09/11/2012
EUROEXPO Trade Fairs, compania organizatoare de târguri, expoziții, congrese și conferințe din cadrul trustului Intact Media Group a câștigat locul 1 în Topul Firmelor din Municipiul București în 2011- secțiunea Activități de organizare târguri, expoziții și congrese, clasă Întreprinderi mici. În acest top 3881 de companii de prestigiu din capitală au intrat în competiție. La evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrii a Municipiului București, directorul general al EUROEXPO a avut onoarea de a ridica râvnitul trofeu.
„Ne bucură obținerea acestei distincții și faptul că rezultatele financiare obținute de EUROEXPO anul trecut, au condus la acordarea acestui premiu. În 2011, cifra de afaceri a companiei a crescut la 160%, iar profitul s-a mărit de 4 ori. Din fericire, trendul ascendent se păstrează și anul acesta, iar pentru anul viitor avem în vedere atacarea unor noi segmente de piață și extinderea activității „, a declarat Camelia Buda, CEO EUROEXPO Trade Fairs.
EUROEXPO Trade Fairs este cea mai mare companie privata specializată în organizarea de târguri, expoziții și evenimente speciale. Cu o experiență de peste 8 ani pe piața evenimentelor, EUROEXPO lansează și susține târguri și expoziții care și-au consolidat statutul de brand în România și peste hotare. Salonul Internațional de Mobilă, Echipamente și Accesorii, Baby Boom, Wellness Show, Print&Sign, Gifts Show, Demo Metal, Expo Plast și multe altele au poziționat compania în vârful clasamentului celor mai buni organizatori de evenimente.