța și țările nordice. Azi, nu mai este un model german, ci deja un model european. Și în SUA se dorește preluarea acestui model. (…) Printre avantaje se numără dobândirea de competențe directe în timpul studenției, stabilizarea populației în orașele mai mici, atragerea tinerilor în aceste zone, accesul companiilor la tineri, posibilitățile mari ca studenții să rămână în companii după studii, pentru Universități, avantajul sprijinului și investițiilor din partea companiilor’’, a explicat prodecanul FABIZ, din cadrul ASE.

Dintre specializările în învățământul dual au fost enumerate ingineria, economia, sănătate și studiile sociale. Necorelarea studiilor teoretice cu specializarea profesională, așa cum se întâmplă în România, este și una dintre cauzele șomajului ridicat în rândul tinerilor, de 20-25%, o problemă pe care implementarea învățământului dual o poate rezolva sau măcar diminua, a mai spus conf.univ.dr. Tănase STAMULE.

Cât privește reacția tinerilor la conceptul de învățământ dual, conf.univ.dr. Vasile STRAT, Academia de Studii Economice București susține că mai bine de jumătate consideră că ar fi un stil de învățământ eficient. ’’Am realizat o cercetare calitativă în rândul liceenilor. Am vrut să vedem ce avantaje văd ei, care le sunt așteptările. Salariul mai mare, șansele mai mari de a obține un loc de muncă și dezvoltarea activităților sociale sunt principalele avantaje pe care le văd liceenii,’’ a mai spus profesorul Strat.

Din punct de vedere juridic, există o bază legală de plecare pentru reglementarea învățământului universitar dual. Este vorba de învățământul dual preuniversitar, deja existent în România de mai mult timp. ’’Suntem în zona de vid legislativ, pentru implementare avem nevoie de cadru legal corespunzător. Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul de Finanțe sunt factorii importanți pentru stabilirea reglementărilor corespunzătoare. Din punct de vedere fiscal, acest proiect presupune o bază materială consistentă, pusă la dispoziție de operatorii economici,’’ a punctat lect.univ.dr. Simona CHIRICĂ, Academia de Studii Economice București.

criza-fortei-de-munca-6După prezentarea a numeroase argumente în favoarea reglementării învățământului universitar dual în România, cei trei miniștri prezenți la dezbatere s-au declarat deschiși cu privire la acest nou concept de învățământ universitar, care îmbină mai aplicat teoria cu practica în companii, dar au punctat și câteva alte aspecte pe care trebuie să le ia în considerare și mediul de business.

“România are o mare problemă cu forța de muncă, problema e legată de migrație. Cu 4 milioane de români care muncesc afară, nu avem cum să nu le resimțim lipsa aici. (…) Trebuie să tratăm cu înțelepciune orice abordare. Nu respingem nicio idee nouă, trebuie să preluăm ce e favorabil sistemului, dar cu multă înțelepciune. Dacă ar fi resurse suficiente, poate ar merita să facem ce se cere pentru învățământul dual. Dar nu avem atât de multe resurse. Iar înainte de învățământul universitar dual trebuie să ne uităm către cel preuniversitar dual. Se simte nevoia să reorientăm aceste licee spre piața muncii. (…) Va exista întotdeauna un conflict între piața muncii și școală, în încercarea de a crea un echilibru, școala are responsabilitatea să-i ofere studentului pregătirea de bază pentru ca acesta să se orienteze apoi către un loc de muncă’’, a spus ministrul Educației Naționale, Ecaterina ANDRONESCU. Misiunea de a crea pregătirea studentului este misiunea universității, a mai spus aceasta.

criza-fortei-de-munca-7E nevoie ca școala și mediul de afaceri să lucreze împreună, dar pentru școala profesională integrală în sistem dual, de exemplu, nu există partenerii necesari, a atras atenția ministrul Andronescu, punctând nevoia ca mai multe companii să fie interesate de investiția în acest sistem dual de învățământ pentru ca acest concept să fie unul de succes.

Ministrul Fondurilor Europene Rovana PLUMB a dat asigurări că bani există pentru finanțarea parțială a acestui tip de învățământ. ’’În acest moment lucrăm cu Ministerul Educației pentru lansarea unui apel de 90 de milioane de euro. Vă invit să avem o discuție, astfel încât, pe lângă bursele pe care le acordăm în cadrul acestui concept, să asigurăm și tot ce înseamnă dotare materială, mentorat și toate celelalte elemente componente. Nu mergem pe costuri standard, ci decontăm ce cheltuială se face pe acest tip de investiție în învățământ dual,’’ a spus ministrul Plumb.

criza-fortei-de-munca-8De departe, cel mai deschis reglementării legislative a învățământului universitar dual a fost Eugen TEODOROVICI, ministrul Finanțelor Publice având o abordare pragmatică asupra situației. ’’Veniți cu o propunere concretă despre cum ar trebui prins învățământul universitar dual în legea educației, care va ajunge în Parlamentul anul viitor. Ar fi bine să se facă până la finalul acestui an, pentru că termenul e strâns. Avem toată deschiderea’’, a mai spus acesta.

Exemple de bune practici există deja în România, sub formă de parteneriate încheiate de universități cu diverse companii. Scopurile, în definitiv, sunt aceleași, doar că acum e nevoie de o aplicabilitate mai largă, o umbrelă legislativă armonizată pentru toți actorii implicați.

criza-fortei-de-munca-9

’’Zona Alba Iulia e o zonă cu o industrie puternică, industrie care cere astfel de absolvenți de învățământ dual. Pe lângă faptul că studenții noștri au locuri de muncă, unii se implică și în zona socială, rămân în orașele lor.

A crescut vertiginos numărul de studenți angajați în firme, faptul că ne-am apropiat de mediul de afaceri ne-a crescut nivelul de angajabilitate a studenților noștri. E un exemplu de practică de pe urma căruia avem rezultate. Cred că legea ne va permite o mai mare apropiere de mediul de afaceri. Am colaborat cu mediul de afaceri pentru discipline opționale și facultative, iar la masterate avem deja un sistem dual, colaborăm cu firmele, avem masterate specifice, acreditate în colaborare cu firmele, foarte atractive pentru angajatori și pentru studenții noștri’’, a precizat șef lucr.dr.ing.ec. Cristina FENIȘER, director extensie universitară Alba Iulia, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

’’Facultatea din România are un mare avantaj, e excepțional de bine pregătită teoretic. Germania e excepțional de bine pregătită pentru a implementa ce ai învățat. Haideți să încercăm să le punem împreună. Problema mare în România e încă aplicarea practică, colaborarea universităților cu firmele. Sunt progrese, dar nu până unde trebuie. Un mare avantaj al învățământului dual e că ajută performanța. Unii studenți sunt mai pregătiți pe zona practică, alții pe zona teoretică”, a  spus președintele Clubului Economic German Brașov Werner BRAUN. 

criza-fortei-de-munca-10Dragoș ANASTASIU, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) este de părere că suntem într-o criză profundă, iar învățământul dual poate rezolva într-adevăr lucrurile. „Nu doar că au plecat oameni, dar și la nivel calitativ și chiar la nivelul atitudinii, care vine din familie și de la profesori, avem o problemă. Foarte mult proiecte sunt blocate pentru că nu există forță de muncă. Asta e ceva cert. (…) Dar statul nu poate rezolva această problemă de unul singur. Noi din mediul de afaceri trebuie să ne implicăm și pentru asta avem și noi nevoie de educație antreprenorială. Învățământul dual nu e gratis, e o investiție. Dar e singura soluție’’’, a explicat  Anastasiu.

criza-fortei-de-munca-11

Senatorii Daniel ZAMFIR și Liviu POP, președinții Comisiilor de economie, industrii și servicii și, respectiv, de învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României au susținut și aceștia că trebuie identificate soluții pentru rezolvarea crizei de pe piața muncii. “În construcții vom avea nevoie anul viitor de 600.000 de oameni. De unde îi vom aduce? Trebuie să încetăm să mai exportăm forța de muncă’’, a precizat Daniel Zamfir.

criza-fortei-de-munca-12Liviu POP a accentuat nevoia ca marile companii să se aplece și către școlile profesionale, pe care statul român oricum le finanțează, fâcând referire la învățământul dual preuniversitar, deja existent în România.

„Acest proiect de sistem dual pentru școlile profesionale a fost introdus în 2012. Rolul nostru, la Autoritatea Națională pentru Calificări, e de a sprijini mediul economic să întărească, să investească în forța de muncă, să schimbăm mentalitatea societății asupra școlii profesionale. În 2013, am avut a doua generație de înscrieri în sistem dual. Au fost 7 pe loc. E îmbucurător”, a spus și prof.dr.ing. Tiberiu DOBRESCU, președintele Autorității Naționale pentru Calificări.

criza-fortei-de-munca-13În finalul dezbaterii, apelul la unitate și colaborare a venit din partea lui Iulian IANCU, președintele Comsiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților. „E o dramă a României această temă, criza forței de muncă și involuția demografică. Nu știu cât mai rezistăm, am trecut prin șocuri demografice pe care alte popoare nu le surmontează. Am pierdut foarte mulți oameni. Azi, din 8 milioane de persoane active, aproape 2 milioane nu se regăsesc pe piața muncii. Trebuie găsite soluții, de la fonduri europene, la investiții.

criza-fortei-de-munca-14

Am închis 10.000 de patroni în 10 ani, avem ramuri întregi care au dispărut. Ce s-a întâmplat cu acea forță de muncă specializată? Unde s-a dus? Noi făceam avioane, locomotive, vapoare, tractoare, acum facem cutii de viteză, sisteme de frânare, cabluri electrice. Acest lucru a determinat migrarea masivă a forței de muncă. Eu nu pot să fac față competitivității economiei europene. Trebuie să fim uniți, să identificăm soluțiile.”

criza-fortei-de-munca-15

Dezbaterea Criza forței de muncă. Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața munciia fost organizată de
INTACT Media Group și compania Kaufland România
alături de Academia de Studii Economice București,
cu susținerea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).

criza-fortei-de-munca-16criza-fortei-de-munca-17criza-fortei-de-munca-18criza-fortei-de-munca-19

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

criza-fortei-de-munca-20criza-fortei-de-munca-21provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-28

CRIZA FORȚEI DE MUNCĂ – Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața muncii

20/11/2018

CRIZA FORȚEI DE MUNCĂ -  Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața muncii

INTACT MEDIA GROUP, compania Kaufland România, alături de Academia de Studii Economice organizează marți, 27 noiembrie 2018, la Palatul Parlamentului, dezbaterea „Criza forței de muncă. Corelarea sistemului de învățământ universitar cu piața muncii”. Inițiativa este susținută de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul eforturilor sale de a introduce sistemul de învățământ dual în România.

România trece prin cea mai gravă criză de forţă de muncă din istoria recentă. În prezent, ne confruntăm cu un deficit însemnat de forţă de muncă, mai accentuat în construcţii şi industria ospitalităţii, în condiţiile în care circa 4 milioane de români au ales să emigreze, iar importul de forţă de muncă extracomunitară este restricţionat. Numărul locurilor de muncă vacante în trimestrul al doilea al anului 2018 a fost de 61.400, în creştere cu 3.000 locuri de muncă vacante faţă de trimestrul anterior, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Sistemul de educaţie românesc a rămas mult în urma vremurilor, tinerii nefiind pregătiți pentru ceea ce se întâmplă concret pe piaţa muncii. În acest sens, Ministerul Educaţiei a aprobat, la finalul anului 2017, prin ordin de ministru, modelele în baza cărora unităţile de învăţământ pot încheia contracte cu operatorii economici în vederea pregătirii practice în învăţământul dual. La momentul actual, învăţământul în sistem dual se face exclusiv la cererea agentului economic și vizează doar sistemul preuniversitar de învățământ.

În acest context, dezbaterea moderată de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, dorește să aducă în discuție introducerea învățământului de tip dual universitar în România, ca posibilă soluție la criza forței de muncă. Evenimentul va reuni reprezentanţii autorităților cu cei ai mediului universitar, ai principalelor sindicate și patronate, ai mediului de afaceri și ai presei. În cadrul dezbaterii vor fi prezentate concluziile raportului “Cercetări asupra studiului dual la nivel universitar în România” realizat de Academia de Studii Economice București.

Printre temele dezbaterii se numără: caracteristici ale situaţiei actuale a pieţei muncii în România; disfuncționalitățile sistemului de învățământ “tradițional” în contextul crizei de forță de muncă; învățământul universitar dual – o posibilă soluție la criza forței de muncă; avantaje și dezavantaje ale învățământului universitar dual; motive pentru introducerea studiului dual în învățământul universitar.

Contact

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, oana.dumitru@intactmediagroup.ro, 0749 029 671

Alexandra TOADER, Events Manager, alexandra.toader@intactmediagroup.ro, 0726 139 714

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

HARM REDUCTION FORUM

11/07/2018

Dependența este cea mai perfidă dintre boli. Nu doare, ci provoacă plăcere, însă cu fiecare secundă de bine viața curge în minus. Că e vorba de tutun, droguri sau cofeină, dulciuri sau alcool, adicția de un factor nociv care dă o stare temporară de bine este una dintre cele mai înșelătoare situații de gestionat pentru creierul uman. Asta pentru că binele în minute repetate înseamnă, de fapt, rău pe termen lung, iar calculul invers se face în ani de viață.

Peste 1 miliard de oameni fumează în toată lumea, indiferent de tipul de țigaretă, tradițională, electronică, pe vapori sau dispozitive care încălzesc tutunul. În același timp, peste 7 milioane de oameni la nivel global mor din cauza bolilor provocate de dependența de tutun. În România, peste un sfert din populația cu vârsta de peste 15 ani fumează, jumătate de milion de copii cu vârsta între 10 și 18 ani au încercat cel puțin o dată să fumeze, iar 11,2% dintre copiii între 13 și 15 ani au fumat în ultimele 30 de zile. Despre alternativele la țigările tradiționale și efectele lor, despre reducerea riscurilor asupra sănătății fumătorilor, despre importanța cercetării și inovației pentru sănătatea oamenilor, dar și despre poziționarea corectă a autorităților publice față de comportamentul autodistructiv al dependenților de tutun s-a discutat pe larg în cadrul dezbaterii “Harm Reduction Forum”, organizată de INTACT Media Group la Palatul Parlamentului.

harm-reduction-forum-1

harm-reduction-forum-2Despre alternativele la țigara tradițională a vorbit in extenso profesor doctor Brad RODU, Endowed Chair in Tobacco Harm Reduction Search, University of Louisville. Acesta a dat ca exemplu Suedia, țară în care mare parte din fumători consumă snus, o perniță cu tutun pe care consumatorul o poziționează sub buza superioară pentru o perioadă mai lungă de timp. „Trebuie să vorbim despre tutunul suedez, e disponibil acolo și e utilizat de 200 de ani de bărbații suedezi. Au ratele de fumat și de cancer pulmonar cele mai scăzute din Europa, dar ei consumă foarte mult tutun. Dacă mai mulți europeni ar fuma ca suedezii, rata mortalității ar fi mult redusă. Bărbații suedezi folosesc tutunul mai mult decât orice alt cetățean european, dar îl folosesc în siguranță”, a explicat prof. dr. RODU.

Pe lângă snusul suedez, profesorul de la Universitatea din Louisville a vorbit și despre dispozitivele electronice și cele care încălzesc tutunul. “Potrivit unui studiu al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, țigările electronice pe vapori și cele care încălzesc tutunul sunt mai puțin dăunătoare cu până la 95% față de cele normale. Aceste produse sunt și acceptate social. Nefumătorii nu sunt afectați, fumătorii le acceptă. (…) Țigara electronică are nicotină, apă care formează vapori, arome și câțiva contaminanți, dar la un nivel foarte scăzut. În SUA se spune despre țigările electronice că sunt otrăvitoare, că otrăvesc copiii, dar dacă ne uităm la cifre, există foarte puține astfel de situații, mai multe găsim în industria cosmeticelor. (…) Dispozitivele care încălzesc tutunul sunt acum disponibile în toată lumea. Produsul inhalat de consumator este mult mai curat, cu o reducere de 90% a substanțelor chimice comparativ cu fumatul tradițional. În Japonia, de exemplu, unde au fost introduse în 2014, consumul de țigări a scăzut foarte mult”, a mai spus profesorul Brad RODU.

harm-reduction-forum-3

harm-reduction-forum-4Din partea companiei Philip Morris International, Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications a explicat că obiectivele companiilor producătoare de tutun sunt, de fapt, găsirea unei soluții pentru 1 miliard de oameni care fumează prin crearea unor produse care să reducă substanțial riscul de îmbolnăvire sau pierdere a vieții, precum și dezvoltarea unor produse atrăgătoare în același timp pentru fumători.

“Nicotina poate fi un astfel de produs. Nicotina nu este cauza principală a problemelor de sănătate, ci faptul că ardem tutunul. Nicotina este miezul problemei, dar poate fi și parte din soluție. Fumătorii caută lucruri diferite în țigările moderne. Încercăm să redăm experiențe diferite, ca fiecare să-și găsească alternativa adecvată”, a spus reprezentanta managementului Philip Morris International. Aceasta susține că demersurile lor sunt susținute de studii științifice. “Pentru IQOS, există dovezi timpurii că, la nivelul substanțelor cancerigene care afectează inima, sistemul de reproducere sau sistemul respirator, efectele sunt cu 90% mai mici decât în cazul fumatului de țigări tradiționale. Aceste rezultate ne-au încurajat să mergem mai departe în demersurile noastre. (…) În 38 de țări se comercializează IQOS și sunt 5 milioane de fumători care au abandonat țigările normale. Mesajul de bază este: IQOS nu este un produs liber de orice risc, conține nicotină și cantități de substanțe nocive, dar știm din date științifice că trecerea la IQOS este o alegere mult mai bună decât țigara normală și există date puse la dispozița fumătorilor din toată lumea, pentru a putea decide ce produs alternativ să-și aleagă”, a explicat Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications Philip Morris International.

harm-reduction-forum-5

harm-reduction-forum-6“Ministrul a decis să spună NU fumatului. Reducerea riscurilor înseamnă acel set de principii care sprijină societatea în rezolvarea de adicții. Fumatul este o adicție și tutunul ucide. Datoria noastră este să minimizăm efectele. Celor care se droghează le dăm seringi. Putem să le dăm țigări celor care fumează. Nu! Dar putem să diminuăm efectele”, a susținut cu fermitate ministrul Sănătății, Sorina PINTEA, care a dezvăluit și că se lucrează la o lege a prevenției care ar trebui să rezolve multe dintre probleme.

Atenția ministrului Sănătății se îndreaptă mai ales spre tineri. “Vom face tot posibilul eu și toți cei din jurul meu, colaboratorii mei, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, pentru ca tinerii să nu fumeze. Trebuie să fim atenți la publicitatea pentru aceste produse, la modul în care expunem copiii fumatului, indiferent de care tip, normal sau cu țigări electronice. Împreună cu Parlamentul va trebui să luăm niște decizii”, a transmis ministrul Sănătății.

harm-reduction-forum-7

Florin BUICU, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a fost de acord cu ministrul Pintea. “Astăzi, tinerii sunt atrași de gadgeturi. Și aici e, de fapt, pericolul potențial, acela ca tinerii să se apuce de fumat doar pentru a fi în trend. Trebuie să găsim împreună cea mai corectă modalitate de a împiedica un astfel de fenomen”, a spus Buicu. “Susțin orice măsură de diminuare a efectelor nocive ale tutunului, inclusiv schimbarea către o altă formă de ardere a tutunului. (…) Dar vreau să văd și indicatorii, prin această înlocuire vreau să văd și rezultatele. Studiile de acum reflectă rezultate pe termen scurt, ori e foarte important să avem rezultate pe termen lung, să vedem ce efecte au în timp. (…) Nu ne dorim să rezolvăm o problemă punând în locul ei altă problemă”, a precizat deputatul Florin BUICU.

În ciuda argumentelor prezentate de mediul de afaceri, Cristian BUȘOI, membru al Parlamentului European  susține că nu există consens nici în lumea științifică, nici în cea medicală sau academică cu privire la efectele pe termen lung în privința consumului alternativ de tutun. “Țigările electronice și device-urile care încălzesc tutunul sunt mai puțin nocive pentru sănătatea fumătorilor și pentru sănătatea celor din jurul lor, dar trebuie discutate, gestionate și reglementate câteva lucruri, cum sunt efectele pe termen lung asupra sănătății publice. Există argumente, cum e situația din Suedia, raportul din Marea Britanie, dar nu există consens”, a spus Cristian BUȘOI.

În Uniunea Europeană, un sfert din populație fumează, iar 700.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza fumatului. “În ultimii ani, Uniunea Europeană a luat măsuri legislative pentru controlul consumului de tutun, a demarat campanii de informare, a dezbătut proiecte de lege privind publicitatea la țigări sau a luat măsuri pentru combaterea comerțului ilicit de tutun și descurajarea fumatului. (…) În viitor, trebuie să discutăm despre rata de nicotină permisă, despre reglementarea vaporilor în locurile publice, dar și despre eventuale măsuri de fiscalizare a acestor noi produse. Nu e o discuție iminentă, dar există astfel de discuții la Bruxelles”, a precizat Cristian BUȘOI.

harm-reduction-forum-8

Există două pericole când vine vorba de alternativele moderne la țigara convențională, a atras atenția și Prof. Dr. Alexandra RAFILA, președinte Societatea Română de Microbiologie și membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății. “E vorba de recrutarea de noi fumători pentru astfel de produse, pe de o parte și un risc la grupul de fumători care ar renunța la fumat dar pentru că există aceste alternative, nu o fac, pe de altă parte. Deci, 2 grupuri influențate negativ de aceste produse. (…) Una e să existe alternativa, alta e să promovăm alternativa. Ajungem într-o zonă periculoasă pentru sănătatea publică”, a transmis acesta.

Vlad NEGULESCU, șeful departamentului de Evaluare a Tehnologiilor Medicale din cadrul Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale a declarat: “Noi lucrăm cu probabilități. Fumul crește cu 30-40% incidența cancerului pulmonar. De ce nu fac toți fumătorii cancer la plămâni? E un risc permanent, dar nu toți pacienții fac cancer pulmonar și nu toate alternativele vor duce la efecte zero. Sunt circumspect cu privire la studiul din Suedia, iar ceea ce vreau eu să aflu este metodologia acestor studii clinice”, a explicat Vlad NEGULESCU.

România s-a aliniat trendului european, dar măsurile nu sunt suficiente, a punctat Răzvan VULCĂNESCU, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “E nevoie să continuăm cu măsurile de descurajare a fumatului. Interzicerea fumatului în spații publice a fost un pas, a pus România pe hartă privind o decizie fermă de a trata o problemă de sănătate publică, de a conștientiza, diminua și reglementa corect o problemă de comportament, obicei, conjunctură, factori de mediu. Vedem efectele legii, dar încă mai decontăm unele practici din trecut”, a explicat Răzvan VULCĂNESCU. Potrivit acestuia, cheltuielile directe și indirecte cu produsele de fumat totalizează 1.400 miliarde dolari la nivel global, iar regiunea cu cel mai mare impact la nivel de cheltuieli este Europa de est, unde se ajunge la 3,6% din PIB și unde se situează și România, de altfel, peste un sfert din populația de peste 15 ani fiind fumătoare, iar 15% fiind fumătoare pasiv.

harm-reduction-forum-9

Dincolo de cheltuieli, produse alternative de fumat, publicitate sau fiscalitate, nicio problemă medicală nu poate fi rezolvată fără o analiză corectă a cauzelor și un set de măsuri care să ducă la înlăturarea lor, fie că e vorba de măsuri, decizii individuale sau la nivel de stat.

“8 din 10 persoane fumează. Ne așteptăm ca tinerii să nu fumeze, dar în același timp ne aprindem o țigară. (…) Stăpânul nostru e sfânta dopamină, cea care ne facem ori de câte ori avem emoții sau frică să punem mâna pe zahăr, tutun, alcool sau o substanță care ne poate distruge viața. (…) Copiii trebuie să aibă alternative. Sunt foarte vulnerabili în adolescență și preadolescență. Sistemul social e făcut să ne invalideze în fiecare clipă și asta văd copiii noștri. Dacă noi nu introducem o politică serioasă de prevenție, unde se va ajunge? Din nefericire, acolo unde vedem și în filme, copii frumoși, plini de resurse, trântiți undeva pe jos cu o seringă în mână. (…) Adicția nu trece. E mereu înlocuită cu ceva mai bun. Se poate și fără adicția care aduce un deserviciu vieții. (…) Sper ca în următorii ani, în sănătatea publică să fie introdusă prevenția. Fără prevenție nu putem să facem un pas înainte”, a precizat și Adriana PETRESCU, psiholog Exclusive Center în cadrul evenimentului organizat de INTACT Media Group.

La evenimentul moderat de Alessandra STOICESCU au participat: Sorina PINTEA, ministrul Sănătății, Florin BUICU, Președinte, Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților, Cristian BUȘOI, membru al Parlamentului European, Răzvan VULCĂNESCU, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Prof. dr. Alexandra RAFILA, președinte Societatea Română de Microbiologie și membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, Dr. Vlad NEGULESCU, șef departament Evaluarea Tehnologiilor Medicale, Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Prof. dr. Brad RODU, Endowed Chair in Tobacco Harm Reduction Search, University of Louisville, Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications, Philip Morris International, precum și medici, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniul medical și reprezentanți ai mediului academic.

Președinția României la Consiliul UE Provocări și oportunități pentru sectorul energetic

03/07/2018

La 1 ianuarie 2019, România va prelua conducerea Consiliului Uniunii Europene, cel mai important test al leadershipului românesc politic și administrativ de când țara noastră a devenit membru al comunităţii europene. Zeci de dosare legislative esențiale pentru viitorul Uniunii vor sta pe masa României, unele pentru a fi continuate, altele pentru a fi finalizate. Vor avea loc sute de întâlniri, dezbateri, negocieri organizate de o echipă românească în care își vor găsi loc deopotrivă prioritățile europene și cele naționale.

Despre așteptările oficialilor europeni de la România, despre ce avem noi de făcut mai exact în prima jumătate a anului viitor, dar și despre cel mai controversat capitol din mandatul României în fruntea Consiliului UE, viitorul uniunii energetice, s-a discutat aplicat aproape 3 ore în cadrul dezbaterii “Președinția României la Consiliul UE. Provocări și oportunități pentru sectorul energetic”, organizată de Intact Media Group la Palatul Parlamentului, în prezența extraordinară a vicepreședintelui Comisiei Europene și Comisarul European pentru Uniunea Energiei, domnul Maroš ŠEFČOVIČ.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-1

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-2Oficialul european a atras atenţia asupra rolului extrem de important al României în anul care urmează, atât ca ţară care va deţine preşedinţia Consiliului UE şi va avea inclusiv şansa de a finaliza bugetul Uniunii pentru următorul exerciţiu bugetar, dar mai ales ca ţară furnizoare şi responsabilă implicit de securitatea energetică pentru regiune.

În timpul mandatului României în fruntea instituţiei europene, ţările membre îşi vor prezenta pentru prima dată planurile privind domeniul energiei şi schimbărilor climatice, pe baza cărora se va lucra şi armoniza strategia energetică europeană, de importanţă crucială pentru viitorul energetic al Uniunii Europene.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-3În contextul în care Parlamentul României ar putea vota săptâmâna aceasta Legea offshore – privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare, Maroš ŠEFČOVIČ a abordat şi subiectul zăcămintelor  din Marea Neagră. „Există o perspectivă nouă şi promiţătoare a extracţiei de gaze din Marea Neagră şi mă bucur că lucraţi îndeaproape cu noi pentru a ne asigura că proiectul BRUA şi alte conducte de interconectare vor fi construite, pentru a oferi noi posibilităţi pentru consolidarea pieţei interne a energiei, mai ales în această parte a Europei, care a depins foarte mult de gazul rusesc pentru o perioadă lungă”, a precizat Comisarul European pentru Uniunea Energiei.

La evenimentul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, au fost prezenţi înalţi reprezentanţi ai statului român, membri în Guvernul României, în Parlamentul naţional dar şi în Parlamentul European, precum şi numeroşi lideri ai mediului de afaceri, interesaţi cu precădere de planurile concrete ale oficialilor de la Bruxelles pentru sectorul energetic în care îşi desfăşoară activitatea.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-4

Dintre invitaţi enumerăm: Vicepremierul Viorel ȘTEFAN, Ministrul Energiei Anton ANTON, Europarlamentarul Dan NICA, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie în forul legislativ European, Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene Victor NEGRESCU dar și Iulian IANCU, Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Titus CORLĂŢEAN, Preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi Dumitru CHIRIȚĂ, Președinte, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi fostul Ministru Răzvan NICOLESCU, în prezent Executive Lead Adviser on Energy & Sustenability, Deloitte România.

Din partea mediului de afaceri, la dezbaterea Intact Media Group au participat: Corneliu PASCU, Președinte Iridex Group, Bogdan BADEA, Președinte Directorat Hidroelectrica, Liviu NISTORAN, Președinte al Consiliului de Administrație Romgaz, Teodor CHIRICA, Consilier al Directorului General  Nuclearelectrica și Președinte al Forumului Atomic European, Georgios STASSIS, Country Manager Enel România, Eric STAB, Președinte și CEO ENGIE România, Richard TASKER, Country Manager ExxonMobil România, Frank HAJDINJAK, CEO E.ON Romania, Cătălin STANCU, CEO Electrica și Ionel BORȘ, Country Manager ArcelorMittal.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-5Important e ca România să ajute Uniunea Europeană să evolueze, a punctat încă din deschiderea evenimentului Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš ŠEFČOVIČ, făcând referire la cele 6 luni în care România va deţine preşedinţia Consiliului UE. Așteptările sunt mari, dar țara noastră va primi tot sprijinul de care va avea nevoie, a dat asigurări oficialul european. “Vom lucra îndeaproape cu dumneavoastră și nu doar în timpul președinției. Ne pregătim de pe acum, având în vedere reglementările foarte importante care trebuie să ajungă în etapa finală a negocierilor. Apreciem foarte mult abordarea românească foarte responsabilă. Ne așteptăm să întăriți reprezentanța la Bruxelles, să coordonați finalizarea acestor dosare. După ce devii președinte, adrenalina se termină foarte repede. Important e că România va fi ajutat Uniunea Europeană să evolueze”, a spus Vicepreședintele CE.

“Sper că bugetul Uniunii se va finaliza în timpul mandatului dumneavoastră. Este un instrument de investiții foarte important, știm cât de important e pentru creșterea coeziunii și reducerea diferențelor dintre est și vest și cât de important e să ajungem la o rezoluție în privința asta.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-6Actualul buget a avut nevoie de 29 de luni pentru negociere. A început târziu și, până în ziua de azi, încercăm să prindem din urmă acest start târziu. Țările sunt în urmă în ceea ce privește cheltuielile. Președinția Austriei sper că va începe o discuție pozitivă privind planul financiar multianual. A ajunge în etapa de acord e o sarcină foarte dificilă. E nevoie de 27 de voturi pozitive”, a subliniat Maroš ŠEFČOVIČ.

Un alt element esenţial în mandatul României va fi calendarul uniunii energetice. România şi celelalte state membre trebuie să prezinte Comisiei Europene, până la sfârşitul anului, planurile naţionale privind energia şi schimbările climatice. „Sunt convins să preşedinţia României se va desfăşura în cadru profesionist şi că vom putea găsi răspuns pentru dosarele care sunt încă în discuţie, însă acestea depind şi de succesul preşedinţiei austriece. Există însă şi un dosar la care austriecii nu pot lucra, având în vedere faptul că am propus ca, până la sfârşitul anului, statele membre să lucreze la planurile de energie şi climă.

Acestea sunt un element crucial. Ultima piesă din acest puzzle complicat reprezintă transformarea energiei în Uniunea Europeană”, a mai spus Comisarul European pentru Energie.

Acesta a tranşat foarte clar sarcina României. „Având cadrul global oferit de Acordul de la Paris şi noul sistem european format de noile reglementări care intră în vigoare treptat pe măsură ce sunt aprobate de Parlament şi de statele membre, mai trebui să vedem care e rolul pe care statele membre şi-l identifică, cum cred ele că pot lucra. Trebuie să vedem cum se vede România pe ea însăşi în 2030, care este mixul de energie dorit, care doriţi să fie legătura cu vecinii, ce credeţi despre interconectarea de pe piaţa de energie şi gaz, cum vedeţi transformarea din sectorul de transport şi cercetare, inovare, astfel încât să beneficiaţi de fondurile mari care vor fi alocate pentru programarele de cercetare în Europa. E o temă asupra căreia trebuie să lucraţi, e o sarcină care are nevoie de impuls politic puternic din partea Guvernului. E de importanţă crucială. Trebuie să ne gândim pe termen lung”, a explicat Vicepreşedintele CE.

Maroš ŠEFČOVIČ a mai precizat că intenţia este ca aceste planuri să fie prezentate în premieră în timpul preşedinţiei României. „M-aş bucura să facem asta împreună cu dumneavoastră şi să prezentăm raportul privind starea sectorului energetic în Uniune, să vedem în ce fel planurile reflectă noile realităţi şi să vedem cum reacţionează investitorii la semnalele transmise de acest plan. Credem că este un moment important care are loc şi m-am bucurat să putem lucra împreună”, a transmis Vicepreşedintele Comisiei Europene guvernanţilor de la Bucureşti.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-7

Coordonatorul portofoliului energetic european a dorit să amintească şi de faptul că România este prima ţară europeană care a exportat gaze în urmă cu 60 de ani. „Aţi marcat aceste lucruri în Europa, aţi arătat ce înseamnă interconectivitatea înainte ca aceasta să devină tema şi efortul Uniunii Energiei. Cunoaşteţi aceste lucruri încă de acum 60 de ani, când aţi început proiectele energetice. Care este diferenţa între ce se întâmpla atunci şi acum? Acum sunteţi parte a celei mari mari economii a Planetei şi răspunderea dumneavoastră depăşeşte cadrul naţional şi cadrul regional şi sunteţi un partener important pentru siguranţa energetică a întregii Europe”, a susţinut Comisarul European ŠEFČOVIČ.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-8

Înţelegând responsabilitatea majoră a ţării noastre în plan european în 2019, oficialii români au reafirmat angajamentele României în linie cu principiile democratice europene pentru continuarea planului de construcţie şi dezvoltare a visului unei singure voci pe continent. “România sprijină agenda ambițioasă a proiectului european. Viziunea noastră e profund pro-europeană. (…) Soluția depinde de noi. Important e să avem această energie pozitivă, dorința de a ne depăși și de a identifica soluțiile. Cel mai important lucru în acest mandat al Executivului European e să punem bazele evoluțiilor viitoare”, a declarat Viceprim-ministrul Viorel ȘTEFAN. În privinţa sectorului energetic, Vicepremierul a punctat trei teme majore ce vor reveni României în 2019: viitorul implementării uniunii energiei și finalizarea pieței energiei, dezvoltarea infrastructurii energetice europene și promovarea securității nucleare.

“România sprijină dimensiunea de securitate energetică, sprijină această uniune în continuare și rămâne pe deplin angajată în realizarea acestor obiective. România susține ferm principiile diversificării, nu doar a rutelor de transport, ci și extinderea furnizorilor de energie. Depunem eforturi constante ca furnizor de securitate energetică în Uniunea Europeană”, a mai spus Vicepremierul ŞTEFAN.

Punctual, cu privire la resursele din Marea Neagră, oficialul român şi-a exprimat speranţa că în acest an va veni acel anunţ pozitiv privind decizia de exploatare, iar legat de proiectul BRUA, Viceprim-ministrul a dat asigurări că sustenabilitatea acestui proiect este o prioritate pentru ţara noastră.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-9

„România are deja toate elementele constitutive ale unui hub gazier. Cheia succesului o reprezintă dialogul şi colaborarea interinstituţională la nivel intern şi internaţional, prioritar în regiune şi în Uniunea Europeană. Colaborarea trebuie continută cu toţi partenerii implicaţi, inclusiv cei privaţi, investitorii”, a mai spus Viorel Ştefan.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-10„Dorim ca în acest mandat Uniunea Europeană să facă paşi importanţi privind securitatea aprovizionării cu energie şi reforma pieţei europene din sector. Este evident că miza pentru noi este diversificarea rutelor, a surselor de aprovizionare cu energie şi bidirecţionalitatea, rutele să fie eficiente, să funcţioneze bidirecţional. Noi vrem să crească gradul de securitate energetică a Uniunii Europene. Nu e vorba doar despre BRUA. Cred că toate ţările ar trebui să lucreze la acest proiect, să nu lucrăm secvenţial, ci într-un proces paralel bine coordonat. Iar aici avem nevoie de ajutorul Comisiei şi mă bazez pe acest ajutor”, a spus şi Ministrul Energiei Anton ANTON.  Acesta i-a transmis Comisarului European că şi-ar dori realizarea unei platforme de cooperare regională. „Poate nu un hub, poate o platformă de schimb de bune practici în domeniul eficienţei energetice. Eficienţa energetică înseamnă experienţă, nu e ceva ce faci citind din nişte reviste de popularizare sau reviste ştiinţifice”, a explicat Ministrul Energiei.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-11În aceeaşi notă a nevoii de colaborare între ţările blocului comunitar a vorbit şi Dan NICA, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie în Parlamentul European. Acesta s-a referit la strategia comună energetică la nivel european, dar şi la importanţa înţelegerii elementelor specifice naţionale. „Mixul energetic românesc e puţin cunoscut chiar şi la nivelul Comisiei Europene. Persoane care ar fi trebuit să ştie, păreau că nu înţeleg foarte bine de ce noi avem, de exemplu, o problemă cu mecanismul de compensare. (…) Atunci când nu bate vântul şi nu este soare, cineva trebuie să producă energie. Avem un nivel mare al energiei regenerabile, ne-am depăşit ţinta pentru 2020, dar ce facem când nu bate vântul?”, a întrebat retoric europarlamentarul Nica. Tot acesta a explicat că nu multă lume a avut curajul de a vorbi despre siguranţa energetică a Uniunii şi nici sensibilitatea de a se apleca asupra situaţiei fiecărui stat membru al Uniunii Europene aşa cum le-a avut Vicepreşedintele Comisiei Europene Maroš ŠEFČOVIČ, despre care a vorbit ca fiind un partener de încredere al ţării noastre în interiorul Uniunii.

Un semnal de încredere că România ştie ce face şi ce o aşteaptă anul viitor a venit şi din partea oficialilor români Victor NEGRESCU, Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene şi Titus CORLĂȚEAN, Preşedintele Comisiei speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului României pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019. „Suntem pregătiţi pentru acest moment de preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene. Deja am acţionat ca o preşedinţie în ultimele luni. Am fost dinamici, activi, prezenţi la Bruxelles cu ocazia discuţiilor de acolo, cu prezenţe active şi constante. Deja exercităm preşedinţia din umbră. (…) Rolul nostru va fi să generăm punctele de vedere ale statelor membre în discuţiile cu celelalte instituţii. Aşteptările sunt foarte ridicate, mizele importante şi provocările foarte mari.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-12(…) Pentru o preşedinţie de succes, avem nevoie de dialog constant, maturitate, profesionalism. Avem în faţă cu program ambiţios, de care depinde şi viitorul Uniunii Europene, dacă vom şti să tratăm cu profesionalism şi implicare”, a punctat ministrul pentru Afaceri Europene.

„Încurajez preşedinţii de comisii parlamentare prezenţi în sală să includă securitatea energetică în temele propuse pentru viitoarele reuniuni sectoriale, cel puţin pe componenta Europa convergenţei, siguranţei şi Europa-actor global. (…) Pentru că preşedinţia înseamnă rol de honest broker, asigurăm continuitatea gestionării dosarelor, dar şi dreptul oricărei preşedinţii de a promova anumite teme de interes naţional şi regional”, a completat fostul Ministru de Externe, senatorul Titus CORLĂŢEAN.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-13

În dialogul cu vicepreşedintele Comisiei Europene, un punct de vedere puternic argumentat a fost cel al Preşedintelui Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian IANCU. Acesta a susţinut că, în sectorul energetic european, se vorbeşte pe voci diferite şi nu pe o singură voce, aşa cum ar trebuie să fie în cazul unei pieţe unice. „Vă propun o abordare extrem de deschisă”, i-a spus Iancu Vicepreşedintelui CE. „Să plecăm de la vocea unică europeană. Aţi menţionat de mai multe ori importanţa rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră, extrem de importantă din punctul de vedere al securităţii energetice româneşti şi regionale. Vocea unică invocată la nivel european nu există. Vorbim de diversificarea surselor, dar mărim captivitatea pe o singură sursă. (…) Prinşi în capcană între North Stream şi Turkish Stream, se menţine dependenţa de gazele din Rusia. (…) Care e alternativa pentru România dependentă azi 100% de Rusia?”, a întrebat IANCU. Acesta a mai explicat că, în interiorul proiectului BRUA, România este singura ţară care îşi ia în serios responsabilităţile. „Ungaria susţine că nu are sens conducta BRUA pe teritoriul lor, Bulgaria nu are de gând să facă nimic. Care sunt alternativele reale de diversificare pentru import de gaze naturale? (…) Ne-a scăpat din calcul componenta de geopolitică şi de geostrategie regională, ne ţine vulnerabili şi captivi”, a punctat Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-14

Şi fostul Ministru al Energiei Răzvan NICOLESCU, în prezent Energy & Sustainability Industry Leader of Deloitte Central Europe, a amintit de neînţelegerile din cadrul BRUA. „Cea mai mare problemă nu e că s-a plănuit să meargă în Austria şi s-a schimbat. Problema e când schimbările de decizie se fac unilateral, fără să discuţi cu ceilalţi. În 2014, la lansarea Coridorului Vertical, cu o oră înainte de semnare, Ungaria n-a mai vrut să semneze. Nu pot să uit că în 2014, chiar înainte de o decizie importantă privind  Nabucco, am fost informaţi că Ungaria nu mai sprijină proiectul. Nu pot accepta să văd că există această fragmentare a pieţei. E interzis. Vorbim despre separare. Dacă se comunică cu ţările vecine, foarte bine, dar rolul e să se construiască în mod previzibil. Suntem o naţiune calmă, tolerantă, dar aşteptăm Comisia Europeană să emită declaraţii clare, să arate că se poate face ordine în sector. Vrem să ştim abordările politice”, a spus fostul Ministru NICOLESCU.

Receptiv la problemele invocate de cei 2 oficiali români, comisarul european Maroš ŠEFČOVIČ a şi propus o soluţie. „Văd că e o problemă sensibilă pentru dumneavoastră în ce priveşte BRUA şi conectarea la Moldova. Aş avea o propunere practică. Primul lucru după vacanţa de vară, să avem o discuţie cu experţii privind BRUA. Am înţeles problemele din Ungaria, dar trebuie discutat în detaliu. E necesară o discuţie cu experţi, nicio întrebare nu trebuie să rămână fără răspuns sau impresia că ceva merge prost. Trebuie să vorbim cu calm ca parteneri şi să găsim soluţii pozitive”, a sugerat Vicepreşedintele Comisiei Europene.

Solicitări de poziţionare clară a Comisiei Europene faţă de anumite probleme cu care se confruntă în sectoarele lor de activitate au avut şi reprezentaţii mediului de afaceri. De la eficienţă energetică la consumatori vulnerabili, de la scheme de ajutor la nevoia de reglementări juste şi până la viitorul energiei nucleare, reprezentanţii celor mai puternice companii din sector au avut întrebări şi mesaje puternice pentru liderii de la Bruxellles.

Liviu NISTORAN, Președinte al Consiliului de Administrație Romgaz, a vorbit despre necesitatea implicării mai mari a Comisiei Europene în sectorul de gaze naturale, într-o perioadă marcată de tranziţia de la epoca petrolului la epoca dominată de electricitate. „Dorim să ne extindem activitatea şi credem că trebuie să examinaţi îndeaproape regulile pieţei libere în ţările emergente şi să vă gândiţi la o reglementare mai echitabilă”, i-a transmis NISTORAN Comisarului European.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-15

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-16Eric STAB, Președinte și CEO ENGIE România, şi-a exprimat interesul faţă de schemele de protejare a consumatorilor vulnerabili şi suportul financiar european pentru ţări precum România în contextul dezideratului de eficienţă energetică. „Construcţia de conectare a reţelelor e greoaie, e foarte multă birocraţie. Se poate face mai mult în această privinţă şi Uniunea Europeană trebuie să fie conştientă de asta. La consumatori, e o alinere treptată la preţurile internaţionale la gaze. Asta înseamnă şi creşterea preţurilor. Dar această tendinţă arată importanţa implementării de către România a unui mecanism care să protejeze consumatorul şi e un drum lung de străbătut. În ce priveşte eficienţa energetică, e nevoie de mai multă atenţie faţă de potenţialul de economisire a energiei şi concentrarea eficienţei energetice pentru protejarea consumatorilor vulnerabili. E un domeniu în care România poate să facă mai multe”, a explicat Eric Stab.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-17Richard TASKER, Country Manager ExxonMobil România, a abordat tema zăcămintelor de gaze din Marea Neagră. Acesta susţine că nu s-au luat decizii de investiţie pentru capacităţile din zonă. „Marea Neagră reprezintă noi probleme care trebuie rezolvate. Ne folosim expertiza şi cunoştinţele pentru acest domeniu, trebuie să lucrăm aproape cu statul, cu instituţiile, ca să ne asigurăm că înţelegem bine regulile, că putem lua decizii de investiţii, să înţelegem cum vom funcţiona, cum vom obţine autorizaţiile, totul privind relaţia cu statul, să înţelegem bine reglementările, să fie predictibile şi să avem încredere că reglementările şi interpretarea lor rămân aceleaşi pe toată durata investiţiei”, a explicat TASKER.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-18E greu de ştiut care sunt rezervele de gaz din Marea Neagră, a mai spus reprezentantul ExxonMobil România, care susţine că lucrează îndeaproape cu ANRE şi Agenţia de Resurse Minerale şi că ar fi vorba de cel puţin 6,3 miliarde de metri cubi pe an, după o estimare făcută încă din 2013. „Încă mai evaluăm descoperirile făcute. Cred că mai există şi alte rezultate, ale opinii. Dar primul val de investiţii ar trebui să permită finanţarea infrastructurii pentru că nu există conducte din Marea Neagră până la ţărm. Vestea cea bună e că există gaz”, a conchis Richard Tasker.

„Romania first!” (România pe primul loc!) a fost mesajul Preşedintelui Iridex Group, Corneliu PASCU. „Terenurile agricole oferă posibilitatea dezvoltării de centrale energetice. Pentru punerea în valoare a unei astfel de resurse e nevoie de un preţ reglementat pentru această energie. Iar punctual, despre demararea exploatărilor de gaze în Marea Neagră, România este o ţară binecuvântată în resurse naturale, dar are cei mai săraci cetăţeni din Uniunea Europeană. Principiul care trebuie să guverneze este: România pe primul loc”, a punctat Pascu.

Preşedintele Directoratului Hidroelectrica, Bogdan BADEA, a arătat o preocupare pentru decarbonizarea sectorului energetic. „Producem 25% din energia ţării exclusiv din surse regenerabile. Avem ţinte extrem de ambiţioase, depinde de noi să ne corelăm, să înţelegem ce trebuie să facem să atingem aceste ţinte. Ne raliem la orice fel de energie curată fără să neglijăm şi componenta de securitate energetică”, a spus BADEA.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-19

Digitalizarea reţelelor a fost tema abordată de Georgios STASSIS, Country Manager Enel România. „România a demonstrat transformări deja în domeniul telekom. Uniunea Europeană ce face în privinţa asta? (…) Noi suntem aici de peste 13 ani, am investit peste 3 miliarde de euro în regenerabile, distribuţie şi furnizare. Vreau să vorbim despre consumatorii viitorului. Trebuie să înţelegem reţelele necesare în care să investim”, a explicat Georgios STASSIS.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-20

Teodor CHIRICĂ, Consilier al Directorului General  Nuclearelectrica și Președinte al Forumului Atomic European, a atras atenţia asupra viitorului energiei nucleare în Uniunea Europeană. „E cunoscut rolul energiei nucleare în asigurarea securităţii energetice.(…) Energia nucleară nu arată schimbări pe termen lung în materie de share, de cotă, potrivit rapoartelor OECD, Agenţiei de la Viena. Are Comisia Europeană o poziţie clară asupra viitorului energiei nucleare sau abordează corectitudinea politică? Noi nu vedem că sectorul nuclear e într-un fel susţinut de Uniunea Europeană”, l-a întrebat Preşedintele Forumului Atomic European pe comisarul ŠEFČOVIČ.

 

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-21

Iar Vicepreşedintele Comisiei Europene a formulat răspunsuri la aproape toate întrebările celor din mediul de afaceri. „Pentru BRUA şi Marea Neagră, veţi avea preşedinţia Consiliului şi o puteţi folosi în mod fructuos. (…) Aveţi decizia politică, aveţi pregătirea necesară şi soluţiile vor fi sprijinite de toţi. Pentru operatori e o nouă eră. Cei care vor să aibă succes trebuie să transmită gazul din Est în Vest, de la Nord la Sud. Aceasta este evoluţia pieţelor europene. Gaz pentru Europa, spunem foarte clar. E foarte important gazul şi pentru tranziţia către regenerabile. Recomandarea e ca în urma noastră să pregătiţi un proiect mai mare privind gazul.

Legat de evacuarea gazelor din Marea Neagră, cu BRUA, cu Slovacia, Ucraina, cu sprijin grecesc şi sârbesc, ar fi evacuare şi prin nord. Trebuie să fim atenţi ca infrastructura să fie aplicată, să fie toate conexiunile. Energia regenerabilă e foarte importantă, investitotii spun că sunt bani, dar nu sunt proiecte bune. Faceţi proiecte bune, ni le prezentaţi şi noi le vom finanţa. Toată lumea e interesată de proiecte ecologice. Sărăcia consumatorilor şi consumatorii vulnerabili sunt categorii aparte. Vor fi mai mulţi consumatori care vor produce energie proprie, care vor deveni consumatori independenţi şi pentru asta avem nevoie de digitalizarea reţelelor, cu o contorizare inteligentă”, a încheiat Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European pentru Uniunea Energiei Maroš ŠEFČOVIČ.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-22

Dezbaterea Președinția României la Consiliul UE. Provocări și oportunități pentru sectorul energetic
a fost organizată de INTACT Media Group și
a
fost susținută de Iridex Group, Hidroelectrica, E.ON Romania, Enel Romania, Romgaz și Nuclearelectrica.

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-23

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-24

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-25

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-26

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-27

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-28

Președinția României la Consiliul UE Provocări și oportunități pentru sectorul energetic

28/06/2018

provocari-si-oportunitati-pentru-sectorul-energetic-forum-2018

INTACT MEDIA GROUP organizează forumul Președinția României la Consiliul UE. Provocări și oportunități pentru sectorul energetic”, care va avea loc luni, 2 iulie 2018, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului. La eveniment va participa domnul Maroš ŠEFČOVIČ, Vicepreședinte Comisia Europeană, Comisar European pentru Uniunea Energiei.

La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții – Consiliul Uniunii Europene. Acest lucru va oferi României posibilitatea de a promova o serie de obiective pe termen lung în sectorul energetic și de a pregăti o agendă comună cu celelalte două țări ale trio-ului președinției rotative, Finlanda și Croația.

Forumul, moderat de Alessandra STOICESCU, Director executiv, INTACT Media Group, va aduce pe masa dezbaterii cele mai importante aspecte privind prioritățile României în domeniul energetic și va reuni reprezentanţii autorităților cu cei ai furnizorilor de energie, ai asociaţiilor din domeniu și ai mediului de afaceri.

Printre temele evenimentului se numără:

  • Creşterea eficienţei energetice și a utilizării energiei regenerabile;
  • Reducerea sărăciei energetice și protecția consumatorului vulnerabil – accesibilitatea energiei;
  • Creșterea gradului de interconectare și diversificarea rutelor de transport energetic;
  • Menținerea unui mix energetic diversificat: ce rol au energia nucleară și cărbunele?
  • Decarbonizarea sectorului energetic – drumul către o lume cu emisii scăzute de carbon (economie, industrie, societate).

Contact

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, oana.dumitru@intactmediagroup.ro, 0749 029 671

 Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

ROMÂNIA – HUB ENERGETIC O piață energetică românească interconectată regional

28/06/2018

România, ce vrei? Aceasta este întrebarea simplă pusă pe masa autorităților de către marii jucători din sectorul energetic. Avem resurse, poziție geografică, potențial, avem tot ce ne trebuie, susține la unison mediul de business. Și atunci, ce ne lipsește?

Răspunsurile le-am aflat în cadrul dezbaterii “România – HUB ENERGETIC. O piață energetică românească interconectată regional”, organizată de Intact Media Group, în cadrul căreia s-a discutat nu doar despre perspectivele României de a deveni un hub energetic regional, ci și despre strategia energetică a României în următorii 12 ani, politicile energetice europene, despre proiectele de infrastructură energetică, precum și despre securitatea energetică națională.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-1

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-2La evenimentul moderat de Alessandra Stoicescu au participat: Viceprim-ministrul Viorel ȘTEFAN, Ministrul Energiei Anton ANTON, fostul ministru Răzvan NICOLESCU, actual Executive Lead Adviser on Energy & Sustenability, Deloitte România, precum și Iulian IANCU, Președintele Comisiei pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, Mihai DARABAN, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Vasile IUGA, consultant în energie.

Din partea mediului de afaceri au participat: Alexey GOLOVIN, Vicepreședinte Dezvoltare Corporativă și Strategie, KMG International, Cătălin STANCU, CEO Electrica, Bogdan BADEA, Președinte Directorat Hidroelectrica, Alessio MENEGAZZO, Head of Institutional Affairs and Sustenability ENEL și Cosmin GHIȚĂ, CEO Nuclearelectrica.

“În regiune, Bulgaria, Ungaria, Ucraina toate vor să fie hub. Trebuie să ne propunem ceva mai important, să fim un jucător important în domeniul energetic. Mingea este la noi. România va juca un rol foarte important anul viitor, când va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. (…)

În România, la nivelul dezbaterii politice va trebui să vorbim despre noile ținte pentru energie regenerabilă, al doilea lucru important de relansat va fi o discuție sinceră despre rolul energiei nucleare, să terminăm o dată cu ipocrizia, iar al treilea lucru, definiția europeană a consumatorului vulnerabil de energie”, a susținut  Răzvan NICOLESCU, Executive Lead Adviser on Energy & Sustenability, Deloitte România în deschiderea dezbaterii Intact Media Group.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-3

Ministrul Energiei Anton ANTON a completat obiectivele propuse de fostul Ministru al Energiei: “Toate țările din zona noastră vor să fie câte un mic hub de energie și gaze. Ce-ar fi să facem unul mare regional? Să facem unul mare regional, inițiativa venind de la noi și poate reușim să ne înțelegem la nivel regional și atunci vom avea și poziție, și putere mai mare.” Ministrul Anton a vorbit despre condițiile prin care o țară poate deveni un hub de gaze naturale invocând 6 elemente: poziționarea geografică strategică, rețelele interconectate de transport, capacitățile de stocare, platforma de tranzacționare, accesul la hub al surselor de aprovizionare și cadrul de reglementare care guvernează hub-ul. Potrivit ministrului, României nu-i lipsește niciuna dintre acest componente. “România are, deja, toate elementele constitutive ale unui hub gazier. Însă toate aceste componente trebuie potențate. Aceste elemente care încă se află în stadii diferite de dezvoltare și de îmbunătățire necesită eforturi investiționale pe termen scurt și mediu”, a spus oficialul Guvernului.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-4

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-5Despre obiective, investiții, dar și despre parteneriate strategice necesare a vorbit și Vicepremierul Viorel ȘTEFAN: “La nivel național, asigurarea securității energetice ca obiectiv strategic vizează declanșarea de efecte pozitive prin accesul la resurse energetice, asigurarea parametrilor necesari funcționării societății, o mai mare predictibilitate pentru evoluțiile externe și interne, buna gestionare a resurselor energetice și asigurarea celor mai bune soluții. La nivel extern, România trebuie să continue să respecte angajamentele asumate și susținerea inițiativelor de transport a sistemului energetic European pe termen lung împreună cu resetarea politicilor energetice europene. Este necesară dezvoltarea parteneriatelor strategice în sistemul energetic pe dimensiunile de investiții, transfer de know-how și securitate a infrastructurii. Prioritare sunt parteneriatele strategice cu Statele Unite ale Americii și China, dar și profilarea României ca actor regional important. România are nevoie de investiții substanțiale în sectorul energetic în următorii ani.”

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-6Investițiile sunt estimate la 15 miliarde de euro până în 2030, după cum a susținut Vasile IUGA, consultant în energie: “E nevoie să luăm toate ingredientele și să le coacem într-o rețetă pe care să o ținem 15-20 de ani, urmând exemplul țărilor din jurul nostru. Vom putea construi un hub, dar mai important e să fim relevanți pentru noi înșine și să generăm influență, cu participarea la platforma europeană.” Iuga a vorbit și despre independență versus securitate energetică: “De la părinți am moștenit independența, dar rămânem doar cu independența sau trecem la nivelul superior, adică securitatea? Securitatea implică interconectare internă și externă. Noua paradigmă e conectivitatea. E noul destin și ea presupune preluarea unei părți cât mai mari din lanțul de valoarea pentru o țară. Infrastructurile care traversează granițele au câștigat bătălia cu frontierele. Interconectarea oferă securitate chiar și atunci când nu ai resurse. Dacă avem ambiția să o facem, 10-15 ani e termenul mediu în care se construiește un hub.”

România însă nu o ia chiar de la zero, termenul de 15 ani fiind considerat prea mare chiar de către Ministrul Energiei Anton Anton.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-7

România are însă nevoie de viziune. Iulian IANCU, Președintele Comisiei pentru industrii și servicii, Camera Deputaților, a explicat: “România îndeplinește toate condițiile să fie un hub energetic de 10 ani. Cu toate acestea, în mod chirugical, cele mai importante decizii privind sectorul energetic au fost blocate, amânate sau anulate. (…) Dintre condițiile necesare și obligatorii pe care noi le avem natural aici, din diverse motive, proiectele au rămas înghețate. (…) Toate criteriile pot fi îndeplinite și infinit mai bine decât Bulgaria, Serbia, Ucraina. Ce avem în față? Necesitatea conștientizării definirii unui plan de acțiune și o campanie susținută de noi toți, indiferent de culori sau poziții”.

“Nu avem o problemă să fim hub, avem resurse naturale, le avem pe cele potențiale. Din studiul Deloitte știm că asta ar aduce 26 de milioane de dolari venituri la bugetul de stat, ar crea 30.000 de locuri de muncă. Avem această șansă. Vrem sau nu vrem, vom avea o mare șansă de a fi hub energetic”, a spus și Mihai DARABAN, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-8

Alexey GOLOVIN, Vicepreședinte Dezvoltare Corporativă și Strategie, KMG International este de părere că România e deja un jucător important în sector, independent, cu resurse naturale proprii și cu un portofoliu echilibrat de proiecte. Însă trebuie să își maximizeze poziția la nivel regional.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-9

“Ceea ce lipsește României este o strategie articulată pentru maximizarea beneficiilor de pe urma tuturor acestor avantaje strategice, România are toate ingredientele să se dezvolte, are și expertiză, și personal calificat. Trebuie să ne focusăm să păstram talentele și expertiza în România pentru că a apărut un fenomen de exod în ultimii ani. Pentru noi e foarte importantă resursa umană și încurajăm oamenii să rămână aici și să lucreze în România”, a spus acesta.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-10Cătălin STANCU, CEO Electrica, a vorbit despre obiectivul extrem de ambițios al unei Europe decarbonizate până în 2050, ceea ce va schimba radical rolul distribuitorilor din sectorul energetic, aceștia devenind infrastructura critică. “Realitatea e că avem o infrastructură îmbătrânită, undeva la 60% din instalații au durata de viață îmbătrânită. E clar o nevoie de investiții masive. La nivelul celor 8 operatori de distribuție, avem nevoie de 10 miliarde de euro doar pentru a înlocui toată infrastructura cu durata de viață expirată.” E clar o provocare generală, a mai spus acesta, explicând că paradigmele normale de afaceri se schimbă. “Tocmai de aceea e nevoie de un dialog extrem de activ cu autoritățile și de un cadru de reglementare primar predictibil, stabil și, mai ales, stimulativ. Doar un astfel de cadru asigură atragerea resurselor pentru a ajunge la securitate energetică, piețe funcționale și sustenabilitate a dezvoltării”, a mai precizat Cătălin Stancu.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-11Înțelegerea mediului competițional energetic în care se află România este foarte importantă, după cum a evidențiat și Bogdan BADEA, Președinte Directorat Hidroelectrica: “Când cineva spune că nu se poate, trebuie să demonstrăm că se poate. (…) România are tot ce-i trebuie să fie un hub de energie electrică. Avem resurse, avem loc de investiții. Problema nu e la nivelul Comisiei Europene, problema e la noi. Bruxelles-ul nu spune ce trebuie să facem, suntem în competiție în UE, la nivel regional și mondial. Dacă nu înțelegem asta, vom pierde această competiție.” Și pentru a câștiga, e nevoie de suportul solid al instituțiilor de stat românești. “Ne-a lipsit predictibilitatea de foarte multe ori. Ne-a lipsit poate și curajul. Ne-am îndreptat spre un stat care are mai multe instituții coercitive decât proactive. România are toate ingredientele să devină hub energetic, are extrem de multe resurse. Vrem să le exploatăm, să beneficiem de pe urma lor sau să le lăsăm generațiilor viitoare? (…) România trebuie să-și definească foarte clar opțiunile. Totul se rezumă la opțiune, viziune și organizare. Cred că lipsește acel minister al planificării, care punea cap la cap toate entitățile statului român. Trebuie să definim foarte clar ceea ce vom face în viitor”, a completat Președintele Hidroelectrica.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-12Despre nevoia unui minister al planificării, sau, mai degrabă, de o minte limpede și creativă la nivel instituțional a vorbit și Alessio MENEGAZZO, Head of Institutional Affairs and Sustenability ENEL. “Un minister al dezvoltării durabile ar fi ceva care ne-ar aduce un mare beneficiu. 3,5 miliarde de euro am investit în ultimii ani. Provocarea este să continuăm să investim în România, în același ritm sau poate un pic mai mare. Perspectiva trebuie să fie ambițioasă. Da, România poate fi hub energetic dacă inserează în acest context cuvântul magic: digitalizarea. Cred că într-o lume în care se schimbă foarte multe principii, axe fixe, sectorul energetic e premiant la schimbare. Dacă astăzi nu luăm decizii spre digitalizare, vom eșua teribil. Digitalizare, IT, energie sunt o mană cerească pentru a găsi o formă prin care România să aibă un sector de excelențe, care să aducă o înaltă valoare adăugată.”

Valoare adăugată ar putea veni și dinspre sectorul de energie nucleară. Însă, fără investiții și fără aceeași viziune pe termen mediu și lung, lucrurile nu pot avansa.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-13

“Energia nucleară este o soluție și parte indispensabilă în mixul energetic. Industria nucleară e direct interesată de demersurile de promovare și susținere a tuturor proiectelor ce constau în energie nucleară, benefice pentru industrie, dar și pentru industrii conexe. (…) Creșterea ponderii de energie nucleară nu poate fi realizată în lipsa investițiilor susținute, corelate cu nevoile prezente și viitoare ale țării. Trebuie să știm foarte bine unde mergem în următorii 20-30 de ani, poate de asta ar trebui înființat un minister al dezvoltării durabile sau al planificării“,  a precizat și Cosmin GHIȚĂ, CEO Nuclearelectrica.

La propunerile mediului de afaceri de înființare a unui minister al planificării, Vicepremierul Viorel Ștefan a explicat că lucrurile au fost puse în mișcare încă din luna aprilie. “S-a pus ceva în locul acestui minister al dezvoltării sau al planificării despre care s-a discutat. În ultimele 2 luni, s-a înființat un comitet pentru programare strategică din care fac parte profesioniști, inclusiv din mediul academic, și care și-a propus să integreze, să armonizeze strategic tendințele din societatea românească.”

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-14

“Vestea bună e că avem mult de lucru. Riscul mare e ca, în loc să evoluăm, să nu ne întoarcem la anii trecuți. Aceasta este o boală foarte gravă de care a suferit România în perioada de tranziție și trebuie să fim foarte atenți, să avem continuitate, care se obține doar prin dialog permanent,” a mai spus Viceprim-ministrul Ștefan. Într-un ton optimist, citând gluma cu cei doi prieteni care și-au vândul unul altuia elefantul, Viorel Ștefan a avut cuvântul final: “Haideți să găsim abordarea care să pună elefantul la treabă, să facă ce trebuie. Avem elefantul, trebuie să avem abordarea corectă”.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-15

Dezbaterea “ROMÂNIA – HUB ENERGETIC. O piață energetică românească interconectată regional” a fost organizată de INTACT Media Group și a fost susținută de
KMG International, Transgaz, Hidroelectrica, Enel,
CONPET, Electrica, OMV Petrom, Veolia, Romgaz și Nuclearelectrica.

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-16

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-17romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-18

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-19romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018-20

Vă invităm și vă așteptăm cu drag luni, 2 iulie, la forumul

Președinția României la Consiliul UE: provocări și oportunități pentru sectorul energetic,

la care va participa Maroš ŠEFČOVIČ, Vicepreședinte Comisia Europeană, Comisar European pentru Uniunea Energiei.

legea-privind-plafonarea-dobanzilor-11

ROMÂNIA – HUB ENERGETIC O piață energetică românească interconectată regional

18/06/2018

romania-hub-energetic-forum-26-iunie-2018_2

INTACT MEDIA GROUP organizează forumul ROMÂNIA – HUB ENERGETIC. O piață energetică românească interconectată regional”, care va avea loc marți, 26 iunie 2018, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului.

Interconectarea este o condiție necesară, însă insuficientă pentru ca România să poată deveni un hub energetic regional. Pe lângă interconectare, este nevoie de o componentă de reglementare, dar și de una comercială, iar partea comercială depinde de modul în care se întâlnesc cererea și oferta. Statul are în continuare un rol important în domeniul energetic. România are un potențial energetic impresionant, care ar putea transforma țara noastră într-un hub energetic, cu condiția ca autoritățile să se asigure că există infrastructura necesară pentru funcționarea unui asemenea hub.

Din punctul de vedere al independenței energetice, România se află pe locul 3 în Uniunea Europeană, cu 22,3%, după Estonia care deţine o pondere de 6,8% şi Danemarca 13,9%, potrivit estimărilor publicate de Eurostat. Pe de altă parte, România este printre țările cu cea mai slabă performanță din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește asigurarea continuității în alimentarea cu energie electrică. Indicatorii relevanți pentru continuitatea în alimentarea cu energie electrică sunt în directă corelare cu calitatea infrastructurii și capacitatea de intervenție a operatorilor de distribuție. De aceea, este foarte importantă stimularea operatorilor de distribuție pentru realizarea investițiilor în infrastructură.

În acest context, forumul moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group, va aduce în prim plan perspectivele României de a deveni un hub energetic regional și va reuni reprezentanţii autorităților cu cei ai furnizorilor de energie, ai asociaţiilor din domeniu și ai mediului de afaceri.

Contact

Oana DUMITRU, PR & Events Manager, oana.dumitru@intactmediagroup.ro, 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

 
 

MANAGEMENTUL INTEGRAT AL FRONTIERELOR. Combaterea traficului ilegal și a evaziunii fiscale

23/05/2018

România joacă un rol importat pentru securitatea frontierei de est a Uniunii Europene, iar în acest sens sunt necesare eforturi considerabile din partea personalului Poliției de Frontieră, dar și investiții consistente în aparatură și echipamente. La aceasta se adaugă obligațiile impuse României, în vederea aderării țării noastre la Spațiul Schengen. Forumul organizat de INTACT Media Group, la Palatul Parlamentului, a urmărit identificarea principalelor probleme cu care se confruntă autoritățile române în îndeplinirea acestei misiuni, dar și soluțiile pentru acestea.

managementul-integrat-al-frontierelor-1

managementul-integrat-al-frontierelor-2Prima și cea mai gravă problemă vizează comerțul ilegal cu produse din tutun. ”Tema este una reală” – a atras atenția, în deschiderea Forumului, Alessandra STOICESCU, Director Executiv INTACT Media Group. ”Dacă vorbim numai despre țigări, 18% din consum provine din piața neagră. Iar bani pierdem toți. De aceea suntem aici, să vedem ce măsuri pot fi luate. Trebuie să înțelegem că este un moment T zero. Dacă nu pornim motoarele acum, poate începe dezastrul.” – a punctat  Alessandra STOICESCU.

Polițiștii români de frontieră au confiscat anul trecut milioane de pachete de țigări și tone de tutun. Misiunea lor nu este însă una ușoară, iar Carmen DAN, Ministrul Afacerilor Interne, prezentă la Forum, a dat asigurări că toate eforturile lor sunt cunoscute: ”Vă asigur că există preocupare. Sunt instituții ale statului care înțeleg că acest efort nu poate fi decât unul comun. (…) Realitatea este dură. Lipsurile acumulate în ultimii ani de zile, și de personal, și de mijloace logistice, au efecte în planul eficienței acțiunilor poliției de frontieră. Dintre acestea, deficitul de personal este probabil cea mai acută problemă, în condițiile în care Ministerul Afacerilor Interne s-a confruntat numai anul trecut cu o lipsă de aproximativ 24 000 de oameni. În cazul Poliției de Frontieră, au ieșit din sistem 825 de oameni în anul 2017. (…) Iar mecanismele prin care se pun în practică aceste infracțiuni transfrontaliere sunt complexe și diverse, iar imaginația celor care le săvârșesc este fără limită.”

managementul-integrat-al-frontierelor-3Carmen DAN a dat asigurări că siguranța frontierelor este o prioritate națională: ”Este un subiect deosebit de important pentru România. Și fiecare avem o responsabilitate mai mare sau mai mică, în funcție de poziția pe care o avem în stat. (…) Traficul de țigări și alte bunuri de larg consum reprezintă 17% din totalul infracțiunilor comise la frontieră. Vorbim de constatări, ceea ce nu înseamnă că cifra este cea reală a infracționalității. Anul trecut, polițiștii de frontieră au reținut în vederea confiscării peste 8 500 de kilograme de tutun și aproximativ 5 milioane de pachete de țigări, cu o valoare de peste 46 de milioane de lei. De asemenea, au fost identificate și destructurate 38 de grupuri organizate în vederea săvârșirii acțiunii de contrabandă, în care au fost implicate 163 de persoane.”

managementul-integrat-al-frontierelor-4Ministrul a mai arătat că este cu adevărat îngrijorătoare evoluția fenomenului și ramificațiile lui: ”Pentru nimeni nu mai este o noutate că acest flagel căpușează simultan mai multe state europene. De aceea cooperarea cu alte state europene este importantă pentru noi.” Ministrul a prezentat câteva dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru susținerea eforturilor de asigurare a securității granițelor. ”La începutul acestui an, Poliția de Frontieră a încheiat contracte de achiziție a 175 de echipamente pentru detectarea mult mai ușoară a țigărilor ascunse, a spațiilor special amenajate pentru desfășurarea activității de contrabandă, a pereților falși. Acestea se adaugă sistemelor fixe de supraveghere video cu termoviziune și altor astfel de mijloace, care se află în dotarea Poliției de Frontieră. Contrabanda cu țigări este doar o componentă a infracționalității transfrontaliere, importantă – e drept, însă aceasta nu poate fi scoasă din contextul general al situației operative. Pentru a putea vorbi despre siguranța frontierelor, este obligatoriu să ținem cont de întreg spectrul de infracțiuni care se manifestă și reprezintă un pericol pentru cetățeni și comunitate” – a mai arătat Carmen DAN, Ministrul Afacerilor Interne.

managementul-integrat-al-frontierelor-5Prezent la Forumul INTACT Media Group, Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice, a anunțat, în premieră, că memorandumul privind modificarea legilor care privesc evaziunea fiscală va fi adoptat urgent de Guvern, iar modificările prevăzute în el vor putea fi prezentate public în aproximativ o lună. „Doamna ministru (al Afacerilor Interne, Carmen Dan – n.r.) spunea de un memorandum, de o intenţie a noastră, a Guvernului, de a schimba ceea ce înseamnă prevedere legală pe evaziune fiscală.

A fost săptămâna trecută într-o primă lectură şi sper ca mâine, în Guvern, să aprobăm acest document, care de fapt porneşte analiza discuţiei, evaluarea şi propunerile vizavi de modificarea legilor sau actelor normative care se referă la evaziune fiscală – de la Legea 241 până la Codul penal, de procedură penală, alte acte normative care vizează într-un fel sau altul această zonă de evaziune fiscală. (…) La final de iunie, poate iulie, am dori ca acest set de modificări legislative să se poată prezenta public şi, dacă mai sunt anumite lucruri de făcut, să fie făcute într-un cadru deschis, transparent, inspirându-ne din practica europeană” – a declarat Eugen TEODOROVICI.

Ministrul TEODOROVICI a adăugat că intenţia Executivului este de modifica legislaţia privind evaziunea fiscală ţinând cont de practicile europene, în scopul încurajării mediului de afaceri. „Intenţia este una simplă – ne inspirăm din practicile europene. Intenţia noastră este de a avea un cadru legislativ care să stimuleze, alături de alte măsuri pe care Guvernul le adoptă în zona fiscală şi nu numai, să încurajăm mediul de afaceri. Avem practici, foarte multe dosare, sesizări făcute către parchete fără justificare pentru orice sumă, oricât de mică este ea. Sunt practici europene care arată foarte clar că lucrurile, de la caz la caz, se discută. Nu orice înseamnă faptă penală, sumele trebuie recuperate la bugetul de stat şi nu închise companii, lăsaţi oameni pe drumuri şi economia să aibă de suferit pentru că o astfel de practică continuă” – a mai afirmat Ministrul Finanțelor Publice.

managementul-integrat-al-frontierelor-7Eugen TEODOROVICI a anunțat, de asemenea, că și-a propus ca, până la finalul anului, punctele vamale de la granița de est a țării și cele cu Serbia să fie reabilitate și dotate cu echipamente. ”Am avut deja discuții cu ambasada Chinei, cu ambasada Statelor Unite, voi avea și cu ambasada Elveției, pentru a vedea exact cum putem să achiziționăm echipamente într-un mod cât mai facil.

Ceea ce este important, după ce cumpărăm aceste echipamente, că ele vor fi gestionate de alte structuri. Nu vor fi operate de cei care sunt acum în vamă, va fi un alt concept, mult mai modern, pentru a fi siguri că tot ce intră în România se scanează 100% și nu există niciun fel de risc de a se bloca, de a se strica.” – a explicat Eugen TEODOROVICI, Ministrul Finanțelor Publice.

managementul-integrat-al-frontierelor-8Puse pe hârtie, cifrele rezultate din contrabanda cu țigări arată îngrijorător, după cum a arătat Mircea TUDOR, CEO, MB Telecom: ”Cu un euro investit în Ucraina, în patru zile am cinci euro undeva, în Europa. Nu există o afacere în lume cu o astfel de profitabilitate. Pe de altă parte, statul are și el șansa de a investi în sisteme de control, care ar aduce un profit aproape de zece. Cu o investiție de 50-60 de milioane de euro făcută de statul român în sisteme de control moderne încasările la buget ar putea să crească până la 500-600 de milioane, poate chiar un miliard.”

Mircea Tudor a vorbit și despre necesitatea introducerii unei aparaturi moderne în punctele de trecere a frontierei. ”În 2010 – 2011 a fost o scădere de 20% a traficului cu produse. Este perioada în care Ministerul de Interne a impus, pentru o perioadă destul de scurtă, de câteva luni, scanarea 100%. Cu 15 scannere, am putut să scanăm tot traficul de camioane din Republica Moldova și Ucraina. În această perioadă, a fost o scădere importantă. La vremea respectivă, 1% contrabandă cu țigări însemna minus 30 de milioane de euro la buget. (…)

managementul-integrat-al-frontierelor-9Toată această infrastructură este abandonată, nu mai este folosită, e total nefuncțională. Ne-am întors la epoca romană, în care controlul vamal înseamnă că o persoană vine și inspectează vizual, fără niciun suport tehnologic.” – a atras atenția Mircea TUDOR, CEO, MB Telecom.

El a mai subliniat că este imperios necesar ca toată această infrastructură să fie integrată într-un sistem național, pentru a fi protejat de presiunile uriașe care vor apărea din partea rețelelor de criminalitate economică internațională.

”Contrabandiștii sudează compartimentele în care ascund țigările. Nu poți să accesezi acel spațiu decât tăind cu flexul. Deci, dacă într-o astfel de luptă nu introducem din nou tehnologia, nu avem nicio șansă. (…) În 2002, când am instalat primul scanner la Giurgiu, în câteva zile, traficul de camioane a scăzut cu 60%. Deci 60% din camioane aveau ceva de ascuns și au preferat să facă câteva sute de kilometri în plus, să treacă cu bacul pe la Călărași sau Calafat, pentru că valoarea ascunsă depășea costurile de timp și motorină pentru acest ocol.” – a mai declarat Mircea TUDOR.

managementul-integrat-al-frontierelor-10Ileana DUMITRU, Director Juridic și Relații Publice, British American Tabacco, aria Europa Centrală și de Sud, a explicat, la rândul său, că una dintre cauzele care favorizează comerțul ilicit este acceptabilitatea socială a acestui fenomen.  ”Una din șase țigarete consumate în România provine din surse ilicite. Acest lucru afectează nu numai producătorii onești, care plătesc taxe și impozite, ci și bugetul de stat și pe consumatorii acestor produse de origine incertă și necontrolată. Doar anul trecut, contrabanda cu țigări a generat pierderi la bugetul de stat de peste 2,8 miliarde de lei. Fiecare container cu produse ilegale care trece granița și nu este depistat poate să aducă un profit de un milion de euro pentru rețelele de contrabandă. Rețele care pot finanța activități ilegale de orice fel” – a mai spus Ileana DUMITRU.

Aceasta a arătat, de asemenea, că este nepărat nevoie de măsuri ferme din partea statului:

”Îmbunătățirea dotării tehnice nu numai că este necesară, dar poate aduce rezultate, având în vedere că cele 640 de milioane de euro pierdute de stat anul trecut din cauza contrabandei ar fi suficiente pentru a acoperi orice investiție cu dotări de echipamente. (…) Este foarte important să existe un cadru legislativ predictibil pentru producătorii legali, pentru că orice problemă care afectează piața legală poate să încurajeze contrabanda.” – a punctat Ileana DUMITRU, Director Juridic și Relații Publice, British American Tabacco, aria Europa Centrală și de Sud.

managementul-integrat-al-frontierelor-11managementul-integrat-al-frontierelor-12Și Matteo MATTEI, Director Illicit Trade Prevention, European Union, Phillip Morris Internațional, a tras un semnal de alarmă asupra necesității unui plan de măsuri urgente. ”În ultimele luni, peste 55 de fabrici ilegale au fost sesizate şi închise în Europa. Asta înseamnă că fabricarea ilicită se apropie de piaţa de desfacere, iar acest lucru este important din perspectiva distribuţiei. (…) Controalele de la graniţă sunt fundamentale. Dar, odată ce vom implementa măsuri de control mai aspre, ei vor încerca să înceapă fabricarea din interior. ”Illicit whites” sunt ţigări care sunt de regulă fabricate în mod legal, însă singurul scop este să fie distribuite ilegal de fabrici puternice, reale şi de calitate. Aşa că volumul lor în lume creşte pentru că în majoritatea cazurilor constituie mai mult o infracţiune administrativă.

Vrem ca autorităţile să iniţieze complexul proces de implementare a sistemului de localizare şi urmărire a produselor din tutun, în colaborare cu toţi agenţii economici.

Este important să fie demarat cât mai repede posibil, ca să nu aibă de suferit nicio afacere în anul care vine, atunci când sistemul trebuie să devină operaţional” – a explicat  Matteo MATTEI.

managementul-integrat-al-frontierelor-13managementul-integrat-al-frontierelor-14Aurel TĂNASE, Președinte, Prodcom – Organizația Interprofesională pentru Produse Agroalimentare de Legume și Fructe (OIPA), a atras atenția asupra problemei concurenței neloiale, de data aceasta nu în cazul produselor din tutun, ci a celor agroalimentare: ”De fiecare dată încercăm să sprijinim producătorii români, ca să facă față cheltuielilor, dar de cele mai multe ori această concurență neloială face ca mulți dintre ei să renunțe. Considerăm că nu sunt niște lucruri care nu pot fi rezolvate. Important este să se vrea. Dar de cele mai multe ori considerăm că sunt lucruri tolerate. (…) Avem legi bune, dar ele nu sunt aplicate în fapt.”

Carmen DAN, Ministrul Afacerilor Interne, a dat asigurări că, la nivelul Guvernului, aceste aspecte sunt cunoscute și că se caută cele mai bune soluții: ”Știu că mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca activitatea dumneavoastră să nu mai fie afectată de fenomenul infracționalității transfrontaliere. La fel de bine știu și apreciez deschiderea dumneavoastră de a colabora cu autoritățile. Sunt convinsă că se poate face mai mult. Pot să vă spun că, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a fost creat cadrul necesar de planificare și desfășurare a acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților comise în domeniul traficului și comerțului cu țigarete și produse din tutun.”

managementul-integrat-al-frontierelor-15La rândul lui, Adrian POPESCU, Împuternicit Adjunct al Inspectorului General, Poliția de Frontieră Română, a ținut să precizeze că eforturile depuse de personalul din cadrul Poliției de Frontieră sunt duse dincolo de limita acceptabilității: ”Polițiștii de frontieră au ajuns să fie agresați, iar familiile și copiii lor să fie amenințați. Avem și polițiști de frontieră cărora li s-au incendiat mașinile. (…) Suntem responsabili de tot ce se întâmplă pe frontiera verde. Vorbim de 3.850 de kilometri de frontieră, din care 2.070 de kilometri de frontieră externă, și este o frontieră pe care trebuie să asigurăm nu numai siguranța cetățenilor români, ci a tuturor cetățenilor Uniunii Europene.”

”Discutăm de o frontieră cu Ucraina, caracterizată pe distanța ei de aproximativ 660 de kilometri de provocări constând în acte de contrabandă, uneori și migrație ilegală. Discutăm de frontiera cu Republica Moldova, unde pe o distanță de aproximativ 640 de kilometri ne confruntăm cu intenții de trecere ilegală, de contrabandă cu diferite produse. Este vorba și de Marea Neagră, unde polițiștii de frontieră sunt permanent în patrulare, fiind supuși presiunii migraționiste din partea cetățenilor proveniți din Orientul Mijlociu.

managementul-integrat-al-frontierelor-16Discutăm și de provocările cu care ne confruntăm și în punctele de trecere la frontiera cu Bulgaria, unde în ultima vreme s-a constatat o creștere a traficului cu produse care încalcă dreptul de proprietate intelectuală.

Discutăm de asemenea de frotiera cu Ungaria, unde pe aproximativ 440 de kilometri ne confruntăm cu un trafic infernal cu timpi de așteptare care ajung uneori până la 300 de minute. Discutăm, nu în ultimul rînd, de frontiera cu Serbia, care în 2017 – 2018 a fost supusă permanent presiunii migraționiste din partea persoanelor care sosesc în Europa pe ruta Balcanilor de vest” – a explicat  Adrian POPESCU, Împuternicit Adjunct al Inspectorului General, Poliția de Frontieră Română.

managementul-integrat-al-frontierelor-17managementul-integrat-al-frontierelor-18Bogdan MIHEI, Vicepreședinte, Coordonator al activității structurilor vamale, Agenția Națională de Administrare Fiscală, a arătat că toate problemele cu care se confruntă sistemul vamal sunt avute în vedere, iar soluțiile sunt în curs de implementare: ”Suntem pregătiți să ne modernizăm, iar dacă vom avea și sprijin, și resursele necesare, vom putea să ne rezolvăm și problemele de logistică, administrative și de personal cu care ne confruntăm, cu ajutorul partenerilor economici, care trebuie să vadă în noi un partener, cu care să punem în aplicare politici comerciale și vamale echilibrate, să-i ajutăm să-și dezvolte afacerile din România. În ceea ce privește traficul cu țigarete, obiectivul nostru este să ne apropiem de media europeană de 10%. ”

În continuarea discuțiilor, Alexandru Cătălin IONIȚĂ, Inspector General al Poliției Române, a explicat că asigurarea climatului de legalitate pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, reprezintă pilonii principali de acțiune ai Poliției Române: ”În anul 2017, au fost înregistrate la nivelul Poliției Române aproximativ 3.500 de dosare penale, fiind cercetate peste 4.200 de persoane pentru săvârșirea a peste 4.500 de fapte din sfera contrabandei.

managementul-integrat-al-frontierelor-19În urma activităților pe care le-am desfășurat, au fost capturate peste 42 de milioane de țigarete fără documente legale și aproape 10 tone de tutun. Multe din activitățile pe care le-a desfășurat Poliția Română se înscriu în efortul global de luptă împotriva traficului ilegal cu produse accizabile, multe dintre acțiuni fiind desfășurate simultan pe teritoriul mai multor state cu suportul EUROPOL. De asemenea, din punct de vedere preventiv, încă din anul 2015, împreună cu parteneri din mediul privat, am acționat pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la efcetele negative ale contrabandei cu țigarete, prin intermediul mai multor campanii.”

Alexandru Cătălin IONIȚĂ a atras atenția asupra unui fenomen infracțional transfrontalier, care se manifestă în ultima perioadă și care generează un profit ilegal substanțial celor care îl practică: ”Este vorba despre tranzitele vamale sau intracomunitare fictive. Acest tip de activitate ilicită este desfășurat mai ales de grupurile infracționale transnaționale. Astfel, mărfurile trec pe teritoriul României către alte state în regim de tranzit vamal, fiind ulterior comercializate în țara noastră prin sustragere de la plata taxelor și impozitelor la bugetul de stat.”

managementul-integrat-al-frontierelor-20Marian MARCU, Director General, Novel Research, a arătat că, în ultimii ani, evoluția comerțului ilicit cu țigarete este constantă: ”În partea de nord-est, fenomenul este cel mai pronunțat. În același timp, în partea de vest, se observă evoluții extrem de variate, în ultimul timp, chiar de la o lună la alta. Fenomenul este unul cu o dinamică imprevizibilă.”

Cristian PÂRVAN, Președinte, PIAROM – Patronatul Investitorilor Autohtoni a atras atenția asupra unui aspect: ”Faptul că ajunge să ni se spună «am încercat, dar n-am putut» este descurajant. De aceea facem apel la voința politică. Dacă nu există voință politică, totul s-a încheiat. Ori discutăm deschis, ori ne ascundem în spatele cifrelor.”

managementul-integrat-al-frontierelor-21

În finalul discuțiilor, Adrian POPESCU, Împuternicit Adjunct al Inspectorului General, Poliția de Frontieră Română, a declarat că, pentru structura pe care o reprezintă, obiectivele sunt clare: ”Suntem pe cale de a ne însuși și de a transpune în legislația internă tot ceea ce ține de strategia de management integrat al frontierelor. Avem proiect în derulare, știm ce avem de făcut și ne facem treaba.”

managementul-integrat-al-frontierelor-22managementul-integrat-al-frontierelor-23

Intact Professional Debates le mulțumește tuturor partenerilor și participanților care au contribuit la succesul acestui eveniment!

managementul-integrat-al-frontierelor-24managementul-integrat-al-frontierelor-25legea-privind-plafonarea-dobanzilor-11