Intact, singurul grup cu trei televiziuni în top 10 în 2015

Intact, singurul grup cu trei televiziuni în top 10 în 2015

06/01/2016

Intact Media Group este singurul grup din România care a reușit performanța de a avea trei televiziuni din portofoliu – Antena 1, Antena 3 și Antena Stars – în clasamentul celor mai urmărite posturi în 2015, atât pe Whole Day cât și în Prime Time, pe publicul 18-49. Antenele au cumulat 9.981.000 de români, care au urmărit, timp de cel puțin un minut, emisiunile transmise de televiziunile Intact în intervalul ianuarie – decembrie 2015, întreaga zi, la nivel Național. Numărul telespectatorilor care au vizionat aceleași emisiuni, pe același target, doar în luna decembrie, este de 9.808.000. Tot în decembrie, Antena 1 a transmis cel mai vizionat show al lunii și al doilea în top pe tot anul 2015: “Revelionul Starurilor”, prezentat de Dan Negru, în noaptea de 31 decembrie. Emisiunea de Revelion nu doar că a stabilit un nou record de audiență în rândul publicului comercial, ci a fost lider autoritar pe toate target-urile importante.

In 2015, Antenele conduc în Day Time și Access la nivelul target-ului comercial precum și pe majoritatea intervalor orare în rândul românilor din mediul Urban și National. De asemenea, la nivel de trust, televiziunile Intact sunt pe primul loc la nivelul întregii zile.

IMG_IAN_DEC_2015_RO

Ianuarie – Decembrie 2015

Antena 1

Cele mai vizionate emisiuni ale anului, la Antena 1, au fost: “Revelionul Starurilor”, “Chef de râs”, “Te cunosc de undeva”, “Poftiți pe la noi: poftiți și dăruiți” (II), X Factor.

În Day Time,  pe targetul comercial, Antena 1 conduce clasamentul televiziunilor.

Antena 1 este lider de audiență în Day Time și Access, pe target-urile All Urban și Național.

 “Te cunosc de undeva”, unul dintre cele mai iubite show-uri ale Antenei 1, a fost lider de audiență, pe intervalul său orar, în 83% dintre difuzări. (Target: All Urban).

51% dintre emisiunile “Acces direct” au fost lider de audiență, pe targetul comercial, 86% pe targetul All Urban și 84% pe Național.  Așadar, Antena 1 a fost prima opțiune a românilor, pe toate cele trei target-uri, pe intervalul emisiunii prezentată de Simona Gherghe.

 “Mireasă pentru fiul meu” conduce detașat pe toate target-urile importante de audiență: show-ul prezentat de Mirela Boureanu Vaida a fost lider în 85% dintre difuzări pe targetul commercial, în 77% – pe All Urban și în 98% – la nivel Național.

Observatorul dimineții, Observator 13.00 și Observator 16.00 sunt lider de audiență în majoritatea edițiilor, pe toate target-urile importante.

Postul Antena 1 a fost urmărit, în 2015, în Whole Day, de 8.299.000 de români din întreaga țară, timp de cel puțin un minut.

 Antena Stars

Televiziunea care prezintă cele mai interesante știri mondene are creșteri de audiență pe majoritatea intervalelor orare în 2015,  comparativ cu anul 2014.

Cea mai importantă apreciere este în Morning, de 25%.

A_stars_IanDec_2015_RO

Cele mai vizionate emisiuni ale postului au fost “Fanteziile lui Moș Crăciun”, “Stars Awards”, “Români împreună” (Teledon național); “Star Magazin Special” si “Party – Tura cu Mihai Morar”.

Postul Antena Stars a fost urmărit, în 2015, în Whole Day, de 3.696.000 de români din întreaga țară, timp de cel puțin un minut.

Antena 3

Cea mai vizionată televiziune din România la evenimente speciale este pe primul loc în topul televiziunilor de știri, și pe toate intervalele orare, atât în luna decembrie, cât și la nivelul întregului an 2015.

Cele mai vizionate emisiuni ale Antenei 3 au fost “Sinteza zilei”, “Punctul de întâlnire”, “În premieră”, “Deșteaptă-te, române!” și “Exces de putere”.

A3_audiente_ian_dec_RO

Postul Antena 3 a fost urmărit, în 2015, în Whole Day, de 4.474.000 de români din întreaga țară, timp de cel puțin un minut.

Euforia TV

Euforia TV, postul dedicat publicului feminin cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, are aprecieri ale cotei de piață în luna decembrie în Prime-Time (29%), Morning (25%) și Late Fringe (12%).

Cele mai vizionate producții ale anului difuzate de acest post au fost Prizoniera dragostei, Prietenii tăi, Dr. House, “Curajul iubirii” și “Totul despre sex”.

Postul Euforia TV a fost urmărit, în 2015, în Whole Day, de 1.478.000 de români din întreaga țară, timp de cel puțin un minut.

ZU TV

Postul adresat generației tinere înregistrează o creștere de 29% în Late Fringe la nivelul anului 2015.

Cele mai urmărite show-uri ale ZU TV în 2015 au fost Forza ZU, Dl Rima, Zu Party Romanian Tour, Most Wanted si Zu & The City Live Concert.

Postul ZU TV a fost urmărit, în 2015, în Whole Day, de 965.000 de români din întreaga țară, timp de cel puțin un minut.

IMG_OAMENI_v2_RO

Intact Media Group multumește publicului de 10 milioane de români și partenerilor săi pentru loialitate și susținere și îi asigură de noi performanțe și în 2016!