11/07/2018
Dependența este cea mai perfidă dintre boli. Nu doare, ci provoacă plăcere, însă cu fiecare secundă de bine viața curge în minus. Că e vorba de tutun, droguri sau cofeină, dulciuri sau alcool, adicția de un factor nociv care dă o stare temporară de bine este una dintre cele mai înșelătoare situații de gestionat pentru creierul uman. Asta pentru că binele în minute repetate înseamnă, de fapt, rău pe termen lung, iar calculul invers se face în ani de viață.
Peste 1 miliard de oameni fumează în toată lumea, indiferent de tipul de țigaretă, tradițională, electronică, pe vapori sau dispozitive care încălzesc tutunul. În același timp, peste 7 milioane de oameni la nivel global mor din cauza bolilor provocate de dependența de tutun. În România, peste un sfert din populația cu vârsta de peste 15 ani fumează, jumătate de milion de copii cu vârsta între 10 și 18 ani au încercat cel puțin o dată să fumeze, iar 11,2% dintre copiii între 13 și 15 ani au fumat în ultimele 30 de zile. Despre alternativele la țigările tradiționale și efectele lor, despre reducerea riscurilor asupra sănătății fumătorilor, despre importanța cercetării și inovației pentru sănătatea oamenilor, dar și despre poziționarea corectă a autorităților publice față de comportamentul autodistructiv al dependenților de tutun s-a discutat pe larg în cadrul dezbaterii “Harm Reduction Forum”, organizată de INTACT Media Group la Palatul Parlamentului.
Despre alternativele la țigara tradițională a vorbit in extenso profesor doctor Brad RODU, Endowed Chair in Tobacco Harm Reduction Search, University of Louisville. Acesta a dat ca exemplu Suedia, țară în care mare parte din fumători consumă snus, o perniță cu tutun pe care consumatorul o poziționează sub buza superioară pentru o perioadă mai lungă de timp. „Trebuie să vorbim despre tutunul suedez, e disponibil acolo și e utilizat de 200 de ani de bărbații suedezi. Au ratele de fumat și de cancer pulmonar cele mai scăzute din Europa, dar ei consumă foarte mult tutun. Dacă mai mulți europeni ar fuma ca suedezii, rata mortalității ar fi mult redusă. Bărbații suedezi folosesc tutunul mai mult decât orice alt cetățean european, dar îl folosesc în siguranță”, a explicat prof. dr. RODU.
Pe lângă snusul suedez, profesorul de la Universitatea din Louisville a vorbit și despre dispozitivele electronice și cele care încălzesc tutunul. “Potrivit unui studiu al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie, țigările electronice pe vapori și cele care încălzesc tutunul sunt mai puțin dăunătoare cu până la 95% față de cele normale. Aceste produse sunt și acceptate social. Nefumătorii nu sunt afectați, fumătorii le acceptă. (…) Țigara electronică are nicotină, apă care formează vapori, arome și câțiva contaminanți, dar la un nivel foarte scăzut. În SUA se spune despre țigările electronice că sunt otrăvitoare, că otrăvesc copiii, dar dacă ne uităm la cifre, există foarte puține astfel de situații, mai multe găsim în industria cosmeticelor. (…) Dispozitivele care încălzesc tutunul sunt acum disponibile în toată lumea. Produsul inhalat de consumator este mult mai curat, cu o reducere de 90% a substanțelor chimice comparativ cu fumatul tradițional. În Japonia, de exemplu, unde au fost introduse în 2014, consumul de țigări a scăzut foarte mult”, a mai spus profesorul Brad RODU.
Din partea companiei Philip Morris International, Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications a explicat că obiectivele companiilor producătoare de tutun sunt, de fapt, găsirea unei soluții pentru 1 miliard de oameni care fumează prin crearea unor produse care să reducă substanțial riscul de îmbolnăvire sau pierdere a vieții, precum și dezvoltarea unor produse atrăgătoare în același timp pentru fumători.
“Nicotina poate fi un astfel de produs. Nicotina nu este cauza principală a problemelor de sănătate, ci faptul că ardem tutunul. Nicotina este miezul problemei, dar poate fi și parte din soluție. Fumătorii caută lucruri diferite în țigările moderne. Încercăm să redăm experiențe diferite, ca fiecare să-și găsească alternativa adecvată”, a spus reprezentanta managementului Philip Morris International. Aceasta susține că demersurile lor sunt susținute de studii științifice. “Pentru IQOS, există dovezi timpurii că, la nivelul substanțelor cancerigene care afectează inima, sistemul de reproducere sau sistemul respirator, efectele sunt cu 90% mai mici decât în cazul fumatului de țigări tradiționale. Aceste rezultate ne-au încurajat să mergem mai departe în demersurile noastre. (…) În 38 de țări se comercializează IQOS și sunt 5 milioane de fumători care au abandonat țigările normale. Mesajul de bază este: IQOS nu este un produs liber de orice risc, conține nicotină și cantități de substanțe nocive, dar știm din date științifice că trecerea la IQOS este o alegere mult mai bună decât țigara normală și există date puse la dispozița fumătorilor din toată lumea, pentru a putea decide ce produs alternativ să-și aleagă”, a explicat Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications Philip Morris International.
“Ministrul a decis să spună NU fumatului. Reducerea riscurilor înseamnă acel set de principii care sprijină societatea în rezolvarea de adicții. Fumatul este o adicție și tutunul ucide. Datoria noastră este să minimizăm efectele. Celor care se droghează le dăm seringi. Putem să le dăm țigări celor care fumează. Nu! Dar putem să diminuăm efectele”, a susținut cu fermitate ministrul Sănătății, Sorina PINTEA, care a dezvăluit și că se lucrează la o lege a prevenției care ar trebui să rezolve multe dintre probleme.
Atenția ministrului Sănătății se îndreaptă mai ales spre tineri. “Vom face tot posibilul eu și toți cei din jurul meu, colaboratorii mei, inclusiv Organizația Mondială a Sănătății, pentru ca tinerii să nu fumeze. Trebuie să fim atenți la publicitatea pentru aceste produse, la modul în care expunem copiii fumatului, indiferent de care tip, normal sau cu țigări electronice. Împreună cu Parlamentul va trebui să luăm niște decizii”, a transmis ministrul Sănătății.
Florin BUICU, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a fost de acord cu ministrul Pintea. “Astăzi, tinerii sunt atrași de gadgeturi. Și aici e, de fapt, pericolul potențial, acela ca tinerii să se apuce de fumat doar pentru a fi în trend. Trebuie să găsim împreună cea mai corectă modalitate de a împiedica un astfel de fenomen”, a spus Buicu. “Susțin orice măsură de diminuare a efectelor nocive ale tutunului, inclusiv schimbarea către o altă formă de ardere a tutunului. (…) Dar vreau să văd și indicatorii, prin această înlocuire vreau să văd și rezultatele. Studiile de acum reflectă rezultate pe termen scurt, ori e foarte important să avem rezultate pe termen lung, să vedem ce efecte au în timp. (…) Nu ne dorim să rezolvăm o problemă punând în locul ei altă problemă”, a precizat deputatul Florin BUICU.
În ciuda argumentelor prezentate de mediul de afaceri, Cristian BUȘOI, membru al Parlamentului European susține că nu există consens nici în lumea științifică, nici în cea medicală sau academică cu privire la efectele pe termen lung în privința consumului alternativ de tutun. “Țigările electronice și device-urile care încălzesc tutunul sunt mai puțin nocive pentru sănătatea fumătorilor și pentru sănătatea celor din jurul lor, dar trebuie discutate, gestionate și reglementate câteva lucruri, cum sunt efectele pe termen lung asupra sănătății publice. Există argumente, cum e situația din Suedia, raportul din Marea Britanie, dar nu există consens”, a spus Cristian BUȘOI.
În Uniunea Europeană, un sfert din populație fumează, iar 700.000 de decese sunt înregistrate anual din cauza fumatului. “În ultimii ani, Uniunea Europeană a luat măsuri legislative pentru controlul consumului de tutun, a demarat campanii de informare, a dezbătut proiecte de lege privind publicitatea la țigări sau a luat măsuri pentru combaterea comerțului ilicit de tutun și descurajarea fumatului. (…) În viitor, trebuie să discutăm despre rata de nicotină permisă, despre reglementarea vaporilor în locurile publice, dar și despre eventuale măsuri de fiscalizare a acestor noi produse. Nu e o discuție iminentă, dar există astfel de discuții la Bruxelles”, a precizat Cristian BUȘOI.
Există două pericole când vine vorba de alternativele moderne la țigara convențională, a atras atenția și Prof. Dr. Alexandra RAFILA, președinte Societatea Română de Microbiologie și membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății. “E vorba de recrutarea de noi fumători pentru astfel de produse, pe de o parte și un risc la grupul de fumători care ar renunța la fumat dar pentru că există aceste alternative, nu o fac, pe de altă parte. Deci, 2 grupuri influențate negativ de aceste produse. (…) Una e să existe alternativa, alta e să promovăm alternativa. Ajungem într-o zonă periculoasă pentru sănătatea publică”, a transmis acesta.
Vlad NEGULESCU, șeful departamentului de Evaluare a Tehnologiilor Medicale din cadrul Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale a declarat: “Noi lucrăm cu probabilități. Fumul crește cu 30-40% incidența cancerului pulmonar. De ce nu fac toți fumătorii cancer la plămâni? E un risc permanent, dar nu toți pacienții fac cancer pulmonar și nu toate alternativele vor duce la efecte zero. Sunt circumspect cu privire la studiul din Suedia, iar ceea ce vreau eu să aflu este metodologia acestor studii clinice”, a explicat Vlad NEGULESCU.
România s-a aliniat trendului european, dar măsurile nu sunt suficiente, a punctat Răzvan VULCĂNESCU, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate. “E nevoie să continuăm cu măsurile de descurajare a fumatului. Interzicerea fumatului în spații publice a fost un pas, a pus România pe hartă privind o decizie fermă de a trata o problemă de sănătate publică, de a conștientiza, diminua și reglementa corect o problemă de comportament, obicei, conjunctură, factori de mediu. Vedem efectele legii, dar încă mai decontăm unele practici din trecut”, a explicat Răzvan VULCĂNESCU. Potrivit acestuia, cheltuielile directe și indirecte cu produsele de fumat totalizează 1.400 miliarde dolari la nivel global, iar regiunea cu cel mai mare impact la nivel de cheltuieli este Europa de est, unde se ajunge la 3,6% din PIB și unde se situează și România, de altfel, peste un sfert din populația de peste 15 ani fiind fumătoare, iar 15% fiind fumătoare pasiv.
Dincolo de cheltuieli, produse alternative de fumat, publicitate sau fiscalitate, nicio problemă medicală nu poate fi rezolvată fără o analiză corectă a cauzelor și un set de măsuri care să ducă la înlăturarea lor, fie că e vorba de măsuri, decizii individuale sau la nivel de stat.
“8 din 10 persoane fumează. Ne așteptăm ca tinerii să nu fumeze, dar în același timp ne aprindem o țigară. (…) Stăpânul nostru e sfânta dopamină, cea care ne facem ori de câte ori avem emoții sau frică să punem mâna pe zahăr, tutun, alcool sau o substanță care ne poate distruge viața. (…) Copiii trebuie să aibă alternative. Sunt foarte vulnerabili în adolescență și preadolescență. Sistemul social e făcut să ne invalideze în fiecare clipă și asta văd copiii noștri. Dacă noi nu introducem o politică serioasă de prevenție, unde se va ajunge? Din nefericire, acolo unde vedem și în filme, copii frumoși, plini de resurse, trântiți undeva pe jos cu o seringă în mână. (…) Adicția nu trece. E mereu înlocuită cu ceva mai bun. Se poate și fără adicția care aduce un deserviciu vieții. (…) Sper ca în următorii ani, în sănătatea publică să fie introdusă prevenția. Fără prevenție nu putem să facem un pas înainte”, a precizat și Adriana PETRESCU, psiholog Exclusive Center în cadrul evenimentului organizat de INTACT Media Group.
La evenimentul moderat de Alessandra STOICESCU au participat: Sorina PINTEA, ministrul Sănătății, Florin BUICU, Președinte, Comisia pentru Sănătate și Familie, Camera Deputaților, Cristian BUȘOI, membru al Parlamentului European, Răzvan VULCĂNESCU, Președinte, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Prof. dr. Alexandra RAFILA, președinte Societatea Română de Microbiologie și membru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, Dr. Vlad NEGULESCU, șef departament Evaluarea Tehnologiilor Medicale, Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, Prof. dr. Brad RODU, Endowed Chair in Tobacco Harm Reduction Search, University of Louisville, Moira GILCHRIST, Vice President Scientific & Public Communications, Philip Morris International, precum și medici, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din domeniul medical și reprezentanți ai mediului academic.