Health Forum: Finanţarea sistemului de sănătate 2015

Health Forum: Finanţarea sistemului de sănătate 2015

03/03/2015

Health Forum, unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul sănătăţii, a ajuns la cea de a patra ediţie. Devenit o platformă de dialog pentru factorii de decizie din domeniu, forumul a aşezat în fiecare an la masa dezbaterilor cei mai importanţi jucători: autorităţile implicate, reprezentanţi ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente, reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, presă. Împreună am încercat să găsim cele mai bune soluţii pentru resuscitarea sistemului de sănătate.

health-forum-2015Iar demersurile noastre nu se opresc aici. Aşa că te invităm, luni, 9 martie 2015, începând cu ora 09:30, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului (intrarea C1), la o dezbatere vitală despre situaţia actuală a finanţării sistemului de sănătate.

  • Ministerul Sănătăţii a anunţat scăderea preţului la medicamente – reprezintă aceasta o uşă deschisă către exportul paralel? Ce măsuri pot fi luate pentru a nu expune pacienţii români la riscul de a lua medicamente falsificate chiar din farmacii?
  • Taxa clawback – nesustenabilă. Cât o vor mai putea susţine producătorii de medicamente?
  • Lista de medicamente compensate – actualizată doar pe hârtie. Ce se întâmplă cu promisiunea de actualizare permanentă a listei?
  • Introducerea unei taxe claw back diferenţiată – pe cine avantajeaza?

Evenimentul va fi moderat de Alessandra STOICESCU, Director Executiv, Intact Media Group.

Agenda

09.30-10.00 Ȋnregistrare participanţi & Welcome coffee

10:00-13:00: Dezbatere

Moderator:

  • Alessandra STOICESCU, Director Executiv Intact Media Group

Teme:

  • Bugetul Sănătăţii pentru 2015 – încotro se duc banii?
  • Ministerul Sănătăţii a anunţat scăderea preţului la medicamente – reprezintă aceasta o uşă deschisă către exportul paralel?
  • Ce măsuri pot fi luate pentru a nu expune pacienţii români la riscul de a lua medicamente falsificate chiar din farmacii?
  • Taxa clawback – nesustenabilă. Cât o vor mai putea susţine producătorii de medicamente?
  • Lista de medicamente compensate – actualizată doar pe hârtie. Ce se întâmplă cu promisiunea de actualizare permanentă a listei?
  • Introducerea unei taxe clawback diferenţiată – pe cine avantajează?
  • România, codaşă în Indexul European al Sistemelor Medicale – ţara noastră ocupă penultimul loc (35), acumulând 435 de puncte din cele 1000 acordate pentru 48 de indicatori. Ce măsuri urgente trebuie luate pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate ?

Speakeri:

  • Nicolae BĂNICIOIU, Ministrul Sănătăţii
  • Darius VÂLCOV, Ministrul Finanţelor Publice
  • Vasile CIURCHEA, Preşedinte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
  • Marius SAVU, Preşedinte, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale
  • Florin BUICU, Preşedinte, Comisia pentru sănătate şi familie, Camera Deputaţilor
  • Dragoş DAMIAN, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România
  • Gabor SZTANISZLAV, Preşedinte, Local American Working Group, Country Manager Amgen
  • Nolan TOWNSEND, Country Manager, Pfizer
  • Cristina MUNTEANU, Director Executiv,  Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România
  • Călin GĂLĂŞEANU, Preşedinte, Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente
  • Prof. Dr. Adrian STREINU-CERCEL, Manager, Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş

 

Contact

Alexandra TOADER, Project Manager, alexandra.toader@intactmediagroup.ro, 021 20 30 244