Antena 1 premiata de Superbrands Romania

Antena 1 premiata de Superbrands Romania

13/09/2013

În cadrul studiului Superbrands România 2013, care a validat un total de aproape 300 de branduri, declarându-le eligibile pentru statutul de “Superbrand Romania”, a rezultat un top 15 branduri care conduc în România anul acesta.

Antena 1 ocupă locul întâi în “Top 15 cele mai înalt situate branduri din Romania”. Totodată, Antena 1 și PRO TV își dispută supremația în grupul brandurilor românești calificate pe lista Superbrands din diverse domenii (25% din totalul de aproape 300 de branduri) , diferența  fiind înregistrată la nivel calitativ după cum urmează: Antena 1 se situează pe primul loc din perspectiva  încrederii la nivelul publicului consumator.

superbrands

Astfel, Andreea Berecleanu, prezentatorul Observatorului 19.00, a fost invitată să ridice premiile dedicate postului Antena 1.

Programul Superbrands este un program unic, dezvoltat de către Organizația International Superbrands la nivel global. Programele Superbrands operează în prezent în peste 85 de țări de pe cinci continente, evaluând reputația  brandurilor din perspectiva reputației, calității, încrederii și diferențierii pe piață. Organizația Internațională Superbrands a intrat in Romania in 2005, dezvoltând programe consacrate pieței romanesti și culturii de branding locale.