FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC – EDIȚIA A DOUA

FORUMUL CAPITALULUI ROMÂNESC – EDIȚIA A DOUA

31/05/2017

INTACT MEDIA GROUP organizează Forumul Capitalului Românesc – ediția a doua, care va avea loc miercuri, 7 iunie 2017, începând cu ora 10:00, la Palatul Parlamentului. Evenimentul se va bucura de participarea Prim-ministrului României Sorin GRINDEANU, a Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat Alexandru PETRESCU și a Ministrului Economiei Mihai TUDOSE.

Antreprenorii joacă un rol vital în orice economie sănătoasă. La aproape 3 decenii de capitalism, continuăm să descoperim români al căror curaj, ambiție și talent au conturat și au dezvoltat mediul de afaceri autohton. Sunt români care au plecat de la zero și s-au zbătut pentru ideile lor, pentru a le face profitable. Nu au capitulat și nu au încetat să viseze la o altfel de Românie. În ultimii ani, într-un context economic global marcat de dificultăți, rolul antreprenorilor a devenit din ce în ce mai vizibil: sunt cei care creează locuri de muncă atunci când cei mai mulți renunță să mai facă angajări, sunt cei care văd oportunități când economia scârțâie și cei care investesc, inclusiv în recesiune. Deși capitalul privat și-a făcut loc cu greutate în țara noastră, o dată cu trecerea timpului, s-au detașat antreprenori care au reușit să clădească business-uri competitive la nivel național, dar și internațional.

În acest context, INTACT Media Group susține succesul românesc în afaceri prin campania Români care Dezvoltă România din care face parte și Forumul Capitalului Românesc. Evenimentul, care va fi moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group, va reuni reprezentanţi ai autorităților, ai mediului de afaceri românesc, ai rețelei camerelor de comerț şi industrie, ai asociațiilor profesionale, ai presei.

Contact:

Oana DUMITRU, oana.dumitru@intactmediagroup.ro, 0749 029 671

Înscrierea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Parteneri

Parteneri media